Anul fiscal 2016 a debutat într-un mod cât se poate de surprinzător, cu o ştire venită din Elveţia, mai precis din cantonul Zug, unde autorităţile fiscale au transmis contribuabililor rugămintea de a amâna achitarea taxelor şi impozitelor până spre sfârşitul anului. Deşi de neînţeles pentru un vieţuitor în mediul fiscal din România, această ştire are totuşi o explicaţie cât se poate de logică: în condiţiile dobânzilor negative la depuneri, practicate astăzi de băncile din Elveţia, autorităţile fiscale au calculat că prin amânarea încasării taxelor şi impozitelor de la contribuabili vor economisi în decursul anului peste 2,5 milioane de franci. Totul din respect pentru contribuabili şi în interesul acestora!
Însă şi mai demnă de uimire este următoarea ştire, tot din Elveţia: în micuţa localitate Anières, de pe malul lacului Geneva, autorităţile locale sunt confruntate cu un excedent bugetar exprimat în şapte(!) cifre. Imaginaţia domnului Patrick Ascheri, în calitatea lui de primar elveţian, a fost depăşită de această situaţie, edilul anunţând organizarea unui referendum (doar vorbim de Elveţia!) la care cei aproape 2.500 de locuitori sunt rugaţi să facă propuneri pentru cheltuirea excedentului bugetar, în condiţiile în care localitatea are deja o unitate medicală, şcoală, sală de sport, piscină acoperită şi încălzită, terenuri de tenis, nocturnă la stadionul de fotbal, etc.
Nici pe malul Dâmboviţei nu ne putem plânge de plictiseală din punct de vedere fiscal. Nici nu au apucat românii să se bucure de scăderea cotei de TVA de la 24% la 20%, a impozitului pe dividende de la 16% la 5%, a contribuţiilor sociale cu încă 5%, că s-au trezit cu obligaţii suplimentare, când s-au dus să îşi plătească impozitul pe locuinţă: de anul acesta trebuie să completeze o nouă declaraţie (doar vorbim de România!) referitoare la destinaţia imobilului (rezidenţială, de birouri, comercială, etc.) şi trebuie să evalueze valoarea acestuia pe propria cheltuială. Micii întreprinzători au avut şi ei partea lor de „bucurie”: dacă îşi modifică actul constitutiv, schimbă administratorul sau sediul social, sunt „răsplătiţi” cu obligativitatea de a întocmi celebra declaraţie 088. Informaţiile solicitate în acest formular merg până la copii ale actelor de studiu ale administratorilor şi asociaţilor, ajungând să fie mai voluminoase decât dosarul de accesare a unui credit bancar. Iar pentru contribuabilii „grei”, ANAF a pregătit surpriza obligativităţii întocmirii dosarului preţurilor de transfer, dacă înregistrează tranzacţii în interiorul grupului. Asa înţelege autoritatea fiscală din România să creeze un mediu de afaceri „prietenos”: în loc să facă legi care să permită la nivel de grup de afaceri consolidarea rezultatelor financiare ale diferitelor societăți, însoţită de compensarea obligaţiilor fiscale ale acestora, ANAF-ul sufocă pe toată lumea cu tone de declaraţii şi hârtii, sub stindardul „combaterii evaziunii fiscale”, de parcă „investitorul” arab sau chinez s-ar încurca în vreo declaraţie atunci când îşi rostogoleşte marfa prin câteva firme fantomă, care nici măcar nu depun declaraţii, iar la sfârşit dispare cu banii de TVA, impozite şi contribuţii sociale. Orice stat civilizat a conştientizat demult faptul că singura metodă eficientă de combatere a evaziunii fiscale şi de creştere a gradului de conformare fiscală este impunerea unor cote tolerabile de impozitare. Aceste cote trebuie să fie în consonanţă cu stadiul de maturitate al economiei. România, aflându-se într-un stadiu încă incipient de consolidare a capitalului, trebuie să aibă cote de impozitare mai scăzute, aparatul birocratic de stat trebuie să înveţe să lucreze mai eficient şi să îşi drămuiască mai cu grijă încasările, nu să le risipească pe cele mai scumpe autostrăzi din Uniunea Europeană şi pe cele mai păguboase proiecte.
În atare condiţii, s-ar putea să nu ne mai surprindă la fel de mult o ştire fiscală venită de peste Canalul Mânecii: în ultimul an, peste 10.000 de antreprenori români şi-au dus afacerile la Londra. Construcţiile, manufactura şi IT-ul sunt în top. Asta pentru că, aşa cum declară unul dintre aceşti 10.000 de antreprenori, Ozana Giuşcă, în Londra este nevoie de 8 minute şi de acces la un calculator pentru a înfiinţa o firmă „ready to business”. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că studiul „Cities of Opportunity“ a plasat Londra pentru prima dată pe locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York.
Dacă autorităţile fiscale din România nu înţeleg importanţa realizării unui climat fiscal favorabil (nu neapărat numai prin prisma procentelor de impozitare), s-ar putea ca în viitor să numere formulare în timp ce alţii vor număra bani.
