România privită prin lupă

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018. Câteva zeci de mii de cetățeni au ieșit în stradă, cei mai mulți la București, dar și la Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu, Oradea, Galați etc, precum și în alte câteva orașe mici. Privită la televizor, nemulțumirea oamenilor a fost exprimată fie de circa 25 000 (economica.net – România TV), fie de peste 70 000 (hotnews.ro, Realitatea TV).
Privit la televizor, glasul mulțimii aruncă în spațiul public critici mai mult sau mai puțin colorate la adresa guvernanților. Liderul social-democraților Liviu Dragnea este ținta principală (mai ales pentru felul în care confundă întreaga țară cu „moșia Teleorman”), iar alianța PSD-ALDE încasează cele mai grele lovituri în plex (mai ales pentru că și-a stabilit drept prioritate „spălarea” dosarelor oamenilor săi și nu dezvoltarea țării).
Privită prin lupă, nemulțumirea nu mai este doar a câtorva zeci de mii de oameni, ci este nemulțumirea unei întregi populații care trăiește la limita sărăciei și ale cărei așteptări sunt în permanență înșelate de cei care au puterea. Privit prin lupă, protestul României este la adresa corupției care cu adevărat ucide viitorul, aspirațiile și speranțele unei națiuni care se dorește mai civilizată, mai dezvoltată și mai curată.
Privit prin lupă, protestul României este îndreptat mai ales împotriva hoției care lipsește națiunea română de școli, de străzi, de spitale, de o viață mai bună și care pune într-o amarnică antiteză luxul opulent al unei neînsemnate clase politice conducătoare cu nivelul precar al vieții economice a majorității plătitorilor de taxe și impozite.
Privind prin lupă, e foarte greu să afli conștiința civică, cinstea și onoarea politicienilor care ne conduc. România rămâne asemenea conducătorilor ei: poleită strălucitor, dar găunoasă și săracă la interior.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii































Articolul precedent
Articolul următor