De Thomas Buberl
PARIS – M-am născut în Germania, am studiat în Elveția și în Regatul Unit și am servit ca ofițer în rezerva Marinei Franceze. Astăzi, sunt cetățean francez și conduc o companie franceză care își desfășoară activitatea în peste 50 de țări. Sunt, mai presus de toate, european.
Istoria mea personală reflectă tot ceea ce a realizat Europa: țări care s-au războit timp de secole au făurit o uniune definită prin pace, libertate și prosperitate, întemeiată pe democrație și pe statul de drept și devotată solidarității și protecției sociale. Și totuși, ne-am obișnuit atât de mult cu aceste cuceriri încât, de multe ori, le luăm ca pe un dat.
În timp ce din exterior Uniunea Europeană rămâne un model de libertate și oportunitate, noi, europenii, tindem să ne concentrăm asupra propriilor slăbiciuni: o birocrație greoaie, îmbătrânirea populației, inerția tehnologică și lipsa unor „campioni” globali în sectoarele critice.
Aceste neajunsuri sunt reale, însă departe de a fi de nedepășit dacă acționăm acum. Cu cât ezităm mai mult să înfruntăm provocările actuale, cu atât vom avea mai puțină încredere în propria capacitate de a le depăși. Într-o epocă în care transformările tehnologice rapide și intensificarea rivalităților strategice generează o profundă incertitudine și chiar riscuri existențiale, ultimul lucru de care are nevoie Europa este să-și piardă din vedere propriile atuuri.
Iar aceste atuuri sunt considerabile. UE generează aproximativ 20% din consumul global: este cea mai mare piață unică din lume, guvernată de reguli transparente. Mulțumită unei rate de economisire de trei ori mai mari decât cea din Statele Unite, europenii dețin economii de 35 de miliarde de euro (39 de miliarde de dolari). Zona euro înregistrează o rată medie a economisirii structural ridicată, situată istoric între 12% și 15% (și chiar mai mare în țări precum Franța și Germania).Doar asigurătorii europeni administrează active de aproximativ 10 miliarde de euro.
Marea provocare este mobilizarea unei părți mai mari din acest capital către educație, cercetare, inovație, tranziția verde și digitală, precum și spre apărare. În acest scop, UE trebuie să desăvârșească Uniunea Economiilor și Investițiilor – îndelung dezbătută – destinată stimulării piețelor comune de capital și bancare. Totuși, investițiile singure nu vor putea crea un sector tehnologic de talie mondială, considerat esențial pentru competitivitatea viitoare a Europei.
Așa cum sublinia Mario Draghi în influentul său raport din 2024 privind competitivitatea europeană, decalajul de productivitate dintre UE și SUA derivă în principal din traiectoriile divergente ale sectoarelor lor tehnologice. Întrebarea este ce a determinat această divergență. De ce se specializează Europa în inovație incrementală – perfectionând ceea ce construiește de decenii, cum ar fi automobilele – în loc să genereze inovație disruptivă?
O parte din răspuns rezidă în reglementare, în special pe piața muncii. Cu puține excepții – cum ar fi economiile scandinave, cu modelul lor de „flexigurantă” – protejarea angajaților împotriva disponibilizărilor face ca introducerea noilor tehnologii și dezvoltarea de noi activități să fie mai dificile în țările europene decât în SUA sau China.
Modelul social european este unul dintre cele mai mari atuuri ale noastre, iar protecția socială se află în centrul identității europene. Însă garantarea securității nu trebuie să se transforme într-o căutare obsesivă de eliminare a oricărui risc. În loc să frâneze inovația de dragul păstrării fiecărui loc de muncă exact în forma sa actuală, Europa trebuie să sprijine oamenii în parcurgerea tranzițiilor ce vor urma.
Prea adesea, modelul social european intervine prea târziu, abia după ce lucrătorii și-au pierdut locurile de muncă, iar competențele lor au devenit depășite. În loc să rămânem în defensivă, ar trebui să adoptăm o intervenție activă pe măsură ce apar inovațiile. Europenii trebuie protejați de riscurile schimbării, dar și de riscul stagnării. Încercând prea mult să prevenim perturbările, descurajăm experimentarea, investițiile și spiritul antreprenorial.
Modelul nostru de bunăstare trebuie păstrat, dar pentru aceasta el trebuie modernizat și finanțat sustenabil. Prioritățile ar trebui să includă creșterea vârstei de pensionare, sporirea ratei de ocupare prin acces mai bun la învățarea pe tot parcursul vieții și sprijin pentru reconversie profesională, precum și facilitarea accesului la produse de economisire pe termen lung la prețuri accesibile. Investițiile în medicina preventivă – esențiale pentru a ajuta oamenii să rămână sănătoși și independenți mai mult timp – și dezvoltarea serviciilor de îngrijire pe termen lung, adaptate unei populații în îmbătrânire,sunt de asemenea fundamentale.
Astfel de eforturi i-ar reasigura pe toți europenii că nu vor fi lăsați să se descurce singuri, oferindu-le în același timp tinerilor mai multe motive să spere într-un viitor sigur și prosper. Abordarea tuturor acestor provocări – de la modernizarea economiei la reformarea statului bunăstării – trebuie să se bazeze pe dialogul cu partenerii sociali. Un astfel de dialog poate conferi legitimitate unor reforme dificile în societăți adesea profund polarizate.
Toate acestea depind însă de redobândirea capacității de acțiune a Europei. Crearea UE a început atunci când șase țări, hotărâte să le ofere tinerilor un viitor pașnic, au pus în comun resursele necesare purtării războiului: cărbunele și oțelul. Ar trebui să emulăm acest model astăzi, identificând inițiativele care ar garanta eficient un viitor definit prin libertate, suveranitate și solidaritate, concentrând voința politică și investițiile asupra lor și mergând înainte alături de cei pregătiți să acționeze.
Este posibil ca acest demers să nu includă toate cele 27 de state membre. De altfel, când vine vorba de proiecte majore industriale, tehnologice și de apărare, de cele mai multe ori nu le va include pe toate. Coalițiile celor dornici să acționeze trebuie să deschidă drumul, urmate ulterior și de alții, odată ce inițiativele își vor dovedi succesul.
O autonomie europeană deplină nu este realistă, dar printr-o combinație de gândire strategică, politici îndrăznețe și flexibilitate de reglementare, Europa poate cultiva campioni în industrii-cheie, așa cum a făcut cu Airbus în 1970. În domeniul inteligenței artificiale, deși Europa rămâne în urma SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de ultimă generație (frontier models), ea ar putea prelua leadershipul în adoptarea acestora, datorită unei baze industriale solide. Miza este enormă: pe măsură ce îmbătrânirea populației duce la contractarea forței de muncă, sporurile de productivitate generate de AI ar putea schimba radical regulile jocului.
În acest scop – și pentru a îmbunătăți perspectivele de viitor ale tinerilor – reconversia profesională a lucrătorilor și crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată trebuie să devină priorități absolute. De asemenea, sunt necesare investiții în infrastructura critică și locală, precum și în aplicații practice ale AI, nu în ultimul rând pentru a ne consolida suveranitatea tehnologică.
A crede în Europa nu înseamnă a apăra status quo-ul. Înseamnă a avea ambiția de a urmări transformarea. O direcție clară la nivel de leadership – sintetizată într-o viziune mobilizatoare axată pe prosperitate, securitate și democrație – i-ar ajuta pe cetățeni să întrevadă un viitor pozitiv, în loc să se refugieze în nostalgie. Iar o acțiune fermă ar transforma această viziune în progres real.
Poate că europenilor nu le place noul mediu global, mai fragmentat și mai competitiv, în care ne aflăm, însă aceasta este lumea pe care UE trebuie să o înfrunte. Nicio țară membră nu poate reuși de una singură și niciun alt bloc de țări nu este mai bine poziționat pentru a avea succes.
Thomas Buberl este CEO al AXA.
Copyright: Project Syndicate, 2026. www.project-syndicate.org
Urmăriți conferința video realizată de Project Syndicate și AXA, „Reinventing Europe”, la care participă Philippe Aghion, Mariana Mazzucato și Thomas Buberl.
