Mesajul Președintelui ASF, Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu transmis în cadrul evenimentului ARIR Forum & Investors Day

0
30




„Stimați participanți la conferință, stimați reprezentanți ai DG FISMA și EuropeanIssuers, Stimați investitori pe piața de capital din România,

Salut organizarea și desfășurarea acestui eveniment care evidențiază dezvoltarea viitoare a piețelor europene de capital și care prezintă noi oportunități de investiții, dar și stadiul de dezvoltare și perspectivele pieței de capital din România. În aceste zile suntem martorii unei reîntoarceri, gradate și prudente, la normalitate, ceea ce aduce un suflu nou, sesizabil și în piețele financiare non-bancare. Încrederea, care este un ingredient de bază al stabilității piețelor financiare, începe să revină.

Am traversat o perioadă care a exercitat presiuni fără precedent asupra companiilor și avem speranța că momentele dificile au fost depășite. În tot acest timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost preocupată să limiteze, într-un context volatil, efectele de contagiune ale pieței locale în raport cu evoluțiile înregistrate la nivel internațional. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să ne gândim la perspectivă și, din acest punct de vedere, sunt încredințat că piețele de capital vor fi un factor important în ecuația redresării economiei locale.

Obiectivul major ale Autorității este dezvoltarea durabilă a pieței de capital din țara noastră, iar pentru atingerea acestui obiectiv, ASF are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România pentru investitorii străini și pentru emitenți, precum și creșterea aportului pieței de capital la finanțarea și dezvoltarea economiei reale.

În acest sens am identificat o serie de deziderate și de măsuri, dintre care voi menționa aici următoarele:

  1. Creșterea lichidității pieței de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacționate și a operațiunilor derulate în cadrul acesteia. În realizarea acestui demers, este luată în calcul îmbunătățirea cadrului de reglementare, cu luarea în considerare a obiectivului de simplificare a accesului la piață, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori. În prezent  analizăm posibilitatea simplificării procedurilor de admitere, în sensul  identificării unor soluții care să faciliteze accesul la piață cât mai rapid și cu costuri cât mai scăzute, cu respectarea corespunzătoare a  principiilor de transparență și de protecție a investitorilor pe piața de capital.
  2. Actualizarea și armonizarea cadrului de reglementare – îmbunătățirea permanentă a legislației. ASF a inițiat deja un proces amplu de actualizare a legislației pieței de capital, în vederea adaptării la legislația europeană aflată în continuă dinamică, acest proces vizând atât modificarea și completarea legislației primare, cât și a reglementărilor secundare.
  3. Dialog real, pragmatic și deschis cu industria și entitățile specifice pieței. Autoritatea organizează și găzduiește întâlniri lunare cu principalele entități reprezentative din industrie (e.g. – cu reprezentanți ai operatorului de piață – BVB, ai brokerilor și ai emitenților) în cadrul cărora se are în vedere discutarea celor mai importante aspecte cu care se confruntă participanții la piață, în vederea alegerii celor mai bune soluții la problemele expuse. De asemenea, în cazul în care o nouă societate intenționează să fie listată pe piața de capital, considerăm că înțelegerea regulilor pieței de capital aplicabile în acest caz reprezintă un element important pentru realizarea unei admiteri de succes, sens în care ASF este deschisă în a furniza orice clarificări referitoare la aplicarea cadrului de reglementare, respectiv în a organiza întâlniri cu entitățile implicate în procesul de listare (emitenți, intermediari, etc.), în măsura în care se va considera necesar. Această abordare este avută în vedere și în cazul existenței unor decizii, din partea autorităților statului cu privire la finanțarea unor companii de stat prin intermediul pieței de capital, context în care ASF va acorda sprijin pentru o bună înțelegere a normelor pieței de capital de către toate părțile implicate.
  4. Îmbunătățirea infrastructurii pieței în scopul conferiri unei mai mari stabilități a acesteia si al creșterii gradului de protecție a investitorilor. Mă refer mai ales la proiectul de constituire a unei contrapărți centrale locale – unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale pieței românești. În vederea creșterii încrederii investitorilor în piața de capital locală, ASF sprijină în continuare eforturile pentru operaționalizarea și funcționare unei CCP autorizată în România.

 

Spuneam ceva mai devreme că sunt încredințat că piața de capital va fi un factor important în ecuația redresării economiei locale. De ce spun acest lucru? În condițiile în care piaţa de capital din România a fost promovată oficial, în data de 21.Septembrie.2020, la statutul de „piaţă emergentă”, în urma deciziei luate de agenţia de evaluare financiară FTSE Russell,  îndeplinirea, de asemenea, și a criteriilor pentru piața emergentă ale agenției MSCI  este un obiectiv primordial și central pe termen mediu pentru ASF și pentru piață în general,  menit să asigure creșterea vizibilității și promovarea pieței de capital din România.

În acest context, în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivului general de dezvoltare durabilă a pieței de capital, ASF este implicată, alături de alte autorități ale statului cu atribuții în stabilirea politicilor cu privire la cadrul de reglementare cu incidență asupra pieței de capital (e.g. – Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice), în derularea proiectului privind “Strategia națională pentru piața de capital”, finanțat din fonduri europene, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Am închis de curând o primă etapă a acestui proces, o evaluare a câtorva dintre caracteristicile cheie ale pieței de capital românești, care se regăsește în Raportul ”OECD Capital Market Review of Romania”. Acesta arată, fără echivoc, că piața de capital a resimțit șocul perioadei nefaste pe care a traversat-o economia globală și se confruntă cu dificultăți care afectează însăși menirea sa de a genera o atât de indispensabilă dezvoltare a sectorului corporativ. În cadrul  derulării acestui proiect, este realizată o analiză a situației actuale a pieței de capital din România, în vederea identificării principalelor probleme structurale, inclusiv a celor legate de cadrul de reglementare (e.g. – din legislația aplicabilă valorilor mobiliare, legislația aplicabilă societăților comerciale, etc.), respectiv a formulării unui set specific de măsuri care să fie puse în aplicare de toate părțile implicate. Rezultatele acestei analize vor fi integrate în cadrul măsurilor specifice pe care ASF urmează să le adopte la nivelul pieței de capital, inclusiv în ceea ce privește  revizuirea și îmbunătățirea cadrului de reglementare.

Accesul limitat al companiilor la finanțare duce la o restrângere a capacității de investire, cu impact asupra stabilității și dezvoltării piețelor financiare nebancare pe termen lung. Așadar, mai mult ca oricând, apreciem că piața de capital trebuie să ofere acces la resurse diversificate de finanțare pentru companiile care doresc să se dezvolte.

Nu putem avea o bursă solidă fără emitenți de anvergură, cu active de valoare și, din această perspectivă, România trebuie să facă eforturi pentru a spori interesul companiilor pentru listarea la București. Așa cum am mai afirmat, este momentul ca bursa să își construiască un rol regional mai pronunțat pentru piețele financiare din zonă.

Îmi exprim încrederea că, odată cu perspectivele favorabile pe care le întrevedem, vom identifica și cele mai potrivite modalități de a susține strategiile de creștere pe termen lung ale companiilor. Doresc să vă asigur că, pentru împlinirea acestui deziderat, atât companiile, investitorii cât și instituțiile pieței de capital au în Autoritatea de Supraveghere Financiară un ferm partener instituțional.

Vă mulțumesc și urez succes dezbaterii dumneavoastră.”

Prof.Univ.Dr. Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară

Mesajul a fost transmis de către Daniel Apostol, Director Direcția Comunicare și Relații Interinstituționale a Autorității de Supraveghere Financiară, în cadrul evenimentului ARIR Forum & Investors Day organizat de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România.





LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here