spot_img
AcasăPoliticăPlata obligatiilor fiscale în cont unic la Trezorerie, amânată cu șase luni


Plata obligatiilor fiscale în cont unic la Trezorerie, amânată cu șase luni

Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

În acest sens, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă care prelungeşte cu şase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Executivul precizează că, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

„Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii”, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis Agerpres.

Conform sursei citate, amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj, se mai arată în comunicat.













RELATED ARTICLES