Programul „Carne de porc din fermele românești”, aprobat de Senat

Programul „Carne de porc din fermele româneşti”, prin intermediul căruia producătorii de carne de porc vor fi subvenționați de stat, a fost aprobat de plenul Senatului, proiectul de lege urmând să fie trimis Camerei Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor privind propunerea legislativă inițiată de PSD, senatorul PSD Doina Silistru a declarat că obiectivul acestui proiect de lege este implementarea Programului carne de porc prin intermediul cărora se vor acorda ajutoare de stat producătorilor pentru dezvoltarea activității de creștere a porcinelor și pentru menținerea cel puțin a nivelului actual de producție din acest sector.

Implementarea acestui program va avea loc în perioada 2017-2020, conform declarației senatorului PSD, citat de Mediafax.

Proiectul își găsește susținere și în rândul senatorilor PNL, Costel Șoptică declarând în acest sens că „peste 60% din carnea de porc pe care o mâncăm în România este din import”.

Programul are în vedere alocarea sumei de 446 de milioane de euro pentru porcii graşi care se livrează şi se clasifică în abatoare autorizate.

Pentru 2017, urmează să fie alocate 86 de milioane de lei, bani de la bugetul de stat, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 euro.

Propunerea legislativă a obținut 103 voturi ”pentru” şi un vot împotrivă.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii