Contribuții la creșterea economică

În trimestrul III 2025, economia României și-a intensificat ritmul anual de creștere până la 1,7 la sută, astfel încât avansul din primele nouă luni s-a apropiat de 1 procent (Vezi graficul).

La nivelul ofertei, evoluția a fost atribuită în principal activității de construcții și agriculturii (contribuții de 0,8 puncte procentuale și, respectiv, 0,6 puncte procentuale la variația anuală a PIB real din trimestrul III), în timp ce VAB aferentă serviciilor a rămas aproape nemodificată, iar industria, deși în ușoară revenire, nu a avut un parcurs convingător. În acest din urmă caz, creșterea VAB cu 1,2 la sută în termeni anuali s-a datorat unui efect de bază (scădere în trimestrul III 2024 mai pronunțată decât cea din perioada curentă), o traiectorie anemică fiind vizibilă la nivelul livrărilor atât pe piața locală, cât și pe cea externă (reduceri trimestriale de peste 2 la sută ale cifrei de afaceri industriale în perioada curentă, în ambele cazuri).

Din perspectiva cererii, creșterea economică a fost susținută, în principal, de dinamizarea investițiilor, însă contribuții pozitive au înregistrat și consumul privat, precum și exportul net, a cărui redresare a fost imprimată de impulsul dat exporturilor de producția remarcabilă de cereale păioase și rapiță, concomitent cu o anumită încetinire a importurilor.

Din raportul asupra inflației realizat de BNR, februarie 2026.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii