6 din 10 români au probleme în gestionarea veniturilor și cheltuielilor

Aproape 60% din români întâmpină probleme atunci când apar cheltuieli importante, având bani doar pentru a-şi acoperi nevoile primare, potrivit unui studiu al Grupului Kruk, prezentat de agenția de presă Mediafax.

O parte dintre români evaluează situaţia lor financiară la un nivel mediu, având bani suficienţi pentru nevoile curente, dar în cazul unor cheltuieli mai mari deja apar problemele. 1 din 5 locuitori ai României nu are probleme atunci când vine vorba de cheltuieli mai mari, în timp ce 1 din 10 români îşi poate permite economii, potrivit studiului citat.

Peste 15% din respondenţi susţin că banii pe care îi câştigă se termină adesea înainte de sfârşitul lunii şi nu sunt suficienţi nici pentru a le acoperi nevoile de bază, iar 58% declară că au suficienţi bani pentru a-şi acoperi nevoile primare, însă este o problemă atunci când apar anumite cheltuieli importante.

De cealaltă parte, 18% îşi pot permite orice şi reuşesc să îşi acopere chiar şi cheltuielile neprevăzute fără probleme majore, dar doar 8% îşi pot permite orice şi reuşesc să pună bani deoparte, ca economii.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, în perioada 19-26 octombrie 2016.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii