Analiştii financiari, încrezători în evoluţia economiei în 2017

Analiştii financiari au mai multă încredere în evoluţia economiei anul viitor şi se aşteaptă la mişcări pozitive. O arată indicatorul de încredere macroeconomică al CFA (Certified Financial Analysts) România,  care a înregistrat în august 64,8 puncte, în creştere cu 14 puncte faţă de iulie. Majorarea s-a datorat ambelor sale componente, respectiv evalurării condiţiilor curente şi anticipaţiilor.

Potrivit unui comunicat al CFA Romania, „Indicatorul condiţiilor curente a fost de 70,8, valoare în creştere cu 7 puncte, iar indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 17,3 puncte la valoarea de 61,7 puncte”.

În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs de 4,4900 lei/euro, iar pentru orizontul de 12 luni – 4,5000 lei/euro.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2017/septembrie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,5% (valoare în creştere cu 0,53% faţă de exerciţiul anterior).

Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011 cu scopul de a cuantifica anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România. Potrivit CFA România, indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească). Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă etc.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Atacul cibernetic asupra ANCPI: cine plătește factura pieței imobiliare blocate?

De Mădălina Mitan, partner, Alexandra Huza-Boeangiu, senior attorney at law, și Geanina Pelin, attorney at law, avocați specializați în domeniul imobiliar și construcții în cadrul Schoenherr și Asociații SCA

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii