Apare prima clădire cu destinație rezidențială din România cu pistă de alergare pe acoperiş

După prima clădire de birouri cu pistă de alergare pe acoperiş, în Bucureşti va fi construit şi primul bloc de apartamente cu pistă de alergare pe acoperiş. Dezvoltatorul Forty Management investeşte într-un proiect cu aproape 200 de apartamente în apropierea parcului Titan, potrivit Economica.net.

De asemenea, dezvoltatorul local Forty Management, care a construit mai multe proiecte rezidenţiale în Bucureşti, va demara anul viitor lucrările de construcţie la un nou ansamblu.

Pe lângă apartamente, proiectul va avea şi o suprafaţă comercială de aproape 1.500 de mp.

„Pista de alergare pe blocul B va avea 120 de metri lungime, va fi realizată din tartan gros de 5 cm, montat peste termoizolaţie şi o hidroizolaţie, şi practic absoarbe toate zgomotele. Am vrut iniţial să facem un teren de tenis, dar problema sunetului rachetei ce loveşte mingea nu poate fi minimizat. Locul acesta alocat sportului pe acoperişul blocului B nu este numai pentru alergat; aici se pot juca şi copii, se poate face yoga sau pilates în linişte, fără a fi în centrul atenţiei cuiva”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Lucian Azoiţei, acţionarul Forty Management Investment.

Forty Management & Investments este un dezvoltator imobiliar de proeicte rezidenţiale şi comerciale. Compania a construit mai multe proiecte boutique, dar a renovat şi clădiri, sub brandul Central District. Un prim mare proiect construit de investitor a fost Central District Cuza 99, cu 43 de apartamente, finalizat anul trecut.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii