Căldura din ultimele două zile a scumpit electricitatea la peste 300 lei/MWh

Căldura instalată în ultimele zile în România, dar și în restul Europei, a majorat consumul de electricitate până spre maxime orare de 8.000 MW și a scumpit considerabil energia electrică tranzacționată pe bursa spot, un MWh sărind pentru prima dată în această vară de valoarea medie zilnică de 300 de lei, scrie Profit.ro.

Energia electrică cu livrare în ziua de marți s-a scumpit cu 7,7%, ajungând la aproape o medie 65 de euro/MWh sau 303,16 lei/MWh, după ce cu o zi înainte înregistrase un avans de 86,6%. Maximele orare au ajuns aproape de pragul de 400 de lei/MWh (mai exact, 396,12 lei/MWh), pentru energia furnizată marți în intervalul orar 16-17.

De asemenea, piața din Ungaria este interconectată cu cea autohtonă, un algoritm, Euphemia, fiind cel care stabilește care stat este importator net, care este exportator net și prețul de echilibru de pe cele două piețe, potrivit sursei citate.

Căldura instalată în Europa în ultimele zile a scumpit energia electrică pe piețele spot, în special pe cele din sudul Continentului. Astfel, electricitatea din Italia și Spania s-a tranzacționat în ultima săptămână la prețuri medii puțin superioare celor înregistrate în ultimele 2 zile din România.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Penurie sau construcția unei percepții care justifică prețuri mai mari în România?

În ultimele zile, piața carburanților din România a fost...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii