Datoria externă totală a României a crescut cu 4,74 miliarde

Datoria externă totală a României a crescut cu 4,74 miliarde euro în primele două luni, la 110,621 miliarde euro, de la 105,873 miliarde euro la 31 decembrie 2019, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR), scrie News.ro.

„În perioada ianuarie – februarie 2020, datoria externă totală a crescut cu 4,748 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 77,997 miliarde euro la 29 februarie 2020 (70,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 29 februarie 2020 nivelul de 32,624 miliarde euro (29,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2019”, arată BNR.

De asemenea, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ cu 1 404 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro, potrivit sursei amintite.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii