Finanţele anunţă finalizarea planului de finanţare externă pentru 2019

Ministerul Finanţelor a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, odată cu încasarea celor două miliarde de euro proveniţi din a doua emisiune de euroobligaţiuni din 2019, se arată într-un comunicat publicat de instituţie.

Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1,4 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu o dobândă de 2,124% şi 600 milioane euro prin redeschiderea maturităţii de 30 ani, cu o dobândă de 3,400%, potrivit Economica.net.

De asemenea, emisiunea a fost supra subscrisă de circa 2,6 ori. În cadrul tranzacţiei au participat un număr de 360 investitori, mare parte fiind investitori instituţionali. Ministerul Finanţelor vorbeşte despre o prezenţă echilibrată a investitorilor din Europa şi SUA.

Ministerul Finanţelor precizează, totodată, că, prin această tranzacţie, a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, consolidând rezerva în valută a Trezoreriei Statului şi asigurând pentru prima dată pre-finanţarea parţială a nevoilor de finanţare estimate pentru anul 2020.

Emisiunea a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi UniCredit AG, potrivit sursei citate.

Anul trecut, România a „ieşit” pe piaţa internaţională de capital de trei ori, reuşind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro şi 1,2 miliarde de dolari.

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Penurie sau construcția unei percepții care justifică prețuri mai mari în România?

În ultimele zile, piața carburanților din România a fost...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii