Ieftinire la creditele Start-up Nation: BT a convins FNGCIMM să reducă comisionul de garantare

Avertizat public de Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, că îl paște o fuziune prin absorbție de către un alt fond mai mic, din cauza problemelor de mangement și a neadaptării la piață, FNGCIMM a anunțat astăzi că “eficientizarea unor mecanisme interne” îi permite să reducă semnificativ comisionul de garantare a creditelor punte din Start-up Nation, conform datelor Profit.ro.  

De asemenea, Banca Transilvania a continuat să lucreze cu fondul statului, în ciuda comisioanelor foarte mari care creșteau costul pentru clienți și după ce principalul competitor, BCR, l-a înlocuit cu garanții COSME, care i-au permis să lanseze cele mai ieftine credite din piață.

Până acum, comisionul de garantare perceput de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a fost de 3,8%, diminuat la 2,48% (începând din 2017) dacă antreprenorul optează și pentru contragaranție de la Fondul Român de Contragarantare. Un nivel foarte ridicat, reprezentând unul dintre cele mai importante costuri pentru antreprenorii care luau credite punte în programul Start-up Nation. În prima etapă a programului au participat 5.100 de antreprenori care au luat credite de 1 miliard de lei, potrivit sursei amintite.

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) este deținut în prezent majoritar de trei bănci: BCR, BRD și Raiffeisen, cu participații egale, în timp ce statul deține doar o participație minoritară, prin Ministerul Agriculturii.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Radiografia companiilor de stat: sectorul cu două viteze

De Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii Naționale a României

Victor Iancu: Lipsa inovării, capcana economică a României

O analiză de Victor Iancu, consultant internațional de strategie și transformare de business

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii