PIB-ul ridică noi semne de întrebare

Ritmul de creştere economică va rămâne peste cel estimat iniţial la 5,2% dar se va reduce în partea a doua a anului de la 5,8% undeva spre 5,4% (ponderile celor două semestre nu sunt egale), pentru a ieşi media de 5,6% avansată, potrivit Curs de guvernare.ro.

“Ca urmare a luării în considerare a creșterii economice de 5,6%, față de 5,2% cât a fost avut în vedere la elaborarea legii bugetului la începutul acestui an și a unui PIB de 837,1 miliarde lei, față de 815,2 miliarde cât s-a estimat inițial prin proiectul de act normativ, se propune o suplimentare a cheltuielilor”, a declarat, vineri, ministrul Ionuț Mișa, într-o conferință de presă susținută la sediul ministerului. (Agerpres)

Înainte ca instituţia specializată din subordinea Guvernului, CNP, să anunţe prognoza de toamnă privind evoluţia economiei româneşti, a fost avansată o nouă valoare pentru PIB-ul acestui an, mai mare cu circa 22 de miliarde de lei. Motivul invocat fiind o estimare în creştere a avansului economic în preţurile perioadei de bază (2016) de la 5,2% la 5,6%.

 

De asemenea, cele aproximativ 22 de miliarde de lei în plus trebuie foarte serios examinate, mai ales că seamănă ( coincidenţă interesantă) cu o poveste de acum câţiva ani, când PIB-ul pe 2011 a fost prezentat de CNP în baza calculelor efectuate de INS.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii