Republica Moldova dorește atragerea investițiilor românești

În Republica Moldova activează peste 1.600 de firme românești, iar în anul centenarului sperăm că se vor accelera proiectele energetice, precum gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, a declarat joi Mihai Gribincea, ambasador al Republicii Moldova, într-o conferință prilejuită de listarea companiei Purcari pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB). „În ultimii ani, relațiile dintre Republica Moldva și România au fost marcate de o excelentă colaborare bilaterală în toate domeniile. Guvernul României a sprijinit constant și dezinteresat Republica Moldova în promovarea reformelor interne și în dificila misiune de consolidare a suveranității și integrității teritoriale a țării. De câțiva ani, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova și ne dorim ca Bucureștiul să rămână în continuare în această postură”, a declarat Gribincea.

Potrivit acestuia, volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări a depășit un miliard de dolari SUA, în 2017. „În Republica Moldova lucrează peste 1.670 de întreprinderi cu capital românesc. Republica Moldova este interesată de atragerea investițiilor românești. Sperăm că anul acesta, an centenar, proiectele energetice, în special gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, se vor realiza într-un ritm accelerat”, a mai adăugat ambasadorul Republicii Moldova.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii