Reţeaua LaDoiPaşi deține 1.000 de unități la nivel national

Reţeaua de magazine LaDoiPaşi, dezvoltată de retailerul METRO Cash & Carry, a atins în luna septembrie pragul de 1.000 de magazine la nivel national, potrivit Adevărul.ro.

De asemenea, magazinul LaDoiPaşi cu numărul 1.000 se află în Bucureşti, pe Sos. Bucureşti-Magurele nr. 49C. Retailerul vizează continuarea ritmului de deschideri şi planifică să îşi dubleze numărul de magazine până în 2023.

În total, din 2017, când METRO a repoziţionat reţeaua de magazine LaDoiPaşi ca franciză soft, şi până în prezent, au fost remodelate în linie cu noul concept peste 100 magazine şi au fost deschise aproximativ 600 de noi unităţi comerciale, potrivit sursei citate.

În prezent, 40% dintre magazinele LaDoiPaşi sunt poziţionate în sudul ţării, 30% în nord, respectiv 30% în vest.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Dezechilibre externe și competitivitatea exporturilor: provocări structurale

De Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii  Naționale a României

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii