România deține cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale din Uniunea Europeană

România a început anul cu cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale din Uniunea Europeană, după ce, în decembrie, coborâse pe poziția a treia, arată datele publicate de biroul european de statistică Eurostat.

De asemenea, prețurile consemnate la producătorii din industrie au continuat să accelereze în ianuarie. Prețurile producției industriale au crescut, în România, cu 5,1% față de ianuarie 2019, în timp ce, la nivelul UE, a fost înregistrată o scădere de 0,2%, scrie Profit.ro. România este urmată, în funcție de scumpirile înregistrate la producătorii de industrie, de Bulgaria (+4,7%) și Ungaria (+3,8%).

Majorarea prețurilor la producători poate anticipa majorarea prețurilor de consum (măsurată prin evoluția indicelui prețurilor de consum – IPC), inflația de la producător putând fi transmisă către consumatorul final, potrivit sursei mentionate.

În acelașit timp, prețurile consemnate la producătorii din industria din România au crescut cu 1,6% în ianuarie, de asemenea cel mai mare salt din UE. Față de decembrie, ritmul de creștere s-a majorat de peste 3 ori, de la 0,5%. La nivelul UE și al zonei euro a fost înregistrată o creștere lunară a prețurilor din industrie de doar 0,4%.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii