Contract cadru de peste 80 milioane lei fără TVA pentru achiziția centralizată de antibiotice

Ministerul Sănătății a anunțat finalizarea licitației pentru achiziția publică centralizată de medicamente antibiotice. Licitația a fost lansată în noiembrie 2016 de fostul ministru Vlad Voiculescu şi a atribuit furnizorilor contracte în valoare totală de 80,38 milioane de lei, fără TVA, pentru următorii doi ani, scrie News.ro.

Potrivit site-ului de achiziţii publice SEAP, la licitație au participat 14 companii furnizoare de medicamente.

Suma finală după care a fost realizat contractul cadru a reprezentat jumătate din cuantumul estimat inițial, de 161,5 milioane de lei.

În cadrul licitației, cele mai multe contracte au fost câștigate de către distribuitorul Mediplus Exim, divizie a grupului farmaceutic A&D Pharma. Cele 11 contracte adjudecate au o valoare de circa 30 de milioane de lei, fără TVA, și reprezintă peste o trime din suma finală a contractului cadru.

Compania Europharm Holding a adjudecat trei contracte, în valoare de 17,26 milioane de lei, fără TVA, reprezentând o cincime din valoarea totală a contractului cadru.

Farmexpert a câştigat tot trei contracte, care au însumat 16,43 milioane de lei, fără TVA.

Cel mai mare contract individual a fost în valoare de 13,2 milioane lei, atribuit firmei Europharm Holding, pentru substanţa Rifaximinum comprimate filmate 200mg, prescrisă pentru infecţii intestinale.

Contractele au prevăzut furnizarea unui număr de 29 de medicamente antibiotice. În caietul de sarcini al licitaţiei deschise în noiembrie anul trecut erau menționate 31 de medicamente.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii