Exporturile au crescut cu 2,1% în primele șapte luni

Exporturile au crescut cu 2,1% în primele șapte luni, la 40,73 miliarde euro, iar importurile cu 5,8%, la 50,2 miliarde euro, comparativ cu perioada ianuarie-iulie 2018, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).
”Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019 a fost de 9.479,9 milioane euro, mai mare cu 1.892,3 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018”, precizează INS.
În același timp, în luna iulie 2019, exporturile FOB au însumat 5,84 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 7,59 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,75 miliarde euro, scrie News.ro. Față de luna iulie 2018, exporturile din luna iulie 2019 au scăzut cu 1%, iar importurile au crescut cu 5,9%, conform Profit.ro.
Valoarea schimburilor intra-UE de bunuri în primele șapte luni ale acestui an a fost de 3,13 miliarde euro la expedieri și de 3,75 miliarde euro la introduceri, reprezentând 77,1% din total exporturi și 74,7% din total importuri.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Pentru economie, politica e cel mai mare pericol

de Daniel Apostol, analist economic și expert în politici publice Cel...

Când au devenit asigurările o chestiune de supraviețuire financiară?

de Alexandru Ciuncan, Președinte și director general UNSAR Industria asigurărilor, dar...

Provocări la adresa activității offshore din Marea Neagră în contextul conflictului ruso-ucrainean

de Oana Ijdelea, Managing partner Ijdelea & Asociații şi Nicolae Vatu,...

Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD

de Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR   Aderarea României la OCDE, previzionată...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

„Surpriza” recesiunii tehnice: riscuri și priorități în 2026

de Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii Naționale a României   În ultimele...

Infrastructura invizibilă

de Victor Grigorescu, Expert în politici energetice și politici economice...

2026: Anul zero al inteligenței artificiale

de Răzvan Ștefan Tecuceanu, Expert AI | arhitect de sisteme...

Articole relevante

Categorii