spot_img
AcasăEconomieSANITAS continuă greva generală, după negocieri eșuate


SANITAS continuă greva generală, după negocieri eșuate

Negocierile dintre reprezentanții Federației Sanitas și cei ai Ministerului Sănătății au eșuat, ca urmare greva generală va continua, informează organizația sindicală printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

„Negocierile Federației Sanitas cu Ministerul Sănătății au eșuat, cu toate că 75.000 de angajați din sistemul sanitar au intrat astăzi în grevă generală. Inflexibilitatea manifestată reflectă de fapt lipsa de interes a guvernanților pentru a găsi soluții fiabile la solicitările Sanitas (…) Greva generală va continua și facem un apel către toți colegii să nu se lase intimidați…”, afirmă sindicaliștii.

Potrivit acestora, nemulțumirile transmise reprezentanților ministerului au rămas fără răspuns, iar în Parlament au fost respinse toate amendamentele privind OUG nr. 20/2016 depuse de reprezentanții Federației.

Luni dimineață, Federația SANITAS a declanșat greva generală în sistemul sanitar. În jur de 80.000 de cadre medicale, dar şi personalul tehnic (TESA), membri ai sindicatului Sanitas au luat parte la protest. Unii dintre ei s-au adunat în faţa Spitalului Floreasca din Capitală.

Liderul Federației SANITAS, Marius Sepi, a declarat pentru agenția de presă Mediafax, că „Greva este pe termen nelimitat. Fac un apel către parlamentari să se mobilizeze, astfel încât să se asigure cvorumul iar mâine ar trebui să fie plenul care să voteze toate amendamentele depuse de Sanitas. Sunt peste 82.000 de semnaturi adunate. În continuare personalul TESA din spitale e printre cele mai prost plătit din sistemul bugetar. Aceste două ordonanţe ale Guvernului, în loc să rezolve inechităţile, le-au adâncit şi mai mult. În spital, asistentele şi personalul TESA asigură acum o treime din necesar şi sunt tratate doar urgenţele. Am făcut apel către asociaţiile de pacienţi din ţară să transmită în teritoriu, cazurile care nu sunt urgenţe să rămână acasă. În cazul în care vom avea succes şi parlamentarii vor vota amendamentele, vom fi obligaţi să încheiem această formă de protest”.

Sindicaliştii cer introducerea personalului TESA, adică a 23.000 de angajaţi, în corpul ordonanţei 20, privind salarizarea. De aceeaşi ordonanţă cer să se ţină cont şi în cazul a 1.500 de salariaţi din creşe şi grădiniţe. De asemenea, aceştia solicită ca plata sporurilor să se facă la nivelul anului 2016 şi medicii şi asistentele din asistenţă socială să fie plătiţi pe grila spitalelor neclinice.

„Sunt de 40 de ani infiermieră în spitalul de Urgenţă Floreasca şi am un salariu de 1.200 de lei. Vreau ca sporurile de vechime să fie plătite, orele suplimentare să fie platite, iar munca noastră să fie respectată. Avem medici buni, cinste lor, dar cine e în umbra medicului? Asistentii, brancardierul, lăcătuşul mecanic, gunoierul, spălătoria, bucătăria, muncitorul necalificat, lor nu li s-a dat niciodată nimic în plus”, spune Violeta Ghiţă, infirmieră la Spitalul Floreasca.

„După tăierea salariului Guvernului Boc, salariile noastre au ajuns la 800-1.000 de lei. De 16 ani lucrez la Spitalul Floreasca, sunt lăcătuş mecanic iar salariul meu, cu toate sporurile, este de 1.500 de lei. Vrem ca parlamentarii să se gândeasca şi la faptul că nu sunt suficiente locuri de muncă, nu avem cum să ne luam concedii pentru că nu are cine să ne înlocuiască”, susţine un alt protestatar.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) anunţă că susţine cauza şi greva generală declanşată de personalul medical din România.

„Suntem alături de toate cadrele medicale care sunt în grevă generală. Ca pacienţi, cunoaştem lipsa de personal şi problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează şi pe noi. Deşi avem nevoie de servicii medicale, înţelegem că situaţia actuală i-a împins pe angajaţii acestui sistem către greva generală, însă ceea ce nu înţelegem este reacţia, sau mai bine spus, lipsa de reacţie a autorităţilor. Sper ca în aceste momente extrem de delicate, autorităţile să dea dovadă de responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări şi să găsească soluţii fiabile care să vină în ajutorul pacienţilor”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.



RELATED ARTICLES