Italia, gata să renască din propria cenușă

Premierul italian Matteo Renzi promite reconstrucţia caselor, bisericilor şi clădirilor care au fost distruse în urma cutremurelor care a lovit Italia în ultimele luni.

“Vom reconstrui totul, casele, bisericile, magazinele comerciale. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a reconstrui aceste zone va fi făcut”, a declarat șeful Guvernului de la Roma. ”Italia trece prin momente dificile”, a adăugat el, promiţând însă că se vor depune eforturi de reconstrucţie în anii ce vor urma, indiferent de posibile obiecţii din partea UE sau a eventualelor costuri.

Anterior, Matteo Renzi a emis anularea taxelor pentru localnicii afectaţi de cutremure şi a anunţat o nouă iniţiativă, „Case italiene”, pentru a stopa criticile în privinţa cauzelor prăbuşirii a sute de clădiri, inclusiv a unora care fuseseră consolidate recent. În acelaşi timp, acesta a declarat că este „absurd” să crezi că Guvernul italian ar putea construi clădiri care să reziste pe deplin în faţa cutremurelor.

Aproximativ 25.000 de persoane au fost dislocate pe teritoriul statului italian, în urma cutremurelor care au avut loc în Italia începând din luna august, conform Unităţii de Protecţie civilă, citată de Euronews.

Un cutremur de 6,5 pe scara Richer a avut loc duminică dimineaţă în regiunea italiană Umbri. Sute de clădiri s-au prăbuşit, iar alte mii au suferit daune structurale, pagubele fiind estimate la zeci de milioane de euro. Amatrice, este o altă localitate afectată grav de cutremurul din august, s-a prăbuşit o biserică şi un sediu al administraţiei locale. În orăşelul Norcia s-a prăbuşit Basilica San Benedict. Prăbuşiri de clădiri au fost înregistrate şi în localităţile Castelsantangelo sul Nera şi Preci. Ca măsură de precauţie, la Roma au fost închise catedralele San Paolo şi San Lorenzo.

Două alte cutremure – de 5,6, respectiv 6,0 pe scara Richter – au avut loc miercuri seară în centrul Italiei. Primul cutremur, de 5,6 grade, s-a produs la ora 19.10 (20.10, ora României), în zona localităţii Visso (provincia Macerata, regiunea Marche), la adâncimea de doar 10 kilometri, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS).

Autorităţile italiene au declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi neglijenţă, în urma prăbuşirii a sute de clădiri ca efect al cutremurelor produse în luna august în centrul Italiei.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii