spot_img
AcasăEconomieFP: Companiile de stat conduse pe criterii politice au costuri de finanțare...


FP: Companiile de stat conduse pe criterii politice au costuri de finanțare crescute

Exceptarea companiilor de stat de la legea privind guvernanța corporativă le va crește acestora costurile de finanțare, în contextul în care băncile cer dobânzi mai mari atunci când creditează companii conduse pe criterii politice, a afirmat directorul general al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny.

Pe data de 6 iunie, Senatul a adoptat modificarea ordonanței privind ordonanța corporativă, exceptând de la obligația de a avea management selectat pe criterii de competență o serie de companii de stat, între care Complexul Energetic Oltenia, Administrația Națională de Meteorologie, Compania Națională „Romtehnica”, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” și Șantierul Naval Mangalia, însă lista companiilor se va mări în continuare, potrivit FP.

”Mai mult, exceptarea unor companii precum CE Oltenia, dar și a altora, de la guvernanța corporativă va crește costurile lor de finanțare, câtă vreme băncile obișnuiesc să solicite dobânzi mai mari de la întreprinderile conduse politic”, a declarat Konieczny, în cadrul comunicatului.

”Dacă, până acum, observam o încetinire a ritmului de implementare a principiilor de guvernanță corporativă, sau chiar o întrerupere a implementării, ultimele evoluții din Parlament reprezintă un regres evident, care ar putea aduce daune suplimentare unor companii de stat cheie”, a adăugat acesta.

Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica a declarat, în cadrul conferinței Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), că noțiunea de guvernanță corporativă pentru companiile și instituțiile de stat este recentă și mai este de lucru în această zonă.

























RELATED ARTICLES