Economia mondială o duce bine. De bine de rău, pacea mondială încă o duce aproape bine (cu excepțiile știute, focarele de război strecurate printre meridiane). Liderii lumii politice și cei ai lumii afacerilor o duc foarte bine. Dar lumea nu o duce deloc bine. Una dintre cele mai puternice și mai sumbre predicții de la Forumul Economic Mondial de la Davos 2018 a fost lansată de Joe Kaeser, CEO al companiei Siemens, companie ce are la nivel global mai mulți angajați decât Google, Apple, Microsoft și Facebook la un loc. Potrivit lui Kaeser, ne așteaptă „fie cea mai strălucită societate construită vreodată de umanitate – cu un final fericit al celei de-a patra revoluții industriale –, fie una dintre cele mai furioase”: o lume a amărăciunii, a oamenilor uitați în urmă, a celui mai mare război comercial al tuturor timpurilor, o lume fără teritorii neutre, o lume a conflictului violent permanent, a străzilor în flăcări.
Economia viitorului are o uriașă problemă la orizont: trebuie să găsească și să ofere un rol valoros și esențial pentru zeci de milioane de muncitori anonimi ai planetei ce vor fi aruncați în stradă la momentul „sosirii” erei inteligenței artificiale, a „roboților-pretutindeni”, a „digital-orice-ului”. Kaeser spune că trebuie „să ne gândim ce facem cu oamenii noștri”.
Cum scria un coleg jurnalist, Davos-ul acestui an s-a întâmplat concomitent cu tendința globală ca tot mai mulți lideri să fie aleși mai ales pentru programul lor populist-naționalist-protecționist și mult mai puțin pentru deschiderea către globalizare. Financial Time comenta că liderii lumii trebuie să hotărască „ce e de făcut pentru a evita naufragiul”. Pe de altă parte, aşteptările lumii sunt foarte ridicate, mai ales acolo unde economiile naționale dau semne de avânt, acolo unde milioane de cetățeni simt șansa părăsirii spectrului sărăciei. Dar „stăm pe o bombă cu ceas”, iar unul dintre fitilele deja aprinse identificate la Davos pară să vină de unde nu te aștepți: starea de sănătate mentală precară a multor zeci de milioane de oameni care nu au acces la tratament corespunzător, pe de o parte, și starea de amenințare gravă la adresa locurilor de muncă din întreaga lume, pe de altă parte.
Și atunci, când întreaga economie mondială pare că o duce bine, că „ia avânt”, când liderii lumii își consolidează zi-de-zi pozițiile aparent trainice, o amenințare rece ca gheața planează peste toți: de unde va veni lovitura?
