António Costa spune că regulile globale pentru AI nu pot rămâne în mâinile câtorva mari companii

Inteligența artificială nu ar trebui să fie guvernată prin reguli stabilite în practică de câteva dintre cele mai mari companii tehnologice ale lumii, iar Organizația Națiunilor Unite trebuie să aibă un rol central în dezvoltarea standardelor globale, a declarat președintele Consiliului European, António Costa, în discursul susținut în numele Uniunii Europene la Adunarea Generală a ONU. El a cerut o arhitectură pentru AI care să fie responsabilă, transparentă și reglementată și a legat această abordare de mecanismele de guvernanță create deja prin Global Digital Compact.

Costa a introdus inteligența artificială într-un argument mai larg despre limitele acțiunii individuale a statelor. În aceeași categorie a plasat pandemiile, schimbările climatice, lanțurile de aprovizionare, stabilitatea financiară și dezvoltarea durabilă. Ideea centrală a discursului este că problemele cu efecte globale necesită instituții multilaterale capabile să stabilească reguli pe care statele și actorii economici nu le pot produce separat.

În cazul AI, formularea sa merge mai departe decât un apel generic la cooperare. Costa spune că este nevoie de o arhitectură de guvernanță care să poată cere răspundere, să funcționeze transparent și să fie bazată pe reguli. El formulează și un principiu politic privind raportul dintre societate și tehnologie: oamenii și instituțiile publice trebuie să păstreze controlul asupra ritmului și direcției dezvoltării AI.

Mesajul privește în special concentrarea puterii de decizie. Companiile care dezvoltă cele mai avansate modele controlează infrastructură de calcul, date, modele, distribuție și acces la produse care pot ajunge rapid la sute de milioane de persoane. Costa contestă ideea că normele globale ar putea rezulta în principal din politicile interne, standardele de siguranță sau condițiile comerciale stabilite de aceste companii.

Discursul nu cere însă excluderea industriei din elaborarea regulilor. Cadrul ONU invocat de Costa este explicit multi-stakeholder și include guverne, sectorul privat, comunitatea științifică, societatea civilă și organizațiile internaționale. Diferența este cine deține autoritatea politică asupra procesului. În viziunea prezentată la New York, companiile trebuie să participe la guvernanță, fără să o controleze.

O parte importantă din infrastructura despre care vorbește Costa există deja. Global Digital Compact a fost adoptat în 2024 ca parte a Pact for the Future și stabilește obiective comune pentru cooperarea digitală și guvernanța internațională a inteligenței artificiale. Documentul cere o abordare incluzivă și bazată pe risc, cu participarea tuturor statelor și cu respectarea drepturilor omului.

Din acest cadru au rezultat două mecanisme pe care Costa le menționează explicit. Primul este Independent International Scientific Panel on AI, conceput pentru a furniza o bază științifică comună privind oportunitățile, riscurile și impactul inteligenței artificiale. Al doilea este Global Dialogue on AI Governance, unde statele și ceilalți actori relevanți pot discuta prioritățile pentru cooperarea internațională.

Primul dialog global a avut loc la Geneva în iulie 2026. Potrivit ONU, reuniunea a atras delegații din 163 de țări și peste 3.000 de participanți, inclusiv reprezentanți ai guvernelor, companiilor, mediului academic și societății civile. Mecanismul este gândit ca un proces recurent, iar următoarea sesiune este programată la New York în mai 2027.

Această construcție încearcă să răspundă unei probleme de reprezentare care apare frecvent în dezbaterea despre AI. Cele mai mari companii și cea mai mare parte a infrastructurii tehnologice sunt concentrate într-un număr redus de state, în timp ce efectele tehnologiei se extind asupra economiilor și populațiilor care au avut până acum o influență mult mai redusă asupra regulilor.

Global Digital Compact pornește tocmai de la cerința ca toate statele, inclusiv țările în curs de dezvoltare, să poată participa la guvernanța internațională a AI. ONU descrie Global Dialogue ca pe un forum în care fiecare țară are un loc la masă, iar diferențele de capacitate tehnologică nu ar trebui să determine automat și diferențe de influență politică asupra standardelor globale.

Există însă o diferență între stabilirea unor principii globale și crearea unor reguli juridice obligatorii. Global Digital Compact, dialogul ONU și panelul științific nu formează un regulator mondial al inteligenței artificiale comparabil cu o autoritate națională sau cu mecanismul de aplicare al AI Act în Uniunea Europeană. Ele creează un cadru pentru cooperare, standarde comune, schimb de informații și eventuală convergență între regimurile naționale și regionale.

UE pornește dintr-o poziție diferită față de multe alte regiuni, deoarece dispune deja de o legislație obligatorie pentru inteligența artificială. AI Act stabilește reguli diferențiate în funcție de risc și include obligații pentru anumite sisteme și modele. Apelul lui Costa la guvernanță globală nu înlocuiește acest cadru european; încearcă să extindă la nivel internațional principiul că dezvoltarea AI trebuie însoțită de reguli publice și mecanisme de răspundere.

Nici discursul de la ONU nu stabilește că modelul european ar trebui copiat integral la nivel mondial. Costa vorbește despre standarde globale, responsabilitate și transparență, dar nu propune un echivalent global al AI Act și nu definește ce instituție ar trebui să verifice conformitatea companiilor la nivel mondial.

Această rezervă este importantă deoarece statele au deja abordări diferite față de AI. Unele folosesc legislație orizontală, altele reguli sectoriale, standarde voluntare sau combinații între acestea. Global Digital Compact recunoaște această diversitate și vorbește despre coordonarea și compatibilitatea cadrelor emergente, mai degrabă decât despre înlocuirea lor cu o singură legislație mondială.

Rolul Independent International Scientific Panel este în acest sens distinct de cel al unui regulator. Panelul trebuie să sintetizeze dovezile științifice privind evoluția AI și să furnizeze un punct de plecare comun pentru deciziile politice. El poate publica rapoarte și analize tematice, dar nu poate aplica sancțiuni companiilor și nu aprobă sau interzice modele.

Global Dialogue are la rândul său o funcție deliberativă. El trebuie să faciliteze discuții între guverne și stakeholderi, să identifice zone de convergență și să permită schimbul de practici. Prima reuniune din 2026 a fost construită în jurul implicațiilor sociale, economice, etice, culturale, lingvistice și tehnice ale inteligenței artificiale.

Această dimensiune lingvistică și culturală este relevantă și pentru UE. Modelele AI sunt dezvoltate și evaluate în condiții în care limbile cu volume mari de date și piețele tehnologice mari pot beneficia de performanțe mai bune și de o atenție mai mare din partea dezvoltatorilor. Un sistem de standarde internaționale care include mai multe state poate aduce în discuție probleme care nu sunt prioritare pentru companiile concentrate pe cele mai profitabile piețe.

Costa leagă această problemă de conceptul mai larg de multilateralism. În discursul său, AI nu este un subiect tehnologic izolat, ci un test pentru capacitatea sistemului internațional de a produce reguli într-un domeniu în care tehnologia avansează mai repede decât instituțiile și în care puterea economică este puternic concentrată.

În același timp, el nu prezintă ONU ca pe o structură suficientă în forma actuală. Discursul cere reformarea, reînnoirea și consolidarea organizației și leagă guvernanța AI de o agendă mai amplă pentru un multilateralism mai eficient și mai reprezentativ. În aceeași intervenție, Costa susține inclusiv reforma Consiliului de Securitate al ONU.

Pentru politica europeană privind AI, intervenția are astfel două niveluri. În interiorul UE, AI Act și instituțiile europene stabilesc reguli obligatorii pentru piața europeană. La nivel internațional, Costa susține un sistem în care standardele să fie negociate multilateral și bazate pe expertiză științifică, iar companiile tehnologice să participe la proces fără să îl domine.

Discursul nu rezolvă problema fundamentală a aplicării acestor reguli. ONU poate construi consens, standarde și mecanisme de cooperare, dar capacitatea de a impune obligații companiilor continuă să aparțină în principal statelor și organizațiilor regionale care dispun de competențe legislative și de aplicare.

Miza politică a intervenției este tocmai această distribuție a puterii. Costa susține că direcția unei tehnologii cu efecte globale nu poate fi determinată numai de statele care dețin cele mai multe capacități AI sau de firmele care construiesc cele mai puternice modele. Guvernanța globală pe care o propune nu este încă un regulator mondial, dar încearcă să construiască un spațiu în care mai multe state pot participa la stabilirea regulilor înainte ca standardele comerciale ale industriei să devină, de facto, standarde globale.