BCE spune că testele climatice ale băncilor acoperă toate riscurile considerate materiale în doar circa 15% dintre cazuri

Testele climatice și analizele de scenarii folosite de băncile importante din zona euro acoperă integral factorii de risc climatic pe care acestea îi consideră materiali în numai aproximativ 15% dintre cazuri, potrivit lui Frank Elderson, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și vicepreședinte al Consiliului de supraveghere al BCE. Evaluarea arată diferența dintre progresul făcut de bănci în introducerea riscurilor climatice în sistemele lor și capacitatea încă limitată de a surprinde simultan toate riscurile, portofoliile și canalele prin care un șoc climatic poate produce pierderi financiare.

Frank Elderson a prezentat evaluarea la 14 octombrie, la conferința comună BCE-Bank of England privind supravegherea riscului climatic. Punctul de plecare al discursului este că metodele tradiționale de gestionare a riscurilor bancare funcționează cel mai bine atunci când relațiile dintre variabile sunt relativ stabile și există suficiente date istorice. Riscurile climatice și legate de natură pun însă băncile în fața unor fenomene care se pot amplifica reciproc, pot evolua neliniar și pot produce efecte care nu apar în seriile istorice pe care se bazează modelele tradiționale.

În ultimii ani, supravegherea bancară europeană a împins băncile să construiască sisteme prin care aceste riscuri să fie identificate și integrate în deciziile financiare. La sfârșitul lui 2024, toate instituțiile semnificative supravegheate de BCE aveau riscul climatic inclus în cadrele lor de stress testing, potrivit raportului actualizat de BCE în mai 2026. În 2022, ponderea era de numai 41%. Termenul stabilit de BCE pentru integrarea riscurilor climatice și legate de natură în testele de stres și în Internal Capital Adequacy Assessment Process, ICAAP, expirase la finalul lui 2024.

ICAAP este procesul prin care o bancă evaluează dacă dispune de suficient capital pentru riscurile pe care le suportă. Nu se limitează la verificarea cerințelor minime de capital stabilite de reglementare. Banca trebuie să identifice riscurile care sunt materiale pentru propriul model de afaceri și să estimeze dacă resursele sale financiare ar putea absorbi pierderile rezultate din scenarii adverse.

În cazul schimbărilor climatice, problema este că un singur eveniment poate ajunge în bilanț prin mai multe canale. O inundație poate afecta o fabrică finanțată de bancă, poate reduce valoarea unei proprietăți folosite drept garanție, poate întrerupe lanțul de aprovizionare al unui client și poate determina simultan creșterea costurilor pentru alte companii. O tranziție rapidă către tehnologii cu emisii reduse poate modifica prețurile energiei, costurile carbonului, valoarea unor active și rentabilitatea unor sectoare înainte ca efectele să apară în datele istorice.

BCE constată că introducerea formală a riscului climatic în stress testing nu garantează că toate aceste canale sunt efectiv modelate. În activitățile de monitorizare desfășurate în 2025, supraveghetorul a observat situații în care băncile omit factori de risc pe care îi consideră materiali, portofolii relevante sau canale importante de transmitere. Elderson sintetizează această problemă prin cifra de aproximativ 15% pentru exercițiile care acoperă toate riscurile materiale identificate chiar de bănci.

Indicatorul nu înseamnă că numai 15% dintre băncile supravegheate efectuează teste climatice. Situația este aproape opusă: toate băncile semnificative au introdus deja riscul climatic în cadrul de stress testing. Cifra descrie caracterul incomplet al acoperirii în exercițiile evaluate, adică diferența dintre existența unui test și capacitatea sa de a incorpora întregul set de factori de risc pe care banca îi consideră relevanți.

Una dintre cele mai evidente lacune privește riscurile fizice. Raportul BCE din mai arată că majoritatea băncilor au început să includă riscurile de tranziție în modelele lor, în timp ce integrarea riscurilor fizice este mai puțin răspândită. Dintre instituțiile care consideră riscul fizic material pentru propriile portofolii, numai aproximativ jumătate îl includ efectiv în cadrul de stress testing.

Riscurile fizice acoperă fenomene precum inundațiile, incendiile de vegetație, seceta, valurile de căldură și alunecările de teren. Pentru un credit ipotecar, de exemplu, un astfel de risc poate diminua valoarea proprietății care garantează împrumutul. Pentru o companie poate afecta fabrici, infrastructură, producția agricolă, disponibilitatea apei, productivitatea angajaților sau furnizorii de care depinde activitatea.

Băncile trebuie apoi să transforme aceste efecte fizice în variabile financiare. Un model poate estima cum scăderea valorii unei proprietăți modifică raportul dintre credit și valoarea garanției și, ulterior, pierderea pe care banca ar suporta-o în caz de neplată. Pentru companii, un șoc climatic poate fi transmis către venituri, costuri, îndatorare și capacitatea de rambursare și, în final, către probabilitatea de default estimată de bancă.

Această conversie este mult mai dificilă decât simpla identificare a faptului că o regiune este expusă la inundații. Banca are nevoie de localizarea activelor, caracteristicile clădirilor, date privind furnizorii, informații despre asigurare și estimări ale severității viitoare a fenomenelor. BCE constată că progresele privind asemenea date și modele sunt inegale, iar pentru riscurile legate de natură practicile sunt încă într-un stadiu timpuriu.

Elderson avertizează și asupra riscului ca băncile să trateze scenariile existente ca pe niște prognoze complete. Scenariile climatice sunt construite pentru a explora viitoruri plauzibile și pentru a testa vulnerabilități, nu pentru a prezice exact ce se va întâmpla. Modelele pot exclude sau simplifica efecte greu de cuantificat, inclusiv puncte de inflexiune climatică, interacțiuni între secetă și căldură extremă sau efecte în cascadă între ecosisteme, producție și piețe financiare.

Un scenariu construit în jurul unei anumite creșteri a prețului carbonului poate fi util pentru evaluarea riscului de tranziție, dar nu surprinde automat efectul simultan al unui eveniment meteorologic extrem, al unei crize energetice și al întreruperii lanțurilor de aprovizionare. BCE cere astfel băncilor să folosească scenariile ca instrumente de explorare și să le completeze cu analiză expertă, ipoteze alternative și teste ale unor situații extreme, dar plauzibile.

Expunerea financiară explică de ce BCE tratează problema ca pe una prudențială. Elderson spune că, din 2022, indicatorul mediu privind veniturile din dobânzi asociate sectoarelor intensive în carbon a rămas peste 70% pentru băncile semnificative supravegheate. Indicatorul utilizat în exercițiile BCE urmărește sensibilitatea modelelor de afaceri ale băncilor față de companii nefinanciare din 22 de sectoare NACE identificate drept cele mai intensive în emisii.

Această expunere nu înseamnă că împrumuturile către sectoarele respective vor produce automat pierderi sau că BCE cere băncilor să înceteze finanțarea lor. Riscul depinde de capacitatea companiilor de a se adapta, de tehnologiile disponibile, de evoluția politicilor climatice și energetice și de modul în care șocurile sunt reflectate în prețuri, investiții și bilanțuri. Rolul analizei prudențiale este să stabilească dacă băncile pot identifica și gestiona aceste riscuri înainte ca ele să se materializeze.

BCE publică în rapoartele sale exemple de practici dezvoltate de bănci pentru rezolvarea acestor probleme. Unele instituții modelează riscul de tranziție la nivelul fiecărui client, estimând cum prețul carbonului sau nevoia de investiții verzi îi modifică indicatorii financiari. Pentru riscul fizic, unele bănci folosesc coordonate geografice ale activelor, hărți de hazard, caracteristicile clădirilor și informații despre asigurare pentru a estima deteriorarea garanțiilor și pierderile potențiale.

Aceste exemple nu sunt însă cerințe juridice noi. BCE precizează explicit în rapoartele publicate în mai că bunele practici sunt ilustrative și nu creează noi obligații sau standarde de supraveghere. O bancă poate respecta cadrul aplicabil folosind alte metode adaptate modelului său de afaceri și profilului de risc.

Cadrul comun european pentru analiza scenariilor se va consolida de la începutul anului viitor. Ghidurile Autorității Bancare Europene privind environmental scenario analysis vor deveni aplicabile la 1 ianuarie 2027. Ele cer integrarea riscurilor de mediu în cadrele existente de stress testing pentru evaluarea efectelor financiare pe termen scurt și utilizarea unei analize de reziliență cu orizont mai lung pentru a examina efectele asupra strategiei, modelului de afaceri și profilului de risc.

Mesajul transmis de Elderson este astfel mai restrâns decât introducerea unei noi reguli de capital. BCE spune că sectorul bancar a făcut progrese mari în ultimii ani, dar faptul că riscul climatic apare într-un stress test nu este suficient dacă scenariul omite exact un risc, portofoliu sau canal de transmitere pe care banca l-a identificat ca material. Următoarea etapă este îmbunătățirea acoperirii și a modelelor, în paralel cu aplicarea noului cadru EBA pentru scenarii de mediu în 2027.