CJUE decide că plafonul legal de pasageri al unui aeroport poate limita alocarea sloturilor

O limită obligatorie privind numărul anual de pasageri pe care îi poate primi un aeroport trebuie să poată fi luată în calcul atunci când autoritatea competentă stabilește capacitatea disponibilă pentru alocarea sloturilor, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) la 15 octombrie. În cauza C-857/24, daa and Others, Curtea a analizat plafonul de 32 de milioane de pasageri impus aeroportului din Dublin și a stabilit că o constrângere juridică poate limita capacitatea operațională chiar dacă infrastructura fizică ar putea, tehnic, să deservească un număr mai mare de persoane.

Un slot aeroportuar este permisiunea de a utiliza infrastructura necesară pentru o decolare sau o aterizare la o anumită dată și oră. Sistemul devine esențial în aeroporturile unde cererea companiilor depășește capacitatea disponibilă. Dublin este desemnat aeroport coordonat din 2007, ceea ce înseamnă că operatorii aerieni au nevoie de sloturi alocate de un coordonator independent pentru a putea programa majoritatea operațiunilor.

Înaintea alocării propriu-zise, autoritatea irlandeză de aviație stabilește pentru fiecare sezon așa-numiții parametri de coordonare. Aceștia descriu capacitatea pe care aeroportul o poate pune efectiv la dispoziție, luând în calcul pistele, spațiul aerian, pozițiile de parcare, capacitatea terminalelor, procesele pentru pasageri și alte constrângeri tehnice, operaționale sau de mediu. Companiile își formulează apoi cererile de sloturi în limitele acestei capacități.

Disputa de la Dublin a apărut deoarece limita relevantă nu provine din dimensiunea fizică a terminalelor. În 2007 și 2008, autoritatea irlandeză de urbanism An Bord Pleanála a autorizat extinderea Terminalului 2 și a Terminalului 1 cu condiția ca cele două terminale să nu depășească împreună 32 de milioane de pasageri pe an, în lipsa unei noi autorizații.

Din punct de vedere tehnic, aeroportul putea procesa mai mult trafic. Din punct de vedere juridic, operatorul trebuia însă să respecte plafonul prevăzut de autorizațiile de dezvoltare. Tocmai această diferență a ajuns în fața CJUE. Companiile aeriene au susținut că o limită de urbanism privind numărul de pasageri nu este una dintre constrângerile tehnice, operaționale sau de mediu pe care legislația europeană le permite autorității să ia în calcul la stabilirea capacității pentru sloturi.

Curtea a respins această interpretare strictă. Regulamentul european cere ca parametrii de coordonare să reflecte capacitatea efectiv disponibilă, iar aceasta nu este determinată exclusiv de ceea ce poate suporta fizic infrastructura. O regulă juridică obligatorie care limitează numărul de pasageri pe care aeroportul îi poate primi afectează capacitatea sa operațională și trebuie, prin urmare, inclusă în analiza obiectivă pe care o face autoritatea competentă.

CJUE a considerat nerelevant faptul că limita provine din dreptul urbanismului și nu dintr-o normă concepută special pentru aviație. Elementul decisiv este efectul constrângerii. Dacă operatorul aeroportuar este obligat legal să o respecte, iar încălcarea ei poate produce consecințe juridice, limita afectează capacitatea care poate fi pusă efectiv la dispoziția companiilor aeriene.

Același raționament se aplică distincției dintre „capacitate” și „fluxul de pasageri”. Companiile implicate susținuseră că plafonul de 32 de milioane limitează numărul de persoane care folosesc aeroportul, nu capacitatea fizică a acestuia. Curtea a stabilit că această distincție nu schimbă rezultatul deoarece, indiferent de performanța tehnică a terminalelor, plafonul stabilește juridic câți pasageri pot fi primiți.

Problema a devenit concretă în 2024. Pentru sezonul de iarnă 2024/2025, Irish Aviation Authority (IAA) a introdus o limită sezonieră de aproximativ 14,4 milioane de locuri în aeronave. Pentru sezonul de vară 2025, autoritatea a stabilit un plafon de 25,2 milioane de locuri, calculat pentru a contribui la respectarea limitei anuale de pasageri.

Numărul de locuri permis în aeronave este mai mare decât plafonul efectiv de pasageri deoarece nu toate locurile sunt ocupate, iar modul de calcul ține cont și de pasagerii aflați în transfer. În cazul verii 2025, IAA anticipase că cererea companiilor pentru sloturi va depăși semnificativ capacitatea permisă de plafon.

Aplicarea parametrului pentru vara 2025 ar fi avut o consecință importantă. Coordonatorul aeroportului nu ar fi putut satisface toate cererile și nici nu ar fi putut realoca toate seriile de sloturi istorice revendicate de companiile aeriene. Aceasta a ridicat a doua problemă juridică majoră din cauză.

Regulamentul european privind sloturile oferă stabilitate companiilor care utilizează în mod regulat o anumită serie. Dacă un transportator a folosit o serie de sloturi cel puțin 80% din perioada pentru care aceasta a fost alocată, seria beneficiază în principiu de statut istoric, cunoscut adesea prin regula „use it or lose it”. Compania poate cere aceeași serie în sezonul echivalent următor și beneficiază de prioritate.

Aer Lingus, Ryanair și ceilalți operatori implicați au argumentat că această prioritate ar trebui să îi protejeze de pierderea sloturilor deja consolidate prin utilizare. CJUE a stabilit însă că sistemul nu le conferă un drept necondiționat de a păstra aceleași sloturi indiferent de capacitatea disponibilă.

Curtea descrie slotul drept o permisiune de utilizare a infrastructurii aeroportuare într-o anumită perioadă, nu drept proprietatea permanentă a companiei aeriene. La încheierea perioadei de programare, sloturile revin în mecanismul de alocare, chiar dacă seriile care îndeplinesc condițiile de utilizare beneficiază de prioritate pentru sezonul echivalent următor.

Scopul sloturilor istorice este să asigure stabilitatea operațiunilor și să permită companiilor să planifice rute regulate. Această stabilitate trebuie însă conciliată cu capacitatea aeroportului. Curtea a stabilit că legislația UE nu garantează reînnoirea automată a unei serii dacă parametrii legali de capacitate nu permit tuturor cererilor să fie satisfăcute.

În consecință, stabilirea parametrilor de coordonare poate duce, în mod excepțional, la situația în care o companie nu primește toate sloturile istorice la care ar fi avut în principiu prioritate în temeiul regulii de utilizare. Curtea nu spune că sloturile istorice pot fi eliminate arbitrar. Reducerea trebuie să rezulte din aplicarea parametrilor stabiliți în conformitate cu Regulamentul 95/93 și din capacitatea disponibilă a aeroportului.

CJUE a analizat această problemă și din perspectiva Cartei drepturilor fundamentale a UE, deoarece operatorii invocaseră libertatea de a desfășura o activitate comercială și protecția proprietății. Curtea a concluzionat că sistemul de prioritate asociat sloturilor istorice nu transformă aceste permisiuni într-un drept de proprietate asupra infrastructurii aeroportuare și nu garantează menținerea lor în afara limitelor de capacitate aplicabile.

Litigiul de la Dublin implică operatorul aeroportuar daa și mai multe companii aeriene, între care Aer Lingus, Ryanair, Delta Air Lines, JetBlue, United Airlines, Emerald Airlines și Airlines for America. De cealaltă parte se află Irish Aviation Authority și Airport Coordination Limited, coordonatorul independent al sloturilor.

Companiile și operatorul aeroportuar au contestat în fața High Court din Irlanda măsurile adoptate pentru sezoanele de iarnă 2024/2025 și vară 2025. Instanța irlandeză a suspendat provizoriu aplicarea plafonului de locuri pentru vara 2025, ceea ce a permis coordonatorului să aloce sloturile istorice solicitate pentru acel sezon.

Situația a continuat și în perioadele ulterioare. Pentru vara 2026, IAA nu a inclus în parametrii de coordonare un plafon bazat pe limita de 32 de milioane de pasageri, deoarece ordinul High Court împiedica temporar autoritatea să ia în calcul condițiile de urbanism până la soluționarea litigiului. Hotărârea CJUE clarifică acum interpretarea dreptului european pe care instanța irlandeză trebuie să o aplice în acel proces.

Curtea de la Luxemburg nu decide dacă autorizația irlandeză de 32 de milioane de pasageri trebuie menținută, modificată sau eliminată. Nici nu decide câte zboruri poate avea Dublin în sezonul următor. Aceste chestiuni depind de dreptul și procedurile naționale și de deciziile ulterioare ale autorităților competente.

Hotărârea nu înseamnă nici că zboruri concrete au fost anulate. Ea stabilește o regulă juridică mai generală pentru aeroporturile coordonate din UE: atunci când există o constrângere legală obligatorie care afectează capacitatea efectivă a aeroportului, aceasta poate fi inclusă în parametrii după care sunt repartizate sloturile, chiar dacă infrastructura ar putea fizic să gestioneze mai mult trafic.

Consecința pentru companiile aeriene este că drepturile istorice oferă prioritate și stabilitate, dar operează în interiorul capacității legal disponibile. Pentru autorități, hotărârea confirmă că procesul de alocare nu poate ignora constrângeri juridice obligatorii numai pentru că acestea provin din norme de urbanism, mediu sau alte domenii din afara reglementării directe a aviației.