CEPS avertizează că lacunele de reguli și date pot bloca a doua viață a bateriilor în UE

Regulile europene pentru baterii s-au extins rapid, dar companiile care încearcă să ofere unei baterii o a doua viață se confruntă încă cu lacune de standardizare, acces incomplet la informații și incertitudini privind clasificarea și responsabilitățile juridice, potrivit unui raport publicat de Centre for European Policy Studies (CEPS) la 15 octombrie. Analiza realizată de Nwamaka Ikenze, Hien Vu și Vasileios Rizos examinează cadrul european de reglementare și standardizare pe întregul ciclu de viață al bateriilor și concluzionează că progresele sunt mai mari în producție, siguranță și performanță decât în etapele de reutilizare, reconversie și reciclare.

O baterie retrasă din utilizarea sa inițială nu trebuie automat să devină deșeu. O baterie provenită, de exemplu, de la un vehicul electric poate să nu mai îndeplinească cerințele necesare automobilului, dar să păstreze suficientă capacitate pentru utilizarea într-un sistem staționar de stocare a energiei. Posibilitatea de a prelungi astfel durata de viață poate reduce cererea de materii prime și amâna momentul reciclării, dar presupune ca operatorul să poată determina în mod fiabil starea bateriei și riscurile asociate.

Legislația europeană face diferență între mai multe operațiuni. „Pregătirea pentru reutilizare” păstrează în principiu destinația inițială a produsului, în timp ce „repurposing” înseamnă folosirea bateriei într-o aplicație diferită. „Remanufacturing” presupune intervenții tehnice mai ample pentru reconstruirea unei baterii și readucerea capacității sale la nivelurile stabilite de Regulamentul privind bateriile. Reciclarea intervine la sfârșitul acestor posibilități și urmărește recuperarea materialelor.

CEPS arată că existența acestor definiții nu elimină toate dificultățile practice. Clasificarea unei baterii în diferite momente ale ciclului de viață poate determina ce norme privind produsele, deșeurile, transportul și răspunderea devin aplicabile. Pentru firmele care colectează, testează sau reconvertesc baterii, momentul în care o baterie este considerată produs utilizabil, deșeu sau produs nou rezultat dintr-o operațiune de repurposing poate schimba obligațiile juridice și costurile activității.

Regulamentul (UE) 2023/1542 încearcă să creeze un cadru comun. El precizează că o baterie poate rămâne în sfera regulamentului și după operațiuni de pregătire pentru reutilizare, repurposing sau remanufacturing. Operatorul care introduce pentru prima dată pe piața unui stat membru o baterie rezultată din asemenea procese este considerat producător în sensul regulilor privind răspunderea extinsă a producătorului și trebuie să îndeplinească obligațiile corespunzătoare.

Pentru o întreprindere care încearcă să construiască o activitate de second-life, această schimbare de responsabilitate poate fi semnificativă. Firma nu se limitează la cumpărarea unei baterii utilizate și revânzarea sa într-o altă configurație. Ea trebuie să asigure testarea, controlul calității, siguranța, ambalarea și transportul și să verifice respectarea normelor aplicabile noului produs și noii sale utilizări.

Raportul CEPS constată că standardizarea nu a evoluat în același ritm în toate etapele. Există un număr mare de standarde și proceduri privind fabricarea, testarea, performanța și siguranța bateriilor noi, în timp ce operatorii au mai puține repere armonizate pentru evaluarea bateriilor utilizate, demontarea sistemelor complexe, pregătirea pentru o nouă utilizare și determinarea momentului optim pentru reciclare.

Această diferență poate crește costurile. Atunci când nu există o metodă larg acceptată pentru evaluarea stării unei baterii, fiecare operator poate fi obligat să dezvolte propriile teste și proceduri sau să trateze bateria cu o marjă de precauție mai mare. Incertitudinea poate afecta și relațiile comerciale deoarece cumpărătorul unei baterii second-life trebuie să poată estima durata de utilizare rămasă și riscul tehnic înainte de a decide dacă investiția este rentabilă.

Datele sunt una dintre problemele centrale identificate de autori. Pentru a decide dacă o baterie poate continua să fie utilizată, operatorul are nevoie de informații privind capacitatea rămasă, numărul de cicluri de încărcare și descărcare, temperaturile de funcționare, incidentele, modul în care bateria a fost utilizată și eventualele degradări ale celulelor sau modulelor.

O parte dintre aceste informații poate exista în battery management system, sistemul electronic care monitorizează bateria în timpul funcționării. Regulamentul european impune acces la anumite date pentru persoanele sau companiile care au nevoie să evalueze valoarea reziduală, durata de viață rămasă sau posibilitatea reutilizării, reconversiei și remanufacturării.

Problema apare atunci când informația nu rămâne legată de baterie pe durata tuturor transformărilor sale. CEPS indică riscul ca unele date să se piardă în procesul de demontare, schimbare a modulelor sau reconstrucție a unui sistem. Dacă istoricul bateriei dispare exact în momentul în care aceasta intră pe piața second-life, operatorul următor trebuie să refacă o parte a evaluării prin teste suplimentare.

Pașaportul digital al bateriei este unul dintre principalele instrumente prin care UE încearcă să evite această ruptură informațională. Din 18 februarie 2027, fiecare baterie pentru mijloace ușoare de transport, fiecare baterie industrială cu o capacitate mai mare de 2 kWh și fiecare baterie pentru vehicule electrice introdusă pe piață sau pusă în funcțiune trebuie să aibă un registru electronic individual.

Pașaportul va include informații despre modelul bateriei și date specifice unității respective. Unele informații vor fi publice, altele vor fi rezervate autorităților, iar datele necesare activităților economice de reparație, remanufacturing, reutilizare, repurposing și reciclare vor fi accesibile actorilor care au un interes legitim.

Printre informațiile individuale prevăzute de regulament se află starea de sănătate a bateriei, statutul său ca baterie originală, reutilizată, reconvertită, remanufacturată sau deșeu, numărul ciclurilor de încărcare și descărcare și anumite evenimente sau condiții de utilizare. Pentru operatorii second-life, asemenea date pot reduce costul evaluării și pot permite o decizie mai bine fundamentată între reutilizare și reciclare.

Regulamentul prevede și continuitatea pașaportului atunci când bateria este transformată. O baterie reutilizată, repurposed sau remanufacturată trebuie să primească un nou pașaport legat de pașaportul bateriei originale. Scopul este ca transformarea produsului să nu întrerupă complet traseul informațiilor acumulate în prima parte a vieții sale.

CEPS avertizează însă că existența juridică a pașaportului nu rezolvă automat toate problemele. Utilitatea sa depinde de datele care sunt introduse, de drepturile efective de acces ale diferiților operatori, de interoperabilitatea sistemelor și de posibilitatea de a păstra informația atunci când bateria este demontată în module sau componente.

Autorii recomandă, din acest motiv, continuarea consultărilor cu firmele care vor utiliza pașaportul, astfel încât obligațiile tehnice să fie suficient de clare înainte ca sistemul să devină operațional la scară largă. Ei susțin și dezvoltarea unor standarde suplimentare pentru reutilizare, repurposing și reciclare, domenii în care inventarul lor găsește mai multe lacune decât în etapele inițiale ale ciclului de viață.

Transportul și depozitarea reprezintă alte puncte sensibile. O baterie folosită poate avea un profil de risc diferit de unul al unui produs nou, mai ales dacă starea sa nu este cunoscută complet sau dacă a fost avariată. Clasificarea bateriei poate influența cerințele privind ambalarea, documentele și condițiile de transport, iar neclaritățile pot transforma deplasarea între proprietarul inițial, evaluator, operatorul second-life și reciclator într-o componentă semnificativă a costurilor.

Aceste costuri pot cântări mai mult pentru întreprinderile mici și mijlocii. Marile companii pot avea departamente juridice, laboratoare proprii și sisteme informatice pentru conformitate, în timp ce un operator mai mic poate fi obligat să cumpere servicii externe pentru testare, certificare, transport și gestionarea datelor. CEPS nu oferă însă o estimare statistică a costului mediu pentru IMM-uri și nu demonstrează că regulile au un anumit efect financiar în fiecare stat membru.

Raportul folosește 18 interviuri semistructurate realizate în octombrie și noiembrie 2025 cu actori din lanțul valoric al bateriilor și un inventar de politici, reglementări și standarde. Dintr-un univers inițial de câteva sute de instrumente, autorii au selectat 28 considerate relevante pentru analiza europeană. Metodologia este calitativă, iar cei 18 participanți nu formează un eșantion statistic reprezentativ pentru întreaga industrie europeană.

Această limită este importantă pentru interpretarea concluziilor. Raportul identifică tipuri de obstacole și puncte în care actorii pieței întâmpină dificultăți, dar nu măsoară cât de frecvent apare fiecare problemă și nici costul economic total produs de fiecare reglementare. Afirmațiile privind barierele trebuie citite drept rezultate ale analizei cadrului normativ și ale interviurilor, nu drept estimări pentru toate companiile din UE.

Autorii susțin că simplificarea nu trebuie să însemne eliminarea cerințelor de siguranță sau mediu. Direcția propusă este mai degrabă clarificarea relației dintre diferitele norme, ghiduri mai ușor de aplicat, standarde armonizate pentru etapele second-life și acces mai previzibil la datele necesare pentru evaluarea bateriei.

CEPS recomandă și instrumente economice care să facă practicile circulare mai atractive. Reutilizarea unei baterii are sens comercial numai dacă valoarea serviciului sau energiei pe care aceasta o poate furniza depășește costurile de colectare, testare, reconversie, certificare, transport și eventuală reciclare ulterioară. Dacă bateria nouă devine foarte ieftină, piața second-life poate avea dificultăți chiar și atunci când reutilizarea este posibilă tehnic.

Analiza face parte din proiectul RECIRCULATE, finanțat prin Horizon Europe în baza acordului de grant 101103972. Finanțarea europeană susține proiectul de cercetare, dar recomandările și concluziile raportului aparțin autorilor și nu reprezintă automat poziția Comisiei Europene sau a European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency.

Raportul nu anunță, prin urmare, o nouă modificare a legislației UE. Regulamentul privind bateriile este deja în vigoare, iar o parte dintre obligațiile sale se aplică gradual. Noutatea analizei CEPS este identificarea punctelor în care cadrul juridic, standardizarea și accesul la date nu sunt încă suficient de bine conectate pentru ca reutilizarea și reciclarea să funcționeze fără fricțiuni suplimentare.

Pentru economia circulară europeană, problema va deveni mai importantă pe măsură ce primele generații mari de baterii pentru vehicule electrice ajung la sfârșitul utilizării lor inițiale. Atunci, alegerea dintre continuarea utilizării, conversia către stocare staționară și reciclarea imediată va depinde nu numai de chimia și starea tehnică a bateriei, ci și de posibilitatea companiilor de a obține datele necesare și de a naviga un cadru juridic suficient de clar.