CJUE spune că școlarizarea în Belgia poate exclude aplicarea automată a cotei pentru nerezidenți la studiile medicale

Un student care locuiește într-un alt stat membru, dar a urmat o parte semnificativă a educației în Belgia și a obținut acolo diploma de învățământ secundar, poate avea o legătură reală și efectivă cu societatea belgiană care trebuie luată în considerare înainte de aplicarea cotei rezervate nerezidenților la studiile medicale, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Hotărârea în cauza C-131/25, Axel Dris împotriva Guvernului Comunității Franceze, nu elimină sistemele de cote în sine, dar limitează folosirea exclusivă a reședinței ca criteriu pentru candidații care au fost deja integrați în sistemul de educație al statului în care vor să studieze.

Cauza pornește de la situația lui Axel Dris, cetățean luxemburghez care locuiește în Luxemburg, într-o zonă apropiată de frontiera belgiană, dar care și-a urmat studiile secundare în Arlon și a obținut diploma de absolvire în sistemul de educație belgian. În 2022, el s-a prezentat la examenul de admitere și acces pentru studiile de medicină și științe dentare din Comunitatea Franceză a Belgiei și a promovat examenul.

Promovarea examenului nu a fost însă suficientă pentru înscriere. Normele aplicabile la momentul faptelor limitau la 30% proporția candidaților care nu puteau fi considerați rezidenți, iar aceștia erau clasați în funcție de rezultatul obținut. Dris a intrat în această categorie din cauza domiciliului său în Luxemburg și, raportat la clasamentul candidaților nerezidenți, nu a primit certificatul de promovare necesar pentru a se înscrie în primul an de medicină la o universitate din Comunitatea Franceză.

El a contestat decizia în fața Consiliului de Stat belgian, susținând că situația sa nu poate fi tratată în același mod cu cea a unui candidat care nu are nicio legătură anterioară cu Belgia. Argumentul central a fost că anii de școală petrecuți în Belgia și diploma obținută acolo au creat o integrare reală în sistemul educațional și în societatea statului în care dorea să continue studiile.

Consiliul de Stat a cerut CJUE să clarifice dacă sistemul de cote pentru nerezidenți poate fi aplicat unor candidați care, deși au domiciliul într-un alt stat membru, au parcurs o parte semnificativă a educației în Belgia și au obținut acolo diploma de învățământ secundar. Curtea a răspuns că această legătură trebuie luată în considerare și că reședința într-un alt stat nu poate, prin ea însăși, să anuleze efectele integrării create prin școlarizare.

CJUE amintește că organizarea sistemelor de educație rămâne în competența statelor membre. Acestea pot stabili condițiile de acces la anumite programe de studii, inclusiv atunci când urmăresc obiective de sănătate publică sau încearcă să evite dezechilibre grave în formarea profesioniștilor medicali. Competența națională trebuie însă exercitată cu respectarea dreptului Uniunii și, în special, a principiului nediscriminării pe criteriul cetățeniei.

O regulă care îi supune pe nerezidenți unui regim mai restrictiv îi afectează în practică mai ales pe cetățenii altor state membre, ceea ce poate constitui discriminare indirectă pe criteriul cetățeniei. O asemenea diferență de tratament nu este automat ilegală, dar trebuie să urmărească un obiectiv legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea lui.

Belgia a justificat sistemul prin necesitatea de a proteja sănătatea publică și de a asigura existența unui număr suficient de profesioniști care să rămână și să practice în Comunitatea Franceză după finalizarea studiilor. Curtea acceptă că un asemenea obiectiv poate justifica în principiu o diferență de tratament, dar autoritățile trebuie să demonstreze că măsura este efectiv potrivită și proporțională.

Problema apare atunci când criteriul reședinței este folosit ca indicator exclusiv pentru a estima dacă un student are o legătură cu societatea statului în care studiază și dacă este probabil să rămână acolo după absolvire. Curtea arată că anii de școlarizare într-un stat membru pot produce o integrare educațională și socială relevantă, chiar dacă domiciliul oficial al persoanei se află de cealaltă parte a frontierei.

Această integrare nu se limitează la prezența într-o instituție de învățământ. CJUE se referă și la activitățile asociate vieții școlare și la relațiile sociale dezvoltate în această perioadă, care pot crea o legătură reală și efectivă cu statul respectiv. Diploma obținută în același sistem de educație consolidează această legătură.

Pentru un student precum Dris, faptul că locuiește în Luxemburg nu este suficient pentru a concluziona că nu are o integrare reală în Belgia. Curtea consideră că legătura formată prin educație nu este pusă sub semnul întrebării doar pentru că persoana își are reședința într-un alt stat membru.

Hotărârea afectează astfel logica prin care autoritățile pot construi categoriile de rezidenți și nerezidenți. Dacă scopul unei cote este să reducă riscul ca absolvenții să părăsească imediat sistemul medical local, administrația nu poate presupune automat că toți nerezidenții vor pleca după studii și că toți rezidenții vor rămâne. O asemenea prezumție trebuie raportată la situația reală a persoanelor și la date care demonstrează riscul pe care măsura încearcă să îl prevină.

Curtea nu stabilește un număr universal de ani de școlarizare după care un candidat trebuie considerat suficient de integrat. Noțiunea de „parte semnificativă” a educației trebuie evaluată în funcție de circumstanțele relevante, iar hotărârea nu creează o regulă potrivit căreia un anumit număr fix de ani petrecuți într-o școală belgiană ar acorda automat accesul la studii.

Nici sistemele de cote nu sunt declarate, în ansamblu, incompatibile cu dreptul UE. Statele pot continua să adopte măsuri pentru protejarea sănătății publice și a capacității sistemului medical, dar trebuie să demonstreze că restricțiile sunt necesare, că sunt construite în jurul unor criterii relevante și că nu exclud persoane care au deja o legătură efectivă cu statul numai pentru că locuiesc formal peste frontieră.

În dosar a apărut și problema unui acord între Comunitatea Franceză și Luxemburg prin care un număr limitat de studenți ai Universității din Luxemburg puteau continua o parte a studiilor medicale în Belgia. CJUE a considerat însă inadmisibilă partea întrebării preliminare referitoare la acest mecanism, astfel încât hotărârea nu stabilește dacă acordul respectiv este compatibil sau incompatibil cu dreptul Uniunii.

Decizia nu îi acordă lui Axel Dris un loc la facultate și nu îi recunoaște automat dreptul la despăgubiri. Rolul CJUE este de a interpreta dreptul european, iar Consiliul de Stat belgian trebuie acum să aplice această interpretare litigiului concret și să stabilească efectele asupra deciziei care i-a refuzat certificatul necesar înscrierii.

Hotărârea are însă o semnificație mai largă pentru mobilitatea transfrontalieră în UE, în special în regiunile unde elevii locuiesc într-un stat și își desfășoară o parte importantă a vieții școlare în altul. Curtea arată că frontiera administrativă a reședinței nu poate șterge automat legăturile educaționale și sociale formate într-un alt stat membru atunci când aceste legături sunt relevante pentru accesul la studii.