Germania și Comisia stabilesc pași comuni pentru apă, iar Berlinul cere ca poluatorii să suporte mai mult din costuri

Germania și Comisia Europeană au stabilit un program comun pentru îmbunătățirea aplicării legislației europene privind apa, iar Berlinul cere ca o parte mai mare a costurilor generate de poluare și de consumul intensiv să fie suportată de actorii care le produc. Comisara europeană pentru mediu Jessika Roswall și ministrul federal german al mediului Carsten Schneider au semnat o declarație comună care încheie primul dialog structurat de acest tip dintre Comisie și un stat membru, lansat în noiembrie 2025.

Declarația semnată la Berlin este rezultatul dialogului structurat început în noiembrie 2025 pentru a identifica problemele de aplicare a legislației europene privind apa și măsurile care pot fi luate la nivel național și european. Comisia spune că Germania este primul stat membru care finalizează acest proces, ceea ce transformă acordul într-un prim model de lucru pentru discuțiile similare pe care executivul european le desfășoară cu alte guverne.

Documentul acoperă mai multe probleme care depășesc simpla finanțare a infrastructurii. Germania și Comisia vor să îmbunătățească retenția apei în peisaj, să reducă poluarea provenită din agricultură și minerit, să dezvolte date mai bune pentru gestionarea resurselor și să consolideze competențele profesionale din domeniu. Abordarea combină investițiile în infrastructură cu măsuri care încearcă să păstreze apa mai mult timp în ecosisteme și să reducă poluarea înainte ca aceasta să ajungă în sistemele de tratare.

Schneider a pus accent pe refacerea turbăriilor, acordarea unui spațiu mai mare râurilor și dezvoltarea pădurilor mixte ca metode prin care apa poate fi reținută mai bine în sol și în peisaj. Aceste măsuri sunt prezentate împreună cu investițiile clasice în infrastructură, nu ca înlocuitor pentru acestea. Ministrul susține că Germania trebuie să răspundă simultan secetei, perioadelor de precipitații intense și presiunilor tot mai mari asupra resurselor de apă.

Unul dintre cele mai sensibile puncte privește costurile epurării suplimentare necesare pentru eliminarea anumitor micropoluări. Schneider a apărat principiul responsabilității producătorilor și a spus că ar fi greșit ca acesta să fie abandonat. Poziția Berlinului este că producătorii farmaceutici și de cosmetice trebuie să participe la costurile generate de substanțele pe care produsele lor le introduc în circuitul apei, în loc ca întreaga povară să fie transferată operatorilor de apă și, în final, consumatorilor.

Ministrul a indicat și posibilitatea ca Germania să acționeze la nivel național dacă aplicarea principiului la nivel european nu oferă rezultatul dorit. Această poziție trebuie însă separată de situația juridică actuală: declarația semnată la Berlin nu introduce un nou sistem de plată și nici nu stabilește ea însăși cuantumul contribuțiilor producătorilor. Ea confirmă direcția politică a guvernului german și angajamentul de a continua aplicarea principiului conform căruia costurile poluării trebuie suportate mai mult de cei care o generează.

Centrele de date reprezintă un al doilea domeniu în care Schneider dorește o distribuire diferită a costurilor. Infrastructura digitală poate necesita cantități mari de apă pentru răcire, iar ministrul a susținut că operatorii unor asemenea instalații ar trebui să contribuie mai mult la costurile asociate consumului și să investească în tehnologii care reduc utilizarea apei. Nici această propunere nu reprezintă o taxă nouă adoptată, iar documentele disponibile nu stabilesc o cotă, o bază de calcul sau o dată de aplicare.

Declarația comună deschide și discuția privind taxele percepute pentru captarea apei. Germania are în prezent sisteme diferite la nivelul landurilor, iar autoritățile vor analiza posibilitatea unei mai mari armonizări și perspectiva introducerii unei taxe federale. Studiul trebuie să clarifice avantajele și consecințele unei asemenea schimbări, iar rezultatele sunt așteptate până la sfârșitul anului 2026. Captarea apei și responsabilitatea producătorilor pentru costurile epurării sunt mecanisme distincte și nu trebuie prezentate ca o singură taxă.

Programul comun include și reducerea poluării din agricultură și minerit. În cazul agriculturii, accentul cade pe limitarea cantităților de nutrienți care ajung în apele subterane și de suprafață, iar pentru activitățile miniere problema privește gestionarea efectelor asupra resurselor de apă. Documentul semnat de Roswall și Schneider stabilește direcții de lucru și cooperare, nu noi obligații juridice care intră automat în vigoare prin semnarea declarației.

O altă componentă privește retenția naturală a apei. În loc ca politica să se concentreze exclusiv asupra transportului rapid al apei prin canale și infrastructură, Germania și Comisia susțin măsuri care permit râurilor, zonelor umede, solurilor și pădurilor să rețină mai multă apă. O asemenea abordare poate reduce simultan efectele secetei și riscurile create de precipitațiile extreme, dar implementarea depinde de politici teritoriale, investiții și decizii luate la mai multe niveluri administrative.

Comisia plasează dialogul cu Germania în contextul strategiei europene mai largi privind reziliența apei. La nivelul UE există obiectivul de a îmbunătăți eficiența utilizării apei până în 2030, dar declarația de la Berlin nu transformă acest obiectiv într-o cotă obligatorie nouă pentru Germania. Documentul urmărește în primul rând aplicarea mai eficientă a legislației existente și identificarea unor măsuri suplimentare care pot fi dezvoltate ulterior.

Roswall și Schneider abordează și problema substanțelor persistente precum PFAS. Direcția indicată în documentație este reducerea poluării cât mai aproape de sursă și limitarea situațiilor în care costurile ajung exclusiv la sistemele de tratare a apei. Discuțiile includ și modul în care eventualele derogări trebuie tratate, fără ca declarația să reprezinte o interdicție generală nouă asupra tuturor acestor substanțe.

Finanțarea rămâne o componentă importantă a implementării. Roswall a indicat existența unor resurse europene și angajamentul Băncii Europene de Investiții pentru proiecte în domeniul apei, însă sumele provenite din instrumente și perioade diferite nu trebuie adunate ca și cum ar reprezenta un singur nou fond creat la Berlin. În mod similar, investițiile generale disponibile landurilor germane nu sunt un buget rezervat exclusiv politicilor de apă.

Semnificația acordului este, prin urmare, mai ales una de implementare și de distribuire a responsabilităților. Germania și Comisia încearcă să combine investițiile publice, măsurile de adaptare climatică și protejarea resurselor cu principiul potrivit căruia poluatorii și utilizatorii intensivi trebuie să suporte o parte mai mare a costurilor pe care le creează. Următoarea etapă va fi transformarea direcțiilor din declarația comună în măsuri concrete, inclusiv analiza sistemului taxelor de captare până la sfârșitul lui 2026.