CJUE spune că victimele accidentelor auto își pot vinde creanțele către firme care dau apoi în judecată asigurătorii

Persoanele despăgubite după accidente auto pot transfera către firme specializate dreptul de a cere în instanță diferențe de despăgubire de la asigurători, dacă legislația națională permite acest lucru, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Hotărârea privește un dosar din Polonia, unde mai multe persoane ale căror mașini au fost avariate au considerat că sumele primite de la asigurători nu le acopereau integral paguba materială.

Pe scurt

1. CJUE a decis că Directiva europeană privind asigurarea auto obligatorie nu interzice cesionarea unei creanțe de despăgubire către o firmă specializată.

2. Dosarul vine din Polonia, unde persoane despăgubite după accidente auto au vândut unor profesioniști dreptul de a cere diferența de despăgubire de la asigurători.

3. Curtea spune că firma care cumpără creanța nu este „persoană vătămată” în sensul directivei europene.

4. Directiva protejează victimele accidentelor rutiere și dreptul lor de acțiune directă împotriva asigurătorului, dar nu reglementează cesiunea creanțelor.

5. Instanțele naționale rămân cele care aplică dreptul național privind validitatea contractelor de cesiune și dreptul firmei cumpărătoare de a merge în judecată.

Cazul a pornit de la mai multe accidente rutiere în Polonia. Proprietarii unor vehicule avariate au primit despăgubiri de la asigurătorii persoanelor răspunzătoare pentru accidente, dar au considerat că sumele erau prea mici față de valoarea reală a pagubei materiale.

Aceștia au încheiat contracte de cesiune cu firme specializate în cumpărarea și recuperarea creanțelor. Prin aceste contracte, firmele au preluat dreptul de a cere asigurătorilor diferența dintre despăgubirea deja plătită și valoarea estimată a reparației integrale sau a prejudiciului complet. În schimb, persoanele păgubite au primit o plată de la firmele care au cumpărat creanța.

Firmele au dat apoi în judecată asigurătorii, în nume propriu și pe cont propriu. Asigurătorii au contestat aceste acțiuni și au susținut că despăgubirile plătite inițial acopereau integral prejudiciul. Ei au pus sub semnul întrebării și dreptul firmelor de a merge în instanță, invocând inclusiv disproporția dintre sumele plătite persoanelor păgubite pentru cesiune și sumele cerute ulterior de la asigurători.

Instanța poloneză din Gdynia a cerut Curții de Justiție să clarifice dacă Directiva 2009/103 privind asigurarea de răspundere civilă auto se opune unui asemenea transfer de creanță. Întrebarea era importantă pentru că directiva europeană urmărește protecția victimelor accidentelor rutiere și garantează existența unei asigurări obligatorii pentru răspunderea civilă auto.

Curtea de Justiție a răspuns că dreptul Uniunii Europene nu interzice acest tip de cesiune. Directiva privind asigurarea auto obligatorie nu reglementează transferul creanțelor de despăgubire către terți și nici calitatea procesuală a celor care cumpără aceste creanțe pentru a cere plata în fața instanțelor naționale.

Judecătorii au făcut o distincție între persoana care a suferit prejudiciul și firma care cumpără creanța. Victima accidentului este persoana îndreptățită la despăgubire pentru pierderea sau vătămarea cauzată de vehicul. Firma care cumpără creanța dobândește însă dreptul de a cere bani nu direct din accident, ci dintr-un contract de cesiune încheiat cu persoana păgubită.

Din acest motiv, Curtea spune că un profesionist care a cumpărat o creanță de despăgubire nu poate fi considerat „persoană vătămată” în sensul Directivei 2009/103. Drepturile sale nu provin din normele de răspundere civilă aplicabile accidentului, ci din contractul prin care victima i-a transferat creanța.

Această concluzie are efecte asupra dreptului de acțiune directă prevăzut de directivă. Directiva obligă statele membre să garanteze persoanelor vătămate dreptul de a acționa direct împotriva asigurătorului persoanei responsabile pentru accident. Curtea spune însă că această prevedere se referă la victimele accidentului, nu la firmele care cumpără ulterior creanțele acestora.

Hotărârea nu invalidează acțiunile introduse de firmele de recuperare. Curtea spune că, deoarece directiva nu reglementează cesiunea creanțelor, statele membre pot avea reguli naționale care permit transferul acestor drepturi și posibilitatea ca firma cumpărătoare să dea în judecată asigurătorul în nume propriu.

În dosarul polonez, instanța națională arătase că, potrivit dreptului polonez și jurisprudenței naționale, creanțele rezultate din prejudicii materiale produse în accidente rutiere nu sunt strict personale și pot fi cesionate. Curtea de Justiție nu decide validitatea concretă a contractelor din litigiile poloneze, ci interpretarea dreptului european.

Directiva 2009/103 stabilește obligația statelor membre de a se asigura că răspunderea civilă pentru vehicule este acoperită prin asigurare. Ea urmărește și ca victimele accidentelor auto să primească un tratament comparabil în Uniunea Europeană, indiferent de locul în care are loc accidentul. Nivelul concret al despăgubirii și regulile de răspundere civilă rămân, în mare parte, în dreptul național.

Curtea amintește că directiva nu armonizează toate regulile privind răspunderea civilă pentru accidente rutiere. Statele membre rămân libere să stabilească ce prejudicii trebuie compensate, întinderea dreptului la despăgubire și persoanele îndreptățite la compensație, în limitele cerințelor minime impuse de dreptul UE.

Pentru persoanele păgubite, hotărârea confirmă că dreptul european nu blochează posibilitatea de a vinde unei firme specializate creanța rămasă împotriva asigurătorului, acolo unde dreptul național permite acest lucru. O astfel de cesiune poate aduce o plată rapidă pentru persoana păgubită, dar poate însemna și că firma cumpără creanța la un preț mai mic decât suma pe care o va cere ulterior în instanță.

Pentru asigurători, hotărârea menține posibilitatea contestării sumelor cerute de firmele cumpărătoare în fața instanțelor naționale. Ei pot susține că despăgubirea plătită inițial a acoperit prejudiciul sau pot invoca motive de drept național privind contractul de cesiune, dacă asemenea motive există în legislația aplicabilă.

Pentru firmele specializate în recuperarea creanțelor, decizia confirmă că Directiva privind asigurarea auto obligatorie nu le exclude din mecanismul național prin care pot prelua creanțe și le pot valorifica în instanță. Dreptul lor de acțiune nu vine din statutul de victimă a accidentului, ci din dreptul național care permite cesiunea și din contractul încheiat cu persoana păgubită.

Hotărârea CJUE lasă dosarul în mâna instanței poloneze. Tribunalul național trebuie să soluționeze litigiile în conformitate cu interpretarea dată de Curte, iar aceeași interpretare este obligatorie pentru alte instanțe naționale care se confruntă cu probleme similare.

Hotărârea a fost pronunțată la 25 iunie 2026 în cauza C-277/25, Helpfind Funding and Others. Cauza privește interpretarea Directivei 2009/103 privind asigurarea de răspundere civilă auto și obligația de asigurare pentru vehicule. Sesizarea a fost făcută de Sąd Rejonowy w Gdyni, instanță din Polonia, în litigii între firme care au cumpărat creanțe de despăgubire și mai multe societăți de asigurare.