Comisia analizează praguri de 50% sau 75% pentru telemunca transfrontalieră legată de EU Inc

Comisia Europeană analizează dacă viitoarea arhitectură EU Inc poate fi însoțită de reguli care să permită mai multă telemuncă transfrontalieră, inclusiv scenarii de 50% sau 75% din timpul de lucru, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă pentru drepturi sociale și competențe. Discuția privește modul în care un angajat ar putea locui și lucra la distanță într-un stat membru pentru o companie stabilită în altul, fără ca extinderea acestei flexibilități să permită alegerea sistemului social cu cea mai redusă protecție.

Discuția a apărut în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European, în timpul unui schimb de opinii asupra pachetului pentru mobilitatea echitabilă a lucrătorilor. Mînzatu a explicat că echipa Comisiei care lucrează la EU Inc caută modalități prin care firmele europene să poată recruta talente din alte state fără ca lucrătorul să fie obligat să se mute în statul în care compania este înregistrată.

EU Inc este propunerea Comisiei pentru o formă de societate bazată pe un set armonizat de reguli europene, disponibilă opțional firmelor care vor să opereze în piața unică. Companiile ar putea fi înființate digital în maximum 48 de ore și ar putea folosi proceduri comune pentru o serie de operațiuni corporative. Propunerea nu creează însă, în forma prezentată în martie, un sistem european unic de legislație a muncii sau de securitate socială.

Această limită este importantă pentru discuția despre telemuncă. O companie EU Inc ar putea fi înregistrată într-un stat și ar putea angaja o persoană care locuiește în altul. Stabilirea societății într-o anumită jurisdicție nu determină singură sistemul de securitate socială aplicabil fiecărui angajat și nici nu poate fi folosită automat pentru a muta contribuțiile într-un stat ales de companie.

Regulamentul european privind coordonarea sistemelor de securitate socială pornește de la principiul că o persoană este supusă legislației unui singur stat la un moment dat. Pentru cine lucrează în mod obișnuit în două sau mai multe state, locul în care este desfășurată o parte substanțială a activității poate schimba sistemul aplicabil.

În evaluarea unei „părți substanțiale”, timpul de lucru și remunerația sunt printre criteriile utilizate. Dacă cel puțin 25% din activitate este desfășurată în statul de reședință, aceasta este în mod normal un indicator că o parte substanțială a muncii se desfășoară acolo. Într-un caz simplu, cu un singur angajator stabilit în alt stat, lipsa unei părți substanțiale a activității în statul de reședință poate menține aplicabilă legislația statului angajatorului.

Creșterea telemuncii după pandemie a făcut însă această regulă dificil de aplicat unor modele moderne de muncă. Dacă un salariat locuiește într-un stat și lucrează de acasă două zile pe săptămână pentru o companie din alt stat, telemunca poate depăși pragul general folosit pentru determinarea unei părți substanțiale a activității, chiar dacă majoritatea muncii este legată în continuare de angajatorul din celălalt stat.

Din 2023 există din acest motiv un acord-cadru special pentru telemunca transfrontalieră obișnuită. Între statele care l-au semnat, angajatul și angajatorul pot solicita ca lucrătorul să rămână supus sistemului de securitate socială al statului în care se află angajatorul atunci când telemunca efectuată în statul de reședință reprezintă mai puțin de 50% din timpul total de lucru și sunt îndeplinite celelalte condiții ale acordului.

Pragul de 50% nu este, prin urmare, o regulă generală care permite oricărui european să lucreze jumătate din timp de oriunde fără consecințe. Mecanismul funcționează între statele participante, se aplică unor situații determinate de telemuncă transfrontalieră și presupune o solicitare făcută cu acordul lucrătorului și angajatorului. Situațiile cu mai mulți angajatori, activitate suplimentară în alte state sau activitate independentă pot urma reguli diferite.

Scenariul de 75% menționat de Mînzatu ar reprezenta o extindere mult mai mare. Un asemenea model ar putea permite, în anumite condiții care încă trebuie definite, ca un lucrător să desfășoare majoritatea activității de la domiciliul său dintr-un stat diferit de cel al angajatorului, fără ca această situație să schimbe automat sistemul de securitate socială. Comisia nu a prezentat însă un text legislativ, criterii de eligibilitate sau o decizie privind acest prag.

Mînzatu a spus că analiza trebuie făcută împreună cu statele membre deoarece guvernele sunt direct interesate de locul în care sunt plătite contribuțiile sociale și de relația dintre statul în care lucrează efectiv persoana, statul în care locuiește și statul în care este stabilit angajatorul.

Această preocupare a fost ridicată și de eurodeputați. Riscul este ca o flexibilitate construită pentru start-up-uri și firme inovatoare să poată fi folosită și pentru a înregistra compania într-un stat cu costuri sau protecții sociale mai reduse și a angaja persoane care lucrează în principal din alte țări.

Mînzatu a spus că un asemenea model nu trebuie să permită reducerea standardelor sociale sau alegerea celui mai slab sistem de protecție ca avantaj competitiv. Problema devine mai importantă deoarece EU Inc nu este limitată strict la start-up-uri: forma juridică propusă de Comisie ar putea fi aleasă și de alte companii care îndeplinesc condițiile stabilite în regulament.

Președinta EMPL, Li Andersson, a reluat la finalul dezbaterii aceeași preocupare, insistând asupra principiului potrivit căruia extinderea telemuncii nu ar trebui să permită ocolirea normelor de protecție aplicabile lucrătorului. Discuția va continua în contextul viitoarelor modificări ale coordonării europene a securității sociale.

Comisia lucrează astfel la două niveluri diferite. EU Inc este deja o propunere legislativă privind forma și funcționarea companiilor. Extinderea telemuncii transfrontaliere și eventualele praguri de 50% sau 75% sunt, în schimb, încă în etapa de explorare și ar necesita stabilirea modului în care se raportează la sistemul european de coordonare a securității sociale.

Niciuna dintre aceste discuții nu schimbă automat fiscalitatea persoanelor care lucrează din alt stat. Regulile privind securitatea socială stabilesc în ce sistem sunt plătite contribuțiile și unde este persoana asigurată, în timp ce impozitarea veniturilor este guvernată de alte norme, inclusiv legislația națională și convențiile bilaterale pentru evitarea dublei impuneri. Un viitor sistem de telemuncă pentru EU Inc ar trebui, prin urmare, explicat separat pentru contribuții sociale, legislația muncii și impozitare.