
Comisia Europeană a deschis joi, 19 noiembrie 2026, o procedură de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea unor obligații administrative și de control privind securitatea navelor comerciale, instalațiilor portuare și porturilor. Executivul european consideră că autoritățile române nu aplică integral cadrul destinat prevenirii actelor ilegale intenționate, inclusiv criminalitatea organizată și traficul ilicit, și protejării infrastructurii critice. Procedura, înregistrată cu numărul INFR(2026)2252, începe printr-o scrisoare de punere în întârziere, iar România are două luni pentru a răspunde. Comisia nu a precizat public ce porturi sau ce obligații individuale sunt vizate.
Pe scurt
-
Comisia Europeană a deschis procedura INFR(2026)2252 împotriva României printr-o scrisoare de punere în întârziere, la 19 noiembrie 2026.
-
Dosarul privește sarcini administrative și de control pentru securitatea navelor comerciale, instalațiilor portuare și porturilor. Comisia nu a identificat public porturi, operatori sau deficiențe individuale.
-
Cadrul invocat cuprinde Regulamentele (CE) nr. 725/2004 și nr. 324/2008 și Directiva 2005/65/CE. Acestea prevăd măsuri de protecție și proceduri de verificare a aplicării lor.
-
România are două luni pentru răspuns și remediere. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat; în acest dosar nu a anunțat o sesizare a CJUE sau o sancțiune financiară.
Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere în procedura INFR(2026)2252, considerând că statul român nu îndeplinește toate sarcinile prevăzute de cadrul european privind securitatea transportului maritim și a infrastructurii portuare. În comunicatul din 19 noiembrie, executivul european indică trei acte legislative: Regulamentul (CE) nr. 725/2004, Directiva 2005/65/CE și Regulamentul (CE) nr. 324/2008. Acestea stabilesc obligații complementare pentru protejarea navelor comerciale, a instalațiilor în care navele interacționează cu infrastructura terestră și a porturilor în ansamblu. Cadrul include evaluarea amenințărilor, planificarea măsurilor de protecție, desemnarea responsabilităților și verificarea implementării.
Comisia afirmă că România nu îndeplinește integral cerințele administrative și de control. Totuși, comunicatul nu precizează dacă deficiențele privesc evaluări de securitate, actualizarea planurilor, organizarea inspecțiilor, raportarea către instituțiile europene sau alte obligații prevăzute de legislație. Această delimitare contează deoarece actele invocate stabilesc numeroase responsabilități, care revin unor instituții și operatori diferiți. Identificarea exactă a neconformităților necesită consultarea scrisorii individuale trimise autorităților române sau obținerea unor clarificări oficiale.
Procedura privește protecția împotriva actelor ilegale intenționate, cum sunt sabotajul, accesul neautorizat sau traficul ilicit. În terminologia maritimă, aceasta este sfera securității, distinctă de prevenirea accidentelor și siguranța tehnică a navigației. Comisia nu a identificat un atac, o navă nesigură sau un incident concret în comunicatul său.
Primul act invocat de Comisie este Regulamentul (CE) nr. 725/2004, care introduce la nivelul UE cerințe bazate pe Codul internațional pentru securitatea navelor și instalațiilor portuare, cunoscut drept Codul ISPS. Acesta a fost dezvoltat în cadrul Organizației Maritime Internaționale, în legătură cu Convenția SOLAS privind ocrotirea vieții omenești pe mare. Regulamentul urmărește identificarea amenințărilor și stabilirea unor măsuri care să protejeze navele și instalațiile portuare implicate în transportul maritim. Instalația portuară reprezintă, în acest context, zona în care au loc interacțiunile directe dintre o navă și port: îmbarcarea sau debarcarea persoanelor, manipularea mărfurilor ori furnizarea serviciilor necesare navei.
Regulile includ evaluări de securitate, planuri specifice, responsabilități desemnate și măsuri precum controlul accesului, supravegherea zonelor sensibile și proceduri de reacție la amenințări. Pentru nave, cadrul ISPS presupune și planuri de securitate, responsabilități la nivelul companiei și al navei, precum și certificarea corespunzătoare. Aceste cerințe sunt separate de normele generale privind starea tehnică a navei sau controlul respectării standardelor de siguranță a navigației.
Protejarea unei instalații portuare nu este suficientă dacă alte zone ale portului sau legăturile dintre acestea rămân în afara unei evaluări coordonate. Din acest motiv, Directiva 2005/65/CE extinde abordarea la porturile în ansamblu, ținând seama de particularitățile infrastructurii și de interacțiunile dintre diferite sectoare. Directiva cere statelor membre să desemneze autorități pentru securitatea portuară, să efectueze evaluări ale riscurilor și să asigure elaborarea, aprobarea, implementarea și actualizarea planurilor de securitate. Evaluările trebuie să identifice infrastructura și activele importante, amenințările posibile și vulnerabilitățile care ar putea facilita producerea unui incident.
Planurile stabilesc procedurile, măsurile și responsabilitățile aplicabile în funcție de nivelul riscului. Ele trebuie să fie corelate cu planurile instalațiilor portuare reglementate de cadrul ISPS. Directiva prevede trei niveluri de securitate: un nivel de bază, unul care implică măsuri suplimentare în cazul creșterii riscului și unul pentru situațiile în care un incident este probabil sau iminent. Totodată, evaluările și planurile de securitate trebuie revizuite atunci când este necesar și cel puțin o dată la cinci ani. Statele au obligația să urmărească aplicarea planurilor și să asigure efectuarea unor exerciții corespunzătoare. Acestea sunt obligațiile generale prevăzute de directivă, nu o listă confirmată a deficiențelor individuale imputate României.
Al treilea act invocat, Regulamentul (CE) nr. 324/2008, stabilește procedurile de inspecție prin care Comisia Europeană verifică implementarea legislației privind securitatea maritimă. Rolul acestor inspecții este să permită verificarea conformității sistemelor și procedurilor naționale cu cerințele europene. Controlul nu se limitează, prin natura sa, la existența unor acte normative. Verificarea poate urmări modul în care autoritățile competente organizează și supraveghează aplicarea obligațiilor de securitate. Cadrul european creează astfel o legătură între cerințele de protecție, responsabilitățile administrative ale statelor și capacitatea Comisiei de a verifica dacă acestea funcționează efectiv.
Documentele analizate nu arată însă dacă procedura INFR(2026)2252 a fost declanșată în urma unei anumite inspecții, care au fost concluziile individuale ale inspectorilor sau în ce porturi ar fi fost identificate probleme. Atribuirea unui asemenea rezultat unei inspecții concrete ar necesita un document suplimentar.
În România, Hotărârea Guvernului nr. 248/2004 stabilește normele metodologice de implementare a Codului ISPS, iar Ordinul ministrului transporturilor nr. 290/2007 transpune directiva privind securitatea portuară. Acesta distribuie atribuții Ministerului Transporturilor și autorităților de securitate portuară, inclusiv administrațiilor porturilor maritime, porturilor Dunării maritime și canalelor navigabile. Autoritatea Navală Română publică separat normele de securitate și certificare aplicabile navelor și instalațiilor portuare. Existența cadrului național nu certifică îndeplinirea tuturor sarcinilor în practică.
Porturile maritime, porturile dunărene și canalele navigabile conectează transportul de mărfuri cu rețelele logistice europene și piețele internaționale. Protecția lor presupune cooperare între administrații, operatori de terminale, transportatori și autorități. În acest dosar, comunicatul nu atribuie deficiențele Portului Constanța sau unei alte administrații determinate.
Cadrul ISPS și legislația europeană privind porturile urmăresc să reducă posibilitatea ca persoane sau bunuri neautorizate să intre în zone sensibile. Acest obiectiv poate presupune verificarea accesului, delimitarea zonelor restricționate, proceduri pentru vizitatori și personal, supraveghere și colaborarea dintre operatori și autorități. Directiva privind securitatea portuară cere și cooperarea dintre responsabilii securității întregului port și ofițerii de securitate ai instalațiilor portuare. O asemenea coordonare este necesară deoarece o operațiune maritimă poate implica mai multe zone și instituții, de la sosirea navei până la manipularea mărfurilor și ieșirea acestora din port. Exercițiile și verificările periodice urmăresc să testeze modul în care procedurile pot fi executate atunci când nivelul amenințării se modifică. În absența detaliilor din scrisoarea de punere în întârziere, nu se poate afirma că România nu efectuează controale de acces sau că un anumit tip de exercițiu ar fi lipsit. Aceste obligații sunt prezentate pentru a explica mecanismul juridic general al protecției portuare.
Scrisoarea de punere în întârziere reprezintă prima etapă formală a procedurii de infringement prevăzute de articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Prin această notificare, Comisia comunică autorităților naționale preocupările sale privind aplicarea dreptului european și le oferă posibilitatea de a răspunde. România are la dispoziție două luni pentru a transmite explicații și a remedia deficiențele semnalate. Dacă răspunsurile sunt considerate insuficiente, Comisia poate emite un aviz motivat, în care își prezintă poziția juridică și solicită conformarea. O eventuală sesizare a Curții de Justiție reprezintă o etapă ulterioară. La 19 noiembrie, Comisia nu anunțase nici sesizarea instanței, nici o hotărâre de condamnare și nici aplicarea unei sancțiuni financiare împotriva României în acest dosar. Termenul exact de răspuns trebuie stabilit în funcție de notificarea oficială, nu calculat automat de la publicarea comunicatului.
Răspunsul autorităților române trebuie să clarifice sarcinile neîndeplinite, instituțiile responsabile și măsurile de remediere. Aceste informații vor permite stabilirea efectelor practice asupra administrațiilor și operatorilor, iar Comisia va decide dacă răspunsul justifică închiderea dosarului sau continuarea procedurii.

















