Comisia Europeană avertizează cu privire la corupţia din România

Executivul Comunitar trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia din România. Potrivit unui raport semestrial dat publicitatii miercuri, ireversibilitatea progreselor în lupta împotriva corupţiei a fost pusă recent în pericol, prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul român pe 31 ianuarie. Comisia Europeană avertizează că astfel de iniţiative ameninţă progresele făcute după aderare în acest domeniu.

„Deşi o ordonanţă de urgenţă ulterioară a Guvernului, emisă pe 5 februarie, a abrogat aceste amendamente, analiza celor două ordonanţe de către Parlament este în curs. Astfel de iniţiative riscă să testeze progresul făcut deja în ultimii 10 ani în acest sector”, se arată în raportul citat de agenţia de presă News.ro.

Corupţia persistă la toate nivelurile în România şi rămâne un obstacol în afaceri, subliniază Comisia. „Corupţia este recunoscută pe scară largă ca o problemă majoră în România, după cum se arată regulat în indexurile privind percepţia (acestui fenomen – n.r.) şi, mai recent într-un Eurobarometru privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, a adăugat Executivul UE.

C.E. descrie corupţia şi problemele de guvernare în sectorul public drept principalele provocări pentru mediul afaceri, ce subminează creşterea economică. Comisia remarcă, însă, că România şi-a intensificat în ultimii ani lupta împotriva corupţiei, că are un cadru legal solid în acest sens şi că instituţiile judiciare care combat acest flagel sunt puternice.

„România are un cadru amplu privind integritatea oficialilor publici şi o instituţie independentă cu un istoric bun (Agenţia Naţională de Integritate. Strategia anticorupţie 2016-2020, din august 2016, vizează să creeze o politică de prevenţie a corupţiei mai bună şi să promoveze integritatea în sectorul public. Strategia include măsuri pentru a îmbunătăţi transparenţa procesului decizional şi al alocării bugetului, menţinând cultura integrităţii în organizaţiile publice”, se adaugă în document.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Victor Iancu: Lipsa inovării, capcana economică a României

O analiză de Victor Iancu, consultant internațional de strategie și transformare de business

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii