Comisia propune reguli comune pentru orașele care vor să limiteze închirierile de locuințe pe termen scurt

Comisia Europeană propune un cadru comun al Uniunii Europene care să le permită autorităților naționale, regionale și locale să justifice mai clar restricțiile asupra închirierilor de locuințe pe termen scurt, a locuințelor secundare sau a proprietăților menținute neocupate în zonele unde accesul la locuințe a devenit deosebit de dificil. Decizia de a interveni și tipul măsurilor adoptate ar rămâne însă la nivel național sau local, iar noile reguli nu ar crea competențe pe care autoritățile nu le au deja potrivit dreptului intern.

Propunerea încearcă să rezolve o problemă cu care s-au confruntat deja mai multe orașe europene: măsurile prin care acestea încearcă să păstreze locuințele pe piața rezidențială pot limita în același timp prestarea serviciilor, investițiile sau libera circulație a capitalurilor și au fost contestate în baza normelor pieței unice. Comisia vrea, prin urmare, să stabilească aceleași criterii de evaluare în întreaga UE, fără să preia de la statele membre responsabilitatea pentru politica locuințelor.

Orașele vor trebui să demonstreze problema înainte de a interveni

Primul pas ar fi identificarea unei zone în care piața locuințelor este supusă unor presiuni puternice. Autoritățile ar urma să pornească de la raportul dintre prețurile locuințelor și venituri și să analizeze apoi evoluția pieței locale, oferta și cererea de locuințe, precum și tendințele demografice. Evaluarea ar putea fi făcută la un nivel geografic suficient de precis pentru a surprinde probleme care nu sunt vizibile în mediile regionale sau naționale.

Comisia nu va decide ce orașe sau cartiere intră în această categorie. Autoritatea competentă va face evaluarea pe baza metodologiei comune și va trebui să o susțină cu date transparente, iar această procedură va deveni relevantă numai dacă administrația intenționează efectiv să introducă o restricție.

Pentru închirierile de locuințe pe termen scurt, simpla existență a unui număr mare de anunțuri nu va fi suficientă. Autoritatea va trebui să demonstreze că activitatea respectivă a produs un efect negativ semnificativ asupra prețurilor sau asupra disponibilității locuințelor timp de cel puțin trei ani, iar măsura aleasă trebuie să fie necesară, proporțională și limitată la ceea ce este necesar pentru rezolvarea problemei.

Accentul ar urma să cadă asupra activităților care, prin amploare, frecvență sau caracter comercial, reduc efectiv numărul locuințelor disponibile pentru rezidență pe termen lung. În același timp, Comisia recunoaște că închirierile pe termen scurt nu creează aceeași problemă peste tot și pot aduce venituri suplimentare proprietarilor sau pot contribui la finanțarea renovărilor.

„Atunci când piața nu reușește să ofere ceva atât de fundamental precum o locuință la un preț accesibil, autoritățile publice au responsabilitatea de a acționa”, a declarat Teresa Ribera, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, justă și competitivă. Potrivit acesteia, noul act urmărește să ofere autorităților locale „siguranța juridică” necesară pentru a interveni împotriva uneia dintre cele mai grave probleme sociale actuale.

Locuințele secundare și proprietățile neocupate pot intra în același cadru

Propunerea acoperă și anumite măsuri privind cumpărarea sau utilizarea proprietăților care nu servesc drept reședință principală. Aici pot intra locuințele secundare sau proprietățile menținute neocupate perioade îndelungate, însă UE nu introduce o restricție generală asupra acestora și nici nu le acordă autorităților locale competențe noi de intervenție.

O administrație ar putea folosi cadrul numai dacă legislația națională îi permite deja să adopte asemenea măsuri. Ea ar trebui apoi să demonstreze că utilizarea respectivă contribuie semnificativ la problemele de accesibilitate sau disponibilitate a locuințelor, iar restricțiile trebuie să respecte principiul nediscriminării, dreptul de proprietate, securitatea juridică și așteptările legitime ale persoanelor afectate.

Condițiile legate de cumpărarea unei locuințe nu ar putea fi aplicate retroactiv, iar administrațiile ar trebui să prevadă perioade de tranziție corespunzătoare. În cazul proprietăților neocupate, evaluarea trebuie să țină cont și de situațiile în care absența este justificată, astfel încât o perioadă legitimă de neutilizare să nu conducă automat la aplicarea unei restricții.

Noile reguli nu ar acoperi automat măsurile adoptate înainte de intrarea lor în vigoare. Acestea ar continua să fie evaluate potrivit normelor europene și naționale existente, deși autoritățile ar putea decide voluntar să le revizuiască folosind noul cadru.

Comisia leagă această posibilitate de intervenție de necesitatea creșterii ofertei de locuințe. Autoritățile sunt încurajate în paralel să accelereze autorizarea construcțiilor, renovarea și transformarea clădirilor existente, să folosească mai eficient terenurile și proprietățile neocupate și să crească oferta de locuințe sociale, accesibile și pentru studenți.

„Deși construirea de locuințe noi și renovarea celor existente rămân esențiale, trebuie urgent să folosim mai bine locuințele pe care le avem deja”, a declarat Dan Jørgensen, comisarul european pentru energie și locuințe. El a prezentat noul cadru drept un instrument prin care statele membre și orașele pot încerca să păstreze mai multe locuințe disponibile în zonele cele mai afectate de criză.

Ce urmează

Propunerea Comisiei trebuie acum negociată de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în procedura legislativă ordinară. Forma finală a regulilor, inclusiv criteriile pe care autoritățile vor trebui să le îndeplinească înainte de a introduce restricții, poate fi modificată pe parcursul negocierilor.

Miza pentru orașe este obținerea unei baze juridice mai previzibile într-un domeniu în care presiunile sunt foarte diferite de la o zonă la alta. Comisia arată că, în unele centre urbane și destinații turistice, o parte importantă a fondului locativ este folosită pentru alte scopuri decât reședința principală, în timp ce peste jumătate dintre locuitorii orașelor consideră deja accesibilitatea locuințelor o problemă imediată și urgentă.