Curtea de Justiție limitează regulile FIFA pentru agenții de fotbal și interzice publicarea tuturor tranzacțiilor și sancțiunilor

FIFA poate impune reguli pentru activitatea agenților de fotbal, inclusiv cerințe de licențiere, limite privind reprezentarea mai multor părți și măsuri împotriva conflictelor de interese. Puterea sa de reglementare nu îi permite însă să restrângă concurența, să îngreuneze nejustificat activitatea transfrontalieră a agenților sau să publice fără limite date despre sancțiunile și tranzacțiile acestora, a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza RRC Sports.

Hotărârea a fost pronunțată la 16 iulie de Camera a cincea și citită public de Thomas von Danwitz, vicepreședintele Curții. Litigiul a pornit în Germania, unde un agent de fotbal și compania RRC Sports au cerut blocarea mai multor dispoziții din regulamentul FIFA pentru agenți, susținând că acestea încalcă normele europene privind concurența, libertatea de a presta servicii și protecția datelor.

Regulamentul FIFA privind agenții de fotbal, intrat în vigoare în 2023, stabilește cine poate lucra ca agent în transferurile internaționale și în ce condiții. Acesta impune obținerea unei licențe, reglementează plata comisioanelor, limitează situațiile în care un agent poate reprezenta mai multe părți și obligă agenții să introducă pe o platformă administrată de FIFA informații despre contracte, clienți, remunerații și colaborări.

RRC Sports și directorul său au contestat în fața Tribunalului Regional din Mainz 13 categorii de reguli. Instanța germană a cerut Curții de Justiție să clarifice în ce măsură o federație sportivă care controlează o parte importantă a pieței poate impune asemenea condiții fără să încalce dreptul UE.

Curtea a confirmat că activitatea agenților este una economică. Aceștia oferă contra cost servicii de negociere și intermediere pentru jucători, antrenori și cluburi, iar activitatea lor poate influența componența și forța sportivă a echipelor. Regulile FIFA nu pot fi exceptate de la dreptul european prin simplul fapt că se aplică fotbalului.

FIFA poate fi tratată atât ca asociație de întreprinderi în aplicarea interdicției privind înțelegerile anticoncurențiale, cât și ca întreprindere aflată într-o poziție dominantă. Puterea sa rezultă din capacitatea de a stabili regulile, de a controla respectarea lor și de a aplica sancțiuni în aproape întregul sistem internațional al fotbalului.

Această poziție nu înseamnă că fiecare regulă FIFA este ilegală. Instanța națională trebuie să analizeze separat conținutul, efectele și justificarea fiecărei cerințe. FIFA trebuie să demonstreze că restricțiile urmăresc un interes legitim, sunt necesare și nu impun agenților obligații mai severe decât este nevoie.

Regula care protejează agentul existent

Cea mai clară problemă identificată de Curte privește contactarea unui client care are deja un contract exclusiv cu un alt agent. Regulamentul permite altor agenți să se apropie de jucător, antrenor sau club numai în ultimele două luni înainte de expirarea contractului și le interzice să încheie un nou acord în afara acestei perioade.

Agentul care deține contractul exclusiv nu este supus aceleiași limitări. El poate negocia prelungirea sau poate încheia un nou contract cu clientul înainte de deschiderea perioadei de două luni, obținând astfel un avantaj pe care concurenții săi nu îl au.

Curtea consideră că această diferență poate denatura concurența prin însăși structura sa. Restricția nu poate fi justificată coerent prin protejarea jucătorilor sau prin stabilitatea contractelor, deoarece îi tratează diferit pe agenți în funcție de existența relației contractuale. Instanța germană trebuie să aplice această interpretare în soluționarea litigiului.

Plafoanele pentru comisioane nu sunt automat ilegale

FIFA a introdus comisioane maxime calculate în funcție de salariul jucătorului sau de indemnizația de transfer. Pentru un agent care reprezintă jucătorul sau clubul care îl angajează, plafonul este, în general, de 5% pentru remunerații anuale de până la 200.000 de dolari și de 3% pentru partea care depășește acest prag. În cazul dublei reprezentări permise, limitele sunt de 10%, respectiv 6%, iar agentul clubului care cedează jucătorul poate primi până la 10% din indemnizația de transfer.

Curtea nu a calificat aceste plafoane drept restricții anticoncurențiale prin natura lor. Ele nu stabilesc aceeași sumă pentru toate tranzacțiile și nu elimină posibilitatea ca agenții să concureze prin preț, calitatea serviciilor sau alte condiții comerciale. Remunerația poate crește odată cu salariul negociat ori cu valoarea transferului.

Instanța germană trebuie totuși să verifice efectele concrete asupra pieței. Analiza trebuie să stabilească dacă plafoanele reduc oferta sau calitatea serviciilor, îi descurajează pe agenți să reprezinte jucători cu venituri mai mici ori limitează nejustificat libertatea de negociere.

FIFA poate invoca protejarea jucătorilor lipsiți de experiență, evitarea conflictelor de interese și prevenirea comportamentelor abuzive. Argumentul simplu că regulile reduc costurile cluburilor sau corectează anumite probleme economice ale pieței nu este suficient. Pentru a beneficia de o exceptare, FIFA trebuie să dovedească avantaje reale pentru utilizatori și faptul că aceleași rezultate nu puteau fi obținute prin măsuri mai puțin restrictive.

O altă regulă analizată prevede că agentul își pierde partea din comision care nu a ajuns încă la scadență dacă jucătorul este transferat din nou înainte de încheierea contractului negociat inițial. Curtea a indicat că măsura este anticoncurențială atunci când agentul a încetat între timp să îl reprezinte pe jucător și nu a avut niciun rol în al doilea transfer, deoarece îl privează arbitrar de o remunerație câștigată prin tranzacția anterioară.

Reprezentarea mai multor părți poate fi limitată

Regulamentul interzice, în principal, ca același agent să reprezinte simultan jucătorul, clubul care îl transferă și clubul care îl angajează. Este permisă reprezentarea comună a jucătorului și a clubului care îl recrutează atunci când ambele părți își dau consimțământul în scris.

Curtea a acceptat că aceste restricții pot reduce concurența, deoarece împiedică un agent să ofere servicii mai multor participanți la aceeași tranzacție. Ele pot fi însă justificate prin necesitatea de a evita conflictele de interese și de a proteja jucătorii și antrenorii împotriva unor practici contrare obligațiilor profesionale.

Instanța germană trebuie să verifice dacă transparența, informarea completă și consimțământul scris ar putea asigura aceeași protecție fără o interdicție mai amplă. Dacă alternativele sunt la fel de eficiente, FIFA nu poate păstra măsura mai restrictivă.

Licența FIFA și activitatea în alte state

Pentru a lucra în transferurile internaționale, un agent trebuie să obțină o licență FIFA, să promoveze un examen, să plătească o taxă anuală și să respecte regulamentele organizației. Licența poate fi refuzată persoanelor condamnate pentru anumite infracțiuni sau sancționate pentru încălcări grave ale normelor profesionale ori etice.

Curtea a recunoscut că stabilirea unor standarde profesionale minime și protejarea jucătorilor aflați la începutul carierei sunt obiective legitime. Condițiile nu trebuie însă să restrângă în mod disproporționat accesul la profesie sau prestarea serviciilor într-un alt stat membru.

Aceeași analiză se aplică obligației agenților de a accepta normele FIFA, dreptul elvețian în anumite situații și jurisdicția organelor FIFA și a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceste cerințe pot oferi un cadru internațional uniform, dar nu pot fi folosite pentru a descuraja nejustificat agenții stabiliți în UE să lucreze în alte state membre.

Publicarea tuturor tranzacțiilor depășește limitele GDPR

Agenții trebuie să transmită FIFA informații despre contractele cu clienții, plățile primite, alte servicii prestate, colaborările cu alți agenți și personalul agențiilor. Colectarea datelor poate fi justificată atunci când este necesară pentru verificarea respectării regulilor și se limitează la informațiile relevante.

Curtea a făcut însă o diferență între datele necesare controlului intern și publicarea lor către alte persoane din piață. Numele și datele de contact ale agenților, identitatea clienților și durata reprezentării pot fi necesare pentru verificarea licențelor și pentru evitarea încălcării contractelor exclusive.

FIFA nu a demonstrat aceeași necesitate pentru publicarea serviciilor oferite fiecărui client, a tuturor sancțiunilor și a detaliilor complete privind fiecare tranzacție. Accesul altor agenți, cluburi și jucători la asemenea informații poate afecta viața profesională, confidențialitatea și interesele comerciale ale persoanelor vizate.

Regulamentul general privind protecția datelor se opune publicării tuturor tranzacțiilor în care sunt implicați agenți, deoarece formularea este prea largă și nu respectă principiul minimizării datelor. Informații anonimizate sau agregate despre nivelul comisioanelor ar putea oferi transparență fără dezvăluirea fiecărui contract.

Publicarea automată a oricărei sancțiuni este, de asemenea, incompatibilă cu GDPR atunci când nu se ține cont de gravitatea faptei, efectele sale, timpul trecut și durata pentru care informația rămâne disponibilă. Pentru datele privind condamnări penale există protecții suplimentare, iar FIFA nu poate administra singură asemenea publicări în lipsa unei baze juridice și a controlului unei autorități publice competente din UE.

Hotărârea nu soluționează direct procesul dintre RRC Sports și FIFA. Tribunalul Regional din Mainz trebuie să stabilească ce dispoziții pot rămâne aplicabile, folosind criteriile date de Curtea de Justiție. Interpretarea este obligatorie și pentru alte instanțe naționale care vor analiza reguli similare privind activitatea agenților sportivi.