ENVI respinge la limită obiecția împotriva metodologiei UE pentru carbon farming

Comisia pentru mediu, climă și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a respins cu 40 de voturi la 38 o obiecție împotriva actului delegat al Comisiei privind metodologia europeană pentru certificarea activităților de carbon farming. Votul extrem de strâns reflectă o dispută mai amplă asupra modului în care UE poate crea o piață funcțională pentru stocarea carbonului în agricultură fără să certifice beneficii climatice insuficient demonstrate sau să genereze efecte nedorite asupra biodiversității și pieței terenurilor.

Controversa pornește de la una dintre problemele fundamentale ale certificării carbonului: cum poate fi demonstrat că o activitate produce cu adevărat un beneficiu climatic suplimentar față de ceea ce s-ar fi întâmplat oricum. Dacă o practică agricolă ar fi fost aplicată și fără veniturile asociate certificării carbonului, valoarea climatică suplimentară atribuită proiectului poate deveni discutabilă, iar credibilitatea unităților certificate depinde tocmai de modul în care este aplicat acest criteriu de adiționalitate.

Criticii actului delegat au susținut că metodologia propusă nu oferă garanții suficiente în această privință și că același risc există pentru emisiile care pot apărea indirect în altă parte. Un proiect poate stoca mai mult carbon într-un anumit teren, dar schimbarea utilizării acelui teren sau deplasarea unei activități agricole poate genera emisii suplimentare în altă zonă. Disputa este dacă aceste efecte pot fi calculate suficient de robust și în ce măsură trebuie deduse din cantitatea de carbon certificată.

Obiecția a mers însă mai departe și a ridicat probleme privind răspunderea pentru pierderea ulterioară a carbonului, beneficiile obligatorii pentru biodiversitate și riscul ca dezvoltarea unei piețe a carbonului agricol să transforme terenurile într-o categorie tot mai atractivă de active financiare. Susținătorii obiecției au avertizat că o astfel de evoluție ar putea intensifica presiunea asupra prețurilor terenurilor, concurența pentru suprafețe agricole și concentrarea proprietății.

Aceste afirmații trebuie păstrate ca argumente ale criticilor și nu transformate într-o concluzie factuală potrivit căreia metodologia va produce în mod necesar asemenea efecte. În dezbaterea ENVI nu a fost prezentată o constatare potrivit căreia speculația funciară sau acapararea terenurilor reprezintă deja o consecință demonstrată a sistemului european de carbon farming.

De cealaltă parte, mai mulți eurodeputați au argumentat că metodologia poate fi imperfectă fără ca soluția să fie blocarea sa. Ei au avertizat că o nouă întârziere ar lăsa fermierii și administratorii de terenuri într-un sistem fragmentat de standarde private și ar amâna apariția unui cadru european comun care să permită compararea și certificarea activităților.

În dezbatere au fost menționate drept exemple practicile de acoperire a solului cu culturi, refacerea turbăriilor, plantarea de arbori și garduri vii și alte intervenții care pot crește stocarea carbonului sau reduce emisiile din utilizarea terenurilor. Cadrul este voluntar, iar obiectivul prezentat de susținători este ca fermierii să poată obține venituri suplimentare atunci când activitățile lor generează beneficii climatice verificabile.

Comisia Europeană a apărat actul delegat pe ideea unui echilibru între integritatea climatică și posibilitatea de aplicare în practică. Executivul susține că un sistem de certificare care impune costuri administrative și de măsurare prea mari poate deveni inutil tocmai pentru fermele și administratorii de terenuri pe care încearcă să îi atragă.

În cazul modelelor folosite pentru estimarea cantității de carbon, Comisia spune că incertitudinea trebuie evaluată explicit. Cu cât rezultatul este mai incert, cu atât numărul unităților care pot fi certificate trebuie redus, iar Agenția Europeană de Mediu ar urma să participe la verificarea calității modelelor utilizate pentru certificare.

Mai controversată este abordarea emisiilor indirecte. Comisia nu vrea ca operatorii să fie penalizați automat prin deduceri pentru un risc ipotetic de emisii indirecte care nu poate fi demonstrat robust în momentul evaluării. Criticii consideră însă că această abordare poate lăsa în afara calculului efecte reale care apar prin mutarea activităților sau schimbarea utilizării terenurilor.

Adiționalitatea reprezintă un al doilea punct sensibil. Comisia susține că sistemul trebuie să stimuleze activități care au nevoie de finanțare prin carbon, dar nu vrea să îi excludă pe fermierii sau administratorii de terenuri care au început deja practici favorabile climei înainte de finalizarea tuturor normelor europene.

Pentru acești operatori este prevăzut un mecanism tranzitoriu în prima etapă a sistemului. Comisia insistă însă că tratamentul preferențial acordat celor care au acționat mai devreme nu anulează criteriul de adiționalitate, care trebuie în continuare demonstrat în condițiile metodologiei.

O altă problemă este permanența carbonului stocat. Carbonul fixat într-un sol, într-o turbărie sau prin vegetație poate reveni ulterior în atmosferă dacă practica este abandonată, terenul este degradat sau apare un alt eveniment care inversează stocarea. Comisia afirmă că metodologiile diferențiază riscurile în funcție de activitate și că pierderea unei eliminări de carbon certificate va fi supusă unor mecanisme de răspundere.

Biodiversitatea trebuie, potrivit Comisiei, să fie protejată simultan cu obiectivele climatice. Activitățile de carbon farming ar trebui să ofere beneficii asociate pentru biodiversitate, dar executivul european consideră că cerințele de demonstrare trebuie să rămână proporționale și să nu oblige fermierul să producă documentație complexă și costisitoare pentru fiecare intervenție individuală dintr-un proiect mai larg.

Tocmai aici se află una dintre liniile principale ale disputei. O parte dintre eurodeputați consideră că simplificarea riscă să slăbească integritatea ecologică a certificării, în timp ce susținătorii actului avertizează că cerințe excesiv de sofisticate ar putea exclude fermele mici și ar transforma sistemul într-un instrument accesibil doar operatorilor cu resurse administrative considerabile.

Comisia a recunoscut explicit că efectele asupra piețelor funciare și posibilitatea speculației cu terenuri trebuie urmărite. Executivul nu consideră actul delegat drept o formă definitivă a sistemului și spune că experiența acumulată după aplicare trebuie să permită întărirea sau modificarea metodologiilor atunci când datele arată că actualele garanții sunt insuficiente.

Miza financiară pentru agricultori există, dar trebuie descrisă cu prudență. Comisia încearcă să creeze condițiile pentru o piață în care întreprinderile interesate să finanțeze acțiuni climatice pot cumpăra unități certificate produse în UE, ceea ce ar putea genera plăți pentru fermieri și administratorii de terenuri care implementează proiectele eligibile.

Votul ENVI nu stabilește însă prețul unei unități de carbon, nivelul veniturilor unui fermier sau dimensiunea viitoarei piețe. Niciun venit nu poate fi prezentat ca garantat doar pentru că metodologia nu a fost blocată de comisie, iar funcționarea economică a sistemului va depinde de cerere, costurile certificării, regulile aplicabile și caracteristicile proiectelor.

Rezultatul de 40 la 38 arată și gradul de divizare politică din jurul metodologiei. Majoritatea ENVI a ales să nu susțină obiecția, dar diferența de numai două voturi arată că preocupările privind integritatea climatică, terenurile și protecția biodiversității rămân semnificative.

Respingerea obiecției trebuie, în același timp, delimitată procedural. ENVI nu a certificat prin acest vot că fiecare metodologie este perfectă și nici nu a soluționat definitiv disputele științifice sau juridice prezentate în dezbatere. Comisia parlamentară a decis că obiecția nu trebuie să împiedice continuarea aplicării cadrului pregătit de executivul european.