ENVI susține la limită obiecția împotriva interzicerii unor preparate vegetale cu derivați hidroxiantracenici

Comisia pentru mediu, climă și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a adoptat cu 39 de voturi pentru, 38 împotrivă și o abținere o obiecție la proiectul Comisiei privind anumite preparate botanice care conțin derivați hidroxiantracenici. Votul nu reprezintă o constatare că produsele vizate sunt sigure și nici nu anulează de unul singur măsura Comisiei, dar arată o divizare aproape egală între eurodeputații care consideră că interdicția propusă nu este suficient justificată și cei care spun că incertitudinea privind siguranța impune o abordare preventivă.

Obiecția a fost prezentată de eurodeputatul Pascal Arimont, care a insistat că disputa nu privește respingerea expertizei Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Argumentul său central este unul de proporționalitate: dacă datele disponibile nu permit stabilirea siguranței preparatelor în toate formele și condițiile de utilizare, acest lucru nu ar demonstra automat că singura măsură juridică posibilă este o interdicție completă indiferent de concentrație, modul de utilizare sau destinația produsului.

Arimont a cerut examinarea unor opțiuni mai puțin restrictive, precum stabilirea unor niveluri maxime, limitarea anumitor utilizări, introducerea avertismentelor sau protecții speciale pentru anumite categorii de consumatori. Potrivit argumentului său, Comisia ar trebui să arate de ce asemenea măsuri nu ar putea asigura un nivel suficient de protecție înainte de a recurge la o interdicție totală pentru preparatele vizate.

Această poziție nu susține că derivații hidroxiantracenici sunt lipsiți de riscuri și nici că toate preparatele care îi conțin sunt sigure. Chiar inițiatorul obiecției a delimitat disputa de evaluarea științifică și a spus că obiectivul este contestarea proporționalității măsurii și a momentului în care aceasta este adoptată, nu negarea problemelor de sănătate analizate de EFSA.

O a doua componentă a disputei este juridică. În cazul unor măsuri anterioare privind derivații hidroxiantracenici au existat litigii în fața instanțelor UE, iar susținătorii obiecției consideră că aceste proceduri ridică probleme privind baza și întinderea competenței Comisiei de a impune interdicții pentru preparate botanice. Ei au argumentat că instituțiile ar trebui să evite adoptarea unei soluții definitive înainte ca problemele juridice rămase să fie clarificate.

Comisia respinge această interpretare. În răspunsul prezentat în ENVI, executivul european a susținut că proiectul său este întemeiat pe procedura prevăzută de articolul 8 din Regulamentul 1925/2006 privind adăugarea vitaminelor, mineralelor și a altor substanțe în alimente. Din perspectiva Comisiei, această procedură trebuie să poată acoperi nu numai o substanță izolată, dar și preparatele care conțin substanța respectivă, deoarece altfel restricția ar putea fi ocolită prin comercializarea ei sub forma unui preparat botanic.

Comisia a susținut și că existența litigiilor nu îi permite pur și simplu să suspende aplicarea cadrului de siguranță alimentară până la soluționarea definitivă a cauzelor. Executivul a precizat în dezbatere că a atacat hotărârile Tribunalului referitoare la măsurile anterioare și a argumentat că are în continuare obligația de a acționa atunci când procedura prevăzută de legislația alimentară ajunge la etapa în care trebuie luată o decizie.

În privința dovezilor științifice, Comisia a invocat evaluările EFSA din 2017 și o confirmare ulterioară a preocupărilor. Potrivit explicației oferite eurodeputaților, derivații hidroxiantracenici vizați au ridicat probleme de genotoxicitate și carcinogenicitate, iar EFSA nu a putut stabili siguranța preparatelor botanice respective pentru utilizarea în alimente.

Acesta este punctul în care cele două tabere interpretează diferit aceeași incertitudine științifică. Susținătorii obiecției spun că imposibilitatea stabilirii siguranței nu este identică juridic și științific cu demonstrarea faptului că fiecare preparat, la orice concentrație și în orice utilizare, produce un efect nociv. Comisia răspunde că, atunci când sunt implicate genotoxicitatea și carcinogenicitatea iar siguranța pentru utilizarea alimentară nu poate fi stabilită, obligația sa este să acorde prioritate protecției consumatorilor.

Executivul european a mai susținut că interdicția substanțelor vizate nu înseamnă neapărat dispariția tuturor produselor botanice în care acestea apar în prezent. Potrivit explicației Comisiei, derivații pot fi eliminați în procesul de fabricație prin proceduri de filtrare, astfel încât producătorii să poată continua fabricarea unor produse în care substanțele respective rămân cel mult la niveluri de urme ca impurități.

Această posibilitate este parte a argumentului Comisiei privind proporționalitatea. Din perspectiva executivului, industria poate adapta procesele de producție pentru a elimina substanțele considerate problematice, ceea ce ar permite menținerea pe piață a unor categorii de produse fără expunerea consumatorilor la derivații care au generat preocupările de siguranță.

În Parlament au existat și argumente potrivit cărora originea vegetală sau utilizarea îndelungată a unui produs nu poate substitui evaluarea științifică. Eurodeputații care au apărat poziția Comisiei au subliniat că un produs perceput drept „natural” poate conține substanțe cu efecte biologice puternice și că tradiția de utilizare nu demonstrează automat siguranța sa în condițiile standardelor actuale de protecție a consumatorilor.

O altă delimitare importantă privește diferența dintre alimente și medicamente. Comisia a respins argumentul potrivit căruia existența unor utilizări medicinale ale anumitor preparate ar justifica păstrarea lor în produse alimentare. Medicamentele sunt autorizate pentru tratamentul bolilor, sunt utilizate în condiții specifice și sunt supuse farmacovigilenței, în timp ce consumatorul trebuie să poată porni de la premisa că un aliment este sigur fără un asemenea raport terapeutic între beneficii și riscuri.

Această diferență este relevantă mai ales pentru suplimentele alimentare. Un produs comercializat ca aliment sau supliment nu beneficiază de același sistem de supraveghere ca un medicament și nu este destinat tratării unei boli. Comisia consideră, prin urmare, că existența unei posibile utilizări terapeutice nu poate fi folosită pentru a accepta automat în alimente o substanță pentru care există probleme de siguranță.

Impactul economic a fost la rândul său invocat în dezbatere. Susținătorii obiecției au avertizat că o interdicție completă ar obliga producătorii, procesatorii și cultivatorii implicați în sectorul plantelor utilizate pentru aceste preparate să își modifice activitatea. Ei au cerut ca asemenea consecințe să fie luate în calcul în evaluarea proporționalității, în special dacă există variante de gestionare a riscului mai puțin restrictive.

Comisia răspunde că adaptarea industriei nu poate prevala asupra cerinței fundamentale de siguranță alimentară. Poziția sa este că producătorii pot investi în îndepărtarea derivaților problematici din preparate, iar costul acestei adaptări trebuie comparat cu obligația de a preveni expunerea consumatorilor la substanțe pentru care siguranța nu poate fi stabilită.

Votul de 39 la 38, cu o singură abținere, arată că această argumentație nu a convins majoritatea, chiar dacă diferența a fost minimă. ENVI a ales să susțină obiecția, spre deosebire de alte obiecții analizate în aceeași ședință, care au fost respinse.

Rezultatul trebuie însă descris cu precizie procedurală. Adoptarea obiecției în comisie nu înseamnă că Parlamentul European a decis definitiv că interdicția trebuie abandonată și nici că preparatele vizate au fost declarate sigure. Este o poziție adoptată de comisia parlamentară, iar efectul definitiv depinde de continuarea procedurii parlamentare.

Documentația disponibilă pentru redactarea acestei știri nu include încă textul formal al obiecției, actul Comisiei în forma integrală, lista completă a preparatelor vizate, documentele EFSA și hotărârile și apelurile aflate în litigiu. Din acest motiv, articolul nu atribuie măsurii o listă exhaustivă de produse și nu transformă argumentele juridice ale uneia dintre părți în concluzii definitive asupra legalității actului.