Industria UE a redus cu 80% emisiile de oxizi de sulf, dar decarbonizarea cimentului și oțelului avansează lent

Industria Uniunii Europene a redus cu 80% emisiile de oxizi de sulf între 2010 și 2024, dar nu a obținut o transformare comparabilă a proceselor de producție din sectoarele cimentului și oțelului. Un raport publicat marți, 20 octombrie, de Agenția Europeană de Mediu (AEM) arată că echipamentele de control al poluării și creșterea eficienței au adus rezultate importante, în timp ce reducerea emisiilor de CO₂ pentru fiecare tonă de material produsă a avansat mult mai lent.

Diferența contează pentru următoarea etapă a politicii industriale europene. Fabricile pot limita poluanții evacuați prin filtre și alte echipamente, însă neutralitatea climatică cere schimbarea unor procese pe care se bazează producția de materiale esențiale. Potrivit agenției, multe soluții tehnologice există deja; dificultatea este extinderea lor într-un mediu cu energie scumpă, finanțare insuficientă și infrastructură incompletă.

Raportul „Europe’s industrial transformation — from environmental progress to clean competitiveness” examinează în principal evoluțiile din 2010–2024. Miza economică este considerabilă: industria prelucrătoare asigura aproximativ 30 de milioane de locuri de muncă și genera o valoare adăugată de circa 2.500 de miliarde de euro în 2023.

Cele mai clare rezultate apar în emisiile de poluanți atmosferici raportate de marile instalații industriale. Pe lângă scăderea de 80% a oxizilor de sulf, emisiile de oxizi de azot s-au redus cu 58%, cele de particule PM10 cu 76%, iar cele ale metalelor grele analizate — cadmiu, plumb și mercur — cu aproximativ 80%. Reducerea compușilor organici volatili nemetanici a fost de 41%.

Aceste procente descriu emisiile raportate de instalațiile acoperite de sistemul european de monitorizare, nu toate sursele de poluare și nici o îmbunătățire identică a calității aerului în fiecare comunitate. AEM leagă progresele de legislația europeană, tehnicile de reducere a poluării, eficiența energetică, schimbarea combustibililor și modificările structurii economiei. Pentru evacuările în apă, concluziile sunt mai puțin robuste, deoarece pragurile de raportare și datele incomplete îngreunează comparațiile.

În cazul gazelor cu efect de seră, scăderea emisiilor totale nu spune singură cât de mult s-a schimbat tehnologia. O uzină poate emite mai puțin pentru că produce mai puțin, iar o economie poate genera mai multă valoare prin activități mai puțin intensive în resurse. De aceea, agenția urmărește și emisiile pe tona de produs, care arată mai direct progresul proceselor industriale.

Pe acest indicator, cimentul și siderurgia au rămas aproape de nivelurile din 2010, potrivit seriei care se încheie în 2023. În cazul fierului și oțelului, raportul observă chiar o ușoară creștere după 2021. Cele două sectoare reprezintă împreună aproape 45% din emisiile industriei prelucrătoare, ceea ce face ca modernizarea lor să aibă o greutate deosebită pentru obiectivele climatice ale UE.

O parte a dificultății ține de reacțiile chimice necesare producției. La ciment, descompunerea calcarului pentru obținerea clincherului eliberează CO₂ chiar și atunci când energia utilizată este curată. În siderurgia tradițională, folosirea cocsului pentru reducerea minereului de fier generează emisii de proces. Raportul estimează ponderea acestor emisii la aproximativ 67% pentru ciment și 45% pentru fier și oțel.

Înlocuirea combustibililor și economiile de energie nu pot elimina singure aceste emisii. Printre căile de transformare analizate se află reducerea conținutului de clincher din ciment, utilizarea materialelor alternative, siderurgia bazată pe hidrogen cu emisii reduse, electrificarea și captarea carbonului pentru emisiile care nu pot fi evitate prin alte metode.

Unele schimbări sunt deja vizibile. Cuptoarele cu arc electric, care folosesc în principal fier vechi și electricitate, au furnizat 44,6% din producția de oțel brut a UE în 2024, potrivit datelor EUROFER citate de AEM. Avantajul climatic al acestei tehnologii depinde și de sursa electricității, de disponibilitatea materialelor reciclate și de configurația procesului de producție.

Aluminiul și industria chimică au înregistrat reduceri mai pronunțate ale emisiilor de CO₂ raportate la producția fizică, de aproximativ 35%, respectiv 14%, în seria analizată. Ponderea aluminiului secundar, bazat pe reciclare, a crescut de la 61,8% în 2010 la 76,1% în 2023. Agenția avertizează însă că această evoluție reflectă parțial și închiderea unor capacități de producție primară, astfel încât procentele trebuie citite împreună cu datele despre producție și competitivitate.

Aceeași diferență dintre eficiență și impactul total apare la apă. Între 2010 și 2023, captările industriei prelucrătoare au crescut cu aproximativ 3%, deși sectorul a generat mai multă valoare economică pentru fiecare unitate de apă utilizată. Intensitatea utilizării apei a scăzut de la 10,6 la 8,3 metri cubi pentru 1.000 de standarde ale puterii de cumpărare de valoare adăugată netă. Indicatorul măsoară eficiența economică, iar reducerea sa nu echivalează cu diminuarea volumului total captat.

Presiunea asupra resurselor rămâne importantă mai ales în regiunile afectate de secetă. Raportul subliniază nevoia de recirculare și utilizare mai eficientă a apei, precum și de adaptare a proceselor industriale la condițiile locale. Economiile realizate de o fabrică trebuie privite și în raport cu disponibilitatea apei pentru celelalte activități și comunități din zonă.

La deșeuri, industria analizată a înregistrat o reducere de aproximativ 19% între 2010 și 2022, determinată în mare parte de sectorul extractiv. Volumul a rămas însă ridicat: aproximativ 771 de milioane de tone în 2022, dintre care 65% proveneau din minerit, iar circa 9% erau deșeuri periculoase. Extinderea extracției europene de materii prime critice poate reduce dependența de importuri, dar poate aduce și mai multe deșeuri miniere.

Pentru a accelera transformarea, fabricile au nevoie de energie curată la prețuri competitive și de rețele care să o poată furniza. Ponderea electricității în consumul final de energie al industriei a stagnat în jurul a 30% în perioada 2010–2024. Rețelele electrice, aprovizionarea cu hidrogen și infrastructura de transport și stocare a CO₂ pot decide dacă o tehnologie demonstrată ajunge efectiv să fie utilizată la scară comercială.

Finanțarea nu se rezumă la costul construirii unei instalații. Investitorii trebuie să poată susține și exploatarea sa, într-un context în care energia, cererea pentru materiale curate și prețurile viitoare rămân incerte. AEM recomandă sprijin public bine țintit pentru atragerea capitalului privat și reducerea riscurilor, împreună cu măsuri care să creeze o piață pentru produsele cu emisii reduse.

Raportul înscrie această abordare în contextul Pactului pentru o industrie curată, prezentat de Comisia Europeană în februarie 2025. Agenția propune combinarea a trei direcții: protejarea capacităților industriale strategice în timpul tranziției, extinderea piețelor și investițiilor în soluții curate și restructurarea activităților pentru a le adapta unei economii cu emisii reduse. Protecția singură, fără modernizare, nu poate asigura competitivitatea pe termen lung.

Achizițiile publice și standardele de produs pot sprijini cererea pentru oțel și ciment cu emisii reduse, în timp ce formarea profesională și sprijinul pentru regiunile industriale pot limita costurile sociale ale schimbării. Pentru România, aceste probleme sunt relevante pentru siderurgie, ciment, chimie și materiale de construcții; raportul prezintă însă tendințe europene, nu o evaluare completă a fabricilor românești, cărora nu li se pot atribui automat procentele UE.

Publicat ca EEA Report 14/2026, documentul este o evaluare, nu o nouă propunere legislativă și nici o decizie de alocare a unor fonduri. Concluzia sa este că rezultatele obținute prin controlul poluării trebuie urmate de investiții care schimbă efectiv felul în care sunt produse materialele de bază, cu infrastructura, energia și competențele necesare pentru ca fabricile să rămână competitive.