Investițiile în apărare ar putea recupera peste jumătate din costul bugetar dacă susțin inovarea și producția din zona euro

Statele din zona euro ar putea recupera pe termen lung aproximativ 53 de cenți din fiecare euro suplimentar cheltuit pentru apărare, dacă investițiile sporesc și productivitatea furnizorilor civili, potrivit unei simulări a economiștilor Mecanismului european de stabilitate (MES). Estimarea presupune achiziții realizate integral în zona euro și investiții care favorizează inovarea. Fără aceste câștiguri de productivitate, suma recuperată scade la aproximativ 25 de cenți.

Diferența apare pe măsură ce firmele produc mai eficient, plătesc salarii mai mari și folosesc mai multe ore de muncă. Bugetele încasează astfel venituri suplimentare fără creșterea cotelor de impozitare. În scenariul cu transferuri de tehnologie către economia civilă, veniturile din impozitarea muncii explică aproximativ 40 de puncte procentuale din rata totală de recuperare de 53%. Impozitele pe veniturile din capital și reducerea unor transferuri sociale au un rol secundar.

Calculul din Euro Area Stability Watch 2026 exprimă valoarea actualizată a câștigurilor bugetare automate viitoare în raport cu cheltuiala suplimentară. Recuperarea se acumulează în timp. Chiar în scenariul favorabil, fiecare euro suplimentar pentru apărare lasă un cost bugetar net de aproximativ 47 de cenți, care trebuie acoperit prin alte măsuri.

Autorii caută explicația în relațiile dintre producătorii militari și furnizorii lor. Cercetarea acoperă peste 1.300 de firme din domeniul apărării și aproximativ 1,2 milioane de firme din afara acestuia, din Franța, Germania, Italia și Spania, în perioada 2006–2022. Include companii de electronică, materiale avansate, inginerie și logistică, alături de producătorii de armament. Firmele din apărare au, în medie, o productivitate totală a factorilor, indicator al eficienței producției, cu aproximativ 40% mai mare decât companiile civile din aceleași țări și sectoare.

Beneficiile pentru economia civilă apar mai ales la firmele care livrează componente și servicii industriei militare. Raportul folosește exemplul programului franco-italian de fregate FREMM. În timp ce contractorii principali se ocupă de proiectare și asamblare, sute de furnizori specializați livrează radare, module electronice și alte componente. Pentru a îndeplini cerințele militare, aceștia investesc în utilaje și își îmbunătățesc tehnologia și procesele de producție, cu efecte care pot depăși comenzile de apărare.

Datele analizate indică o asociere între creșterea investițiilor din apărare și productivitatea furnizorilor civili, mai ales a celor deja capabili să preia tehnologii noi. Transferul nu se observă sistematic la toate firmele civile care activează în același sector cu producătorii militari. Rezultatul depinde, așadar, de relațiile de furnizare și de capacitatea firmelor de a folosi investițiile, fără să garanteze un câștig pentru fiecare companie sau contract.

Pe această bază, economiștii simulează o majorare permanentă a cheltuielilor pentru apărare cu 1,5 puncte procentuale din PIB, introdusă treptat în zece ani. Două treimi din creștere merg către investiții și achiziții de echipamente militare, iar o treime către personal. Finanțarea se face inițial prin datorie, urmată de realocări ale cheltuielilor care readuc raportul datorie/PIB la nivelul inițial în două decenii.

Ipoteza că toate achizițiile provin din zona euro descrie o limită superioară a beneficiilor care pot rămâne în această economie. Dacă statele cumpără în mare parte echipamente gata fabricate din afara ei, mai puține investiții și cunoștințe tehnologice ajung la furnizorii locali. Potrivit autorilor, rata de recuperare poate reveni atunci spre 25% sau chiar coborî sub acest nivel. Achizițiile dintr-un alt stat al zonei euro mută geografic beneficiile, fără să le elimine pentru ansamblul zonei.

Modul de finanțare poate reduce la rândul său câștigul. În simulările MES, impozitele mai mari pe muncă slăbesc stimulentele de a lucra și limitează extinderea bazei fiscale. Menținerea datoriei la un nivel permanent mai ridicat pune presiune pe dobânzile reale și restrânge investițiile private. O analiză separată a Băncii Centrale Europene, publicată în Buletinul economic din 2025, identifică aceeași sensibilitate a efectelor economice la ponderea investițiilor și la anticiparea unor taxe și dobânzi mai mari. BCE subliniază incertitudinea considerabilă a estimărilor.

Scenariul MES urmărește o creștere a cheltuielilor compatibilă, în linii mari, cu ținta NATO de 3,5% din PIB pentru apărarea de bază până în 2035. Declarația summitului de la Haga din 2025 prevede un angajament total de 5%, care include și până la 1,5% din PIB pentru cheltuieli conexe de securitate, infrastructură și reziliență. Raportul MES folosește date disponibile până la 4 iunie 2026 și prezintă analiza personalului său, care nu reprezintă neapărat poziția oficială a mecanismului sau a organelor sale de conducere.

Economiile cu o industrie de apărare deja dezvoltată sunt cel mai bine plasate să obțină direct câștigurile de productivitate descrise. Autorii arată însă că economiile mai mici pot participa prin specializarea în componente și alte produse intermediare pentru lanțurile europene de producție. Ei recomandă comenzi comune și deschiderea piețelor, deoarece orientarea exclusivă către furnizori naționali limitează dimensiunea producției și menține costurile ridicate. Analiza nu stabilește că apărarea este cea mai productivă utilizare a banilor publici; autorii consideră că necesitatea de securitate trebuie să rămână primul criteriu al cheltuielilor.