Socialistul Igor Dodon câștigă primul tur al prezidențialelor din Republica Moldova

Candidatul prorus Igor Dodon a obținut cele mai multe voturi în urma scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, respectiv 48,26%, în timp ce principalul său contracandidat, politicianul proeuropean Maia Sandu, a obţinut 38,42%, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 98,32% din voturi. Alegătorii sunt așteptați să decidă care dintre aceștia le va fi președinte în turul doi al scrutinului, în 13 noiembrie. 

 

Alegerile prezidenţiale de duminică au fost primele alegeri prezidenţiale directe organizate în ultimii 20 de ani în această fostă republică sovietică săracă, notează News.ro. Moldovenii, furioşi din cauza flagelului corupţiei, au păreri împărţite între o apropiere de Europa şi o reluate a relaţiilor cu Rusia.

Dodon, care se pronunţă pentru relaţii mai apropiate cu Moscova, s-a angajat să „restabilească relaţii ample de prietenie cu Rusia”. Acest fost membru al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a exploatat nemulţumirea populaţiei faţă de guvernele proeuropene care au ajuns la putere după 2009.

Sandu, o fostă economistă de la Banca Mondială (BM) şi o reprezentantă a mişcării proeuropene, a promis o luptă dură împotriva corupţiei endemice. Ea a fost lăudată pentru reformele pe care le-a efectuat ca ministru al Educaţiei.

Atât Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, cât şi Rusia încearcă să devină mai influente în Republica Moldova, o ţară cu 3,5 milioane de locuitori situată între România, un stat membru UE, şi Ucraina.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii