Meri Disoski cere control parlamentar comun asupra platformelor după extinderea deepfake-urilor sexualizate împotriva femeilor din politică

Parlamentele naționale și Parlamentul European ar trebui să coordoneze controlul asupra marilor platforme online atunci când aceleași tehnologii, algoritmi și rețele generează amenințări în mai multe state, a susținut deputata austriacă Meri Disoski la EU Parliamentary Democracy Forum. Ea a folosit extinderea imaginilor sexualizate fabricate cu inteligență artificială împotriva femeilor din politică drept exemplu al unei probleme care depășește frontierele și pentru care, în opinia sa, 27 de parlamente nu ar trebui să construiască separat aceleași capacități de control.

Disoski a pornit de la diferența dintre natura transfrontalieră a platformelor și modul predominant național în care parlamentele exercită controlul democratic. Manipularea informațională, ingerințele externe, distribuirea materialelor sintetice și sistemele de recomandare ale platformelor funcționează simultan în mai multe state, iar aceeași companie poate fi analizată separat de comisii parlamentare diferite, cu acces diferit la informații și fără o metodologie comună.

Argumentul ei este că această fragmentare produce ceea ce poate fi descris drept 27 de curbe separate de învățare în raport cu aceiași actori. În loc ca fiecare parlament să descopere independent cum funcționează o campanie sau cum o platformă amplifică anumite materiale, Disoski propune coordonarea întrebărilor, schimbul rezultatelor și construirea unor structuri comune de cooperare între parlamentele naționale și Parlamentul European.

Exemplul ales de deputata austriacă privește violența sexualizată generată cu AI împotriva femeilor din viața politică. Cercetarea „Who Gets Deepfaked?”, publicată de Agora Digitale Transformation și realizată de Benjamin Shultz, a verificat numele a 5.872 de membri ai parlamentelor naționale din cele 27 de state membre în raport cu 160 de domenii cunoscute pentru găzduirea sau facilitarea unor forme de deepfake sexualizat și conținut intim neconsensual.

Auditul a fost realizat între 16 și 20 iulie 2026 și acoperă aproximativ 94% din membrii camerelor inferioare și parlamentelor unicamerale naționale din UE incluși în populația eligibilă pentru analiză. Autorul nu a descărcat și nu a stocat imaginile identificate, ci a construit motoare de căutare specializate pentru a verifica apariția numelor parlamentarilor pe domeniile analizate.

Rezultatul principal este puternic diferențiat în funcție de gen. 138 de femei din parlamentele naționale ale 22 de state membre au fost identificate ca fiind reprezentate sau asociate cu asemenea ecosisteme online, față de nouă bărbați. Raportat la populația analizată, cercetătorul estimează o expunere de aproximativ una din 14 femei, comparativ cu aproximativ unul din 500 de bărbați.

După controlarea statistică a unor factori precum vârsta, vizibilitatea instituțională, orientarea politică și contextul juridic național, studiul estimează că femeile parlamentare au o probabilitate de 33 de ori mai mare decât bărbații de a fi reprezentate sau asociate cu asemenea site-uri. Vizibilitatea politică ridicată amplifică și ea riscul pentru femei, cele aflate sau foste în funcții guvernamentale ori de conducere de partid fiind mai expuse decât colegele lor cu profil public mai redus.

Cifra de 138 trebuie însă interpretată cu precizie. Studiul nu afirmă că pentru toate cele 138 de femei exista online un videoclip sexual explicit generat cu AI. Cercetarea folosește mai multe categorii de expunere, inclusiv materiale active, rezultate de căutare rămase indexate după dispariția paginii și ceea ce autorul numește „gateways”.

Aceste „gateways” sunt pagini construite în jurul unei persoane identificabile, cu nume, informații biografice, fotografii obișnuite sau trimiteri către rețelele sale sociale, plasate lângă legături către instrumente care pretind că pot genera imagini sexualizate sau reprezentări de nuditate. Studiul a identificat astfel de pagini chiar și în situații în care materialul fals nu fusese încă generat sau găzduit pe pagina respectivă.

Această diferență contează pentru evaluarea problemei. Sistemele tradiționale de moderare și legislația construită în jurul eliminării unui material după publicare pot interveni relativ clar atunci când există deja un fișier neconsensual. Situația este mai dificilă atunci când pagina oferă fotografia, identitatea și accesul la instrumentul de generare, fără să găzduiască ea însăși imaginea falsificată.

Studiul Agora concluzionează că simpla existență a unei legislații naționale specifice deepfake-urilor nu a fost asociată în datele sale cu o expunere mai mică. Autorul avertizează însă că acest rezultat nu demonstrează că legislația este inutilă. Diferențele de aplicare, posibilitatea utilizării altor norme privind viața privată și dificultatea de a acționa împotriva instrumentelor din amonte pot produce rezultate foarte diferite între state.

În intervenția sa, Disoski a legat cercetarea și de cazul eurodeputatei austriece Lena Schilling. Aici este necesară o distincție. Studiul publicat de Agora la 14 septembrie analizează membrii parlamentelor naționale, nu Parlamentul European, astfel încât cazul Schilling nu face parte din grupul statistic al celor 138 de femei. Cazul eurodeputatei a fost identificat separat în cadrul unei cercetări ulterioare privind Parlamentul European.

Disoski folosește însă acest caz pentru aceeași problemă de fond, posibilitatea ca imagini publice ale unei femei aflate în politică să fie utilizate fără consimțământ pentru construirea unor reprezentări sexualizate. Argumentul său este că efectul nu se limitează la reputația unei singure persoane, deoarece riscul poate descuraja femeile să intre în politică, să rămână în funcții publice sau să participe vizibil la dezbaterea democratică.

Această legătură între abuzul digital și participarea politică apare și în cercetarea Parlamentului European. European Parliamentary Research Service a avertizat că tehnologiile bazate pe AI, inclusiv instrumentele de deepfake, contribuie la un mediu online mai ostil pentru femei și pot avea consecințe asupra participării lor democratice atât online, cât și offline.

Rezoluția Parlamentului European privind concluziile Comisiei speciale pentru European Democracy Shield, adoptată la 15 septembrie cu 420 de voturi pentru, 220 împotrivă și 26 de abțineri, cere măsuri împotriva deepfake-urilor malițioase și reclamelor frauduloase și o protecție mai mare pentru femeile candidate. Parlamentul cere, de asemenea, ca materialul sintetic sau manipulat să poată fi distins clar de conținutul autentic și ca sistemele algoritmice să fie supuse unei transparențe și responsabilități mai mari.

Rezoluția este o poziție politică a Parlamentului, nu o nouă obligație juridică impusă direct platformelor. Ea se adaugă cadrului existent al Digital Services Act, care impune platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare foarte mari să evalueze și să reducă riscurile sistemice asociate serviciilor lor.

Comisia Europeană a confirmat în 2026 că violența bazată pe gen este tratată drept risc sistemic în cadrul DSA. Aceasta înseamnă că platformele aflate sub incidența obligațiilor pentru serviciile foarte mari trebuie să analizeze modul în care designul, sistemele de recomandare, publicitatea și alte funcții ale serviciului pot contribui la asemenea prejudicii și să adopte măsuri proporționale de reducere a riscului.

Asta nu transformă însă Comisia sau parlamentele în moderatori ai fiecărui material individual. Aplicarea DSA privește obligațiile sistemice ale platformelor, în timp ce caracterul ilegal al unui anumit conținut și răspunderea persoanei care îl produce sau îl distribuie depind și de legislația europeană și națională aplicabilă.

Disoski cere ca parlamentele să folosească această arhitectură juridică mai coordonat. Întrebările pe care propune să le adreseze platformelor privesc ce tipuri de conținut amplifică algoritmii, ce riscuri au fost identificate, ce măsuri au fost luate și dacă cercetători independenți pot verifica afirmațiile companiilor.

Propunerea nu creează prin ea însăși un nou organism interparlamentar și nu modifică DSA. Este o recomandare politică formulată în cadrul forumului pentru o cooperare mai sistematică între parlamente, construită pe ideea că platformele transfrontaliere nu pot fi supravegheate eficient prin 27 de procese complet separate.

O asemenea cooperare ar putea include schimbul de constatări între comisii parlamentare, audieri coordonate, solicitări comparabile de date și o mai bună utilizare a cercetării independente. Forma concretă, competențele și procedurile unei asemenea structuri nu au fost însă stabilite în intervenția lui Disoski.

Studiul Agora adaugă o dimensiune importantă acestei discuții deoarece mută problema din zona câtorva cazuri individuale într-o populație politică definită și comparabilă. Diferența dintre 138 de femei și nouă bărbați și raportul estimat de 33 la unu arată o distribuție puternic disproporționată a expunerii în eșantionul cercetat.

Această constatare nu permite concluzia că toate femeile din politică sunt afectate sau că toate formele de hărțuire digitală au aceeași origine și același scop politic. Ea oferă însă o bază empirică pentru întrebarea ridicată de Disoski, dacă parlamentele europene trebuie să trateze sexualizarea sintetică a femeilor din viața publică drept problemă individuală de conținut sau drept risc comun pentru participarea democratică și funcționarea platformelor.