O analiză Carnegie Europe propune un emisar european comun pentru a reprezenta Europa în negocierile cu Rusia

Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia și alte state europene care susțin Ucraina ar trebui să desemneze un emisar comun pentru eventualele negocieri cu Rusia, susține analista europeană de securitate Alissa de Carbonnel într-un comentariu publicat de Carnegie Europe. Ea consideră că Europa dispune de o influență mai mare decât în fazele anterioare ale războiului, deoarece oferă o parte tot mai importantă a sprijinului pentru Kyiv și controlează unele dintre măsurile pe care Moscova dorește să le negocieze.

De Carbonnel susține că statele europene riscă să rămână în afara unor noi discuții dintre Washington și Moscova, în condițiile în care atenția administrației americane poate fi afectată de alte crize internaționale și de politica internă a Statelor Unite. În evaluarea sa, dependența exclusivă de diplomația Casei Albe ar lăsa Europa fără un rol suficient în negocierile privind cel mai mare război terestru de pe continent după Al Doilea Război Mondial.

Propunerea pornește de la cooperarea dintre Franța, Germania și Regatul Unit, cunoscută informal drept E3. Autoarea recomandă extinderea grupului prin includerea Italiei, Poloniei și a altor state care oferă sprijin consistent Ucrainei. Aceste guverne ar urma să convină asupra unui mandat și să desemneze un reprezentant care să le exprime poziția în dialogul cu Moscova și în coordonarea cu Washingtonul.

Un asemenea mandat nu este definit în detaliu. Comentariul nu propune instituția care ar numi emisarul, procedura de selecție, durata funcției sau relația sa cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, președintele Consiliului European ori reprezentanții naționali. Nu este precizat nici dacă persoana desemnată ar reprezenta numai statele participante sau ar putea vorbi în numele Uniunii Europene.

Analista consideră că obiectivul nu ar trebui să fie revenirea Europei la rolul de mediator între Kyiv și Moscova. Statele europene ar trebui să își prezinte propriile interese, unele comune cu cele ale Ucrainei și altele legate direct de securitatea continentului. Printre subiectele aflate în mare măsură sub control european se numără relaxarea sancțiunilor, sprijinul militar acordat Ucrainei și pozițiile privind desfășurările NATO.

Moscova preferă discuțiile directe cu Washingtonul și tratează statele europene drept actori dependenți de Statele Unite, potrivit evaluării autoarei. Ea susține că această percepție nu mai reflectă pe deplin raportul actual, deoarece Europa a preluat o parte mai mare din susținerea Ucrainei și a dobândit astfel o influență mai importantă asupra condițiilor unui eventual acord.

Comentariul arată că Franța, Germania și Regatul Unit au încercat deja să mențină propriile canale de comunicare cu Kremlinul. Aceste contacte sunt prezentate drept o modalitate de a discuta mecanisme de reducere a riscurilor și de evitare a escaladării fără dependență completă de intervenția americană. Textul nu identifică însă un proces european comun de negociere aflat în desfășurare și nici un acord între capitale pentru desemnarea unui emisar.

Autoarea atribuie apelurile pentru o participare europeană mai puternică și riscului ca Statele Unite și Rusia să ajungă la înțelegeri care afectează securitatea Europei fără implicarea acesteia. Ea afirmă că președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a încurajat statele europene să joace un rol mai mare, pe fondul temerilor privind disponibilitatea și continuitatea angajamentului american.

Evaluarea susține că poziția militară a Ucrainei s-a îmbunătățit în anumite privințe, inclusiv prin utilizarea dronelor împotriva logisticii și infrastructurii energetice ruse. Textul avertizează însă că acest avantaj poate fi temporar, deoarece mobilizarea rămâne dificilă, Rusia poate adapta sau reproduce unele tehnologii, iar Ucraina trebuie să se pregătească pentru noi atacuri asupra infrastructurii energetice în timpul iernii.

De Carbonnel apreciază că dificultățile economice și militare ale Rusiei ar putea crea o perioadă limitată în care reluarea negocierilor devine posibilă. Ea menționează penurii de combustibil, inflație, stagnare economică, pierderi militare și nemulțumiri exprimate de unele persoane din mediul economic rus. Aceste elemente sunt prezentate ca evaluări care pot influența calculul Kremlinului, fără a demonstra că Moscova a decis să accepte negocieri sau concesii.

Autoarea avertizează în același timp că lipsa unei victorii rapide poate determina conducerea rusă să aleagă escaladarea. În această situație, desemnarea unui reprezentant european nu ar fi suficientă fără o poziție comună, continuarea ajutorului pentru Ucraina și întărirea capacităților militare ale statelor europene.

Diferențele dintre guvernele europene privind relația cu Rusia nu au dispărut. Unele state acordă prioritate descurajării și percep orice dialog drept un posibil instrument de presiune al Moscovei, în timp ce altele consideră necesare canale pentru reducerea riscului de escaladare. Comentariul susține că aceste diferențe privesc în prezent mai ales intensitatea și instrumentele descurajării, după ruptura produsă de invazia pe scară largă din 2022.

Propunerea nu stabilește o poziție comună asupra condițiilor unui armistițiu, statutului teritoriilor ocupate, garanțiilor de securitate pentru Ucraina sau relației viitoare dintre Rusia și NATO. Aceste elemente ar necesita acorduri politice separate între statele participante și coordonare cu guvernul ucrainean.

Comentariul a fost publicat în seria Strategic Europe de Carnegie Europe și este semnat de analista de securitate europeană Alissa de Carbonnel, care a lucrat anterior pentru Reuters și International Crisis Group. Carnegie precizează că opiniile exprimate aparțin autoarei și nu reprezintă o poziție instituțională.

Statele europene participă deja la consultări privind sprijinul militar, sancțiunile, reconstrucția Ucrainei și posibile garanții de securitate. Aceste mecanisme nu echivalează însă cu desemnarea unui negociator comun pentru relația cu Rusia, iar documentul nu indică existența unei decizii politice în acest sens.

Politica externă și de securitate a UE necesită coordonare între statele membre, însă unele inițiative pot fi dezvoltate și de grupuri mai restrânse de guverne. Un emisar numit de o coaliție ar reprezenta statele participante în limitele mandatului primit și nu ar putea fi considerat automat reprezentant al întregii Uniuni.