Polonia are nevoie de captarea carbonului pentru industria grea, dar proiectele nu pot atrage încă finanțare la scară largă

Polonia dispune de industrii care au nevoie de captarea și stocarea carbonului, de formațiuni geologice cu potențial pentru depozitarea CO₂ și de proiecte aflate în etape inițiale, dar nu are încă regulile, infrastructura și mecanismele financiare necesare pentru dezvoltarea tehnologiei la scară largă, potrivit unei analize a Clean Air Task Force. Organizația consideră că proiectele individuale nu sunt suficiente și că autoritățile trebuie să construiască un sistem în care captarea, transportul și stocarea carbonului să poată atrage în mod repetat investiții private.

Captarea și stocarea carbonului, cunoscută prin abrevierea CCS, urmărește separarea dioxidului de carbon produs de o instalație industrială, transportarea lui către un sit adecvat și depozitarea permanentă în formațiuni geologice.

Analiza Clean Air Task Force se concentrează asupra emisiilor provenite din procese industriale pentru care electrificarea nu oferă singură o soluție completă. În anumite activități, emisiile nu rezultă numai din energia folosită, ci și din transformările chimice necesare fabricării produsului.

Documentul menționează cimentul, varul, substanțele chimice, oțelul și rafinarea printre sectoarele în care captarea carbonului poate contribui la reducerea emisiilor. Aceste industrii sunt importante pentru economia poloneză și consumă cantități mari de energie, dar se confruntă și cu presiunea de a-și reduce impactul climatic.

CCS nu elimină toate problemele de mediu și nu înlocuiește celelalte opțiuni de reducere a emisiilor. Analiza îl prezintă ca pe un instrument destinat în special proceselor pentru care alternativele disponibile sunt limitate.

Polonia îndeplinește mai multe condiții inițiale pentru dezvoltarea tehnologiei. Are o bază industrială care ar putea utiliza captarea carbonului, potențial geologic pentru depozitarea CO₂ și o serie de proiecte aflate în primele etape de pregătire.

Existența acestor elemente nu garantează însă că proiectele vor ajunge la construcție și operare. O companie trebuie să știe dacă poate obține autorizațiile, unde va transporta carbonul captat, cine va administra depozitul și dacă veniturile sau economiile generate vor acoperi investiția și costurile de funcționare.

Clean Air Task Force consideră că Polonia nu a creat încă mediul necesar pentru transformarea interesului inițial în proiecte finanțabile. Cele mai urgente două probleme sunt lipsa unei certitudini suficiente privind regulile și absența unor venituri previzibile.

Incertitudinea legislativă poate afecta mai multe etape ale unui proiect. Investitorul trebuie să cunoască responsabilitățile operatorului instalației de captare, ale companiei care transportă CO₂ și ale administratorului sitului de stocare.

Trebuie stabilite și condițiile în care carbonul poate circula între instalații, regiuni sau state, cerințele aplicabile depozitelor și modul în care sunt gestionate riscurile pe durata operării și după închiderea unui sit.

Raportul cere din acest motiv un cadru juridic clar pentru transportul și stocarea CO₂. Fără asemenea reguli, companiile nu pot calcula cu suficientă precizie riscurile, costurile și responsabilitățile pe care le-ar prelua.

A doua problemă este capacitatea proiectelor de a genera venituri suficient de stabile. Instalarea echipamentelor de captare, construirea infrastructurii de transport și dezvoltarea siturilor de stocare necesită capital înainte ca sistemul să poată funcționa.

În același timp, valoarea economică a reducerii emisiilor poate depinde de prețurile carbonului, de politicile publice și de cererea pentru produse industriale cu o amprentă mai redusă.

Dacă aceste venituri sau economii sunt prea mici ori prea volatile, finanțatorii pot considera proiectul prea riscant. O tehnologie poate funcționa din punct de vedere tehnic și poate avea un rol climatic, dar să nu poată atrage capital în condiții comerciale.

Clean Air Task Force recomandă instrumente care să stabilizeze veniturile, între care contractele pentru diferență aplicate carbonului. Un asemenea mecanism ar reduce diferența dintre nivelul de venit necesar proiectului și valoarea obținută pe piață.

Documentul nu stabilește forma exactă a instrumentului, valoarea sprijinului sau sectoarele care ar trebui să îl primească primele. Aceste elemente ar trebui stabilite prin politica națională și prin proiectarea mecanismelor de finanțare.

Sprijinul nu ar trebui să urmărească numai lansarea unei instalații demonstrative. Analiza folosește conceptul de „finanțabilitate sistemică”, prin care întreaga piață este organizată astfel încât proiectele să poată fi finanțate succesiv și la scară tot mai mare.

Un singur proiect poate fi susținut printr-un grant, o garanție publică sau un acord individual. Acest lucru nu înseamnă că următorul proiect va găsi infrastructura, reglementările și investitorii de care are nevoie.

O piață poate crește atunci când participanții au încredere că regulile vor rămâne aplicabile, că instalațiile vor putea folosi o infrastructură comună și că există suficientă capacitate pentru proiectarea, autorizarea, construirea și asigurarea investițiilor.

Raportul cere o strategie națională care să coordoneze aceste componente. Strategia ar trebui să ofere o direcție comună industriei, autorităților, operatorilor de infrastructură și investitorilor.

Un cadru național poate identifica industriile pentru care CCS are cea mai mare relevanță, regiunile în care se concentrează emisiile, infrastructura necesară și ordinea în care proiectele ar putea fi dezvoltate.

Raportul publicat de Clean Air Task Force nu oferă în materialul disponibil o țintă privind cantitatea de CO₂ pe care Polonia ar trebui să o capteze și să o stocheze și nici un calendar complet pentru construirea sistemului.

Recomandarea centrală este trecerea de la tratarea separată a fiecărui proiect la planificarea unei rețele în care instalațiile industriale pot avea acces la transport și stocare.

Accesul la infrastructură reprezintă o condiție esențială. O fabrică poate instala echipamente de captare, dar carbonul separat trebuie apoi deplasat către un loc unde poate fi stocat permanent.

Dacă fiecare companie trebuie să construiască singură întregul traseu, costurile și riscurile pot deveni prea mari. Infrastructura utilizată de mai multe proiecte poate permite împărțirea costurilor și conectarea treptată a altor instalații.

Analiza menționează accesul la transportul și stocarea CO₂ printre elementele necesare dezvoltării sectorului, fără să precizeze traseele, tehnologiile sau amplasamentele care ar trebui selectate.

Dezvoltarea stocării trebuie să evolueze împreună cu proiectele de captare. Dacă instalațiile industriale sunt pregătite înaintea depozitelor, carbonul nu are unde să fie transportat. Dacă depozitele sunt construite fără clienți suficienți, operatorii nu își pot recupera investițiile.

Coordonarea calendarului poate reduce acest dezechilibru. Autoritățile pot ajuta la stabilirea capacității necesare și la conectarea proiectelor care altfel ar fi dezvoltate independent.

Capacitatea administrativă este un alt obstacol identificat. Autoritățile trebuie să poată evalua proiectele, emite autorizațiile și coordona deciziile luate în domeniul industriei, mediului, energiei și infrastructurii.

O procedură de autorizare poate deveni lentă atunci când instituțiile nu au suficient personal sau experiență pentru analizarea tehnologiilor și riscurilor implicate.

Raportul cere consolidarea administrației responsabile pentru coordonarea și autorizarea proiectelor. Predictibilitatea procedurilor poate fi la fel de importantă pentru investitori precum existența formală a unei reguli.

Un proiect care nu știe cât va dura evaluarea sau ce informații suplimentare vor fi solicitate nu poate stabili cu precizie data construcției, costurile finanțării și momentul începerii activității.

Analiza include și asigurările între componentele sistemului. Proiectele trebuie să poată acoperi riscurile asociate construirii, funcționării, transportului și stocării.

Lipsa unor produse de asigurare adecvate poate împiedica finanțarea, chiar dacă tehnologia și cadrul legislativ sunt pregătite. Investitorii instituționali au nevoie de o distribuire clară a riscurilor și de protecție față de evenimentele care pot produce pierderi.

Lanțurile de furnizare și capacitatea de implementare sunt, de asemenea, necesare. Extinderea sectorului presupune echipamente, servicii tehnice, constructori și personal care pot livra mai multe proiecte, nu numai o instalație izolată.

Dacă cererea crește mai repede decât capacitatea furnizorilor, costurile și întârzierile pot crește. O strategie pe termen lung poate oferi industriei suficientă vizibilitate pentru investiții în producție, competențe și personal.

Acceptarea socială este menționată printre condițiile dezvoltării. Proiectele de transport și stocare pot afecta comunități și teritorii, iar populația trebuie să primească informații despre amplasament, funcționare și riscuri.

Lipsa încrederii poate întârzia proiectele sau poate împiedica realizarea lor. Consultarea comunităților nu este prezentată ca o etapă care poate începe după luarea tuturor deciziilor, ci ca parte a construirii cadrului de dezvoltare.

Raportul consideră că instituțiile publice trebuie să privească „finanțabilitatea sistemică” dincolo de performanța și costul tehnologiei. Un echipament eficient nu creează singur infrastructura, asigurarea, reglementarea și capacitatea administrativă necesare.

„Polonia are nevoia industrială, potențialul geologic și un portofoliu inițial de proiecte pentru CCS”, a declarat consilierul Clean Air Task Force pentru Europa Centrală și de Est, Bartłomiej Kupiec.

„Ceea ce nu are încă este cadrul necesar pentru a trece de la interesul inițial la proiecte finanțabile. Raportul prezintă o foaie de parcurs practică pentru închiderea acestei diferențe”, a adăugat acesta.

Directorul programului pentru electricitate al Clean Air Task Force, Kasparas Spokas, a arătat că tehnologiile emergente de infrastructură curată nu se extind numai pentru că un proiect individual este viabil.

Dezvoltarea la scară mai mare necesită, potrivit acestuia, infrastructură, reguli durabile, disponibilitatea asigurărilor, lanțuri de furnizare reziliente și capacitatea de a livra proiectele în condiții care să permită participarea investitorilor instituționali.

Analiza leagă captarea carbonului și de competitivitatea industriei poloneze. Reducerea emisiilor poate ajuta companiile energointensive să își continue activitatea într-o economie europeană care impune cerințe climatice tot mai stricte.

Documentul nu estimează costul total al tranziției, impactul asupra prețurilor produselor industriale sau volumul investițiilor private care ar putea fi atras dacă recomandările sunt aplicate.

Nu sunt identificate nici proiectele individuale aflate în pregătire și nici capacitatea lor planificată. Materialul se concentrează pe condițiile generale necesare întregului sector.

Recomandările provin de la Clean Air Task Force și nu reprezintă o strategie deja adoptată de guvernul polonez. Documentul nu anunță decizii noi privind finanțarea, autorizarea sau construirea infrastructurii.

Organizația susține că lipsa unui răspuns coordonat poate menține proiectele într-o etapă inițială, chiar dacă necesitatea industrială și potențialul de stocare există.

Clean Air Task Force este o organizație nonprofit care promovează dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Analiza privind Polonia aplică un cadru de „finanțabilitate sistemică” pentru a evalua condițiile de care tehnologiile emergente de infrastructură au nevoie pentru a atrage investiții.

Raportul concluzionează că rolul captării și stocării carbonului în decarbonizarea industriei poloneze va depinde de construirea simultană a regulilor, infrastructurii, sprijinului financiar și capacității administrative. Fără aceste componente, proiectele individuale pot rămâne viabile din punct de vedere tehnic, dar insuficient de predictibile pentru finanțare și dezvoltare la scară largă.