Raportoarea specială a ONU pentru Rusia cere o convenție internațională împotriva represiunii transnaționale

Mariana Katzarova, raportoarea specială a ONU pentru situația drepturilor omului în Federația Rusă, a cerut statelor să înceapă elaborarea unei convenții obligatorii a Națiunilor Unite împotriva represiunii transnaționale, însoțită de un mecanism de monitorizare și evaluare. Intervenind în Comisia pentru drepturile omului (DROI) a Parlamentului European, ea a descris reprimarea criticilor Kremlinului din afara Rusiei ca pe o continuare peste granițe a sistemului de presiune existent în interiorul țării și a cerut Uniunii Europene să transforme în măsuri concrete angajamentele deja discutate privind protecția exilaților.

Represiunea transnațională descrie situațiile în care autoritățile unui stat încearcă să controleze, intimideze, pedepsească sau reducă la tăcere persoane aflate în afara propriului teritoriu. În prezentarea lui Katzarova, mecanismul nu se limitează la atacuri fizice sau asasinate, ci include instrumente administrative și tehnologice care permit urmărirea unei persoane după ce aceasta a părăsit țara: mandate de arestare, baze de date, blocarea unor servicii, înghețarea activelor, restricții privind documentele sau accesul consular, precum și folosirea unor intermediari și sisteme digitale.

Katzarova a susținut că, în cazul Rusiei, această dimensiune externă trebuie înțeleasă împreună cu intensificarea represiunii interne. Ea a descris represiunea de acasă și urmărirea criticilor din străinătate ca părți ale aceluiași sistem, adaptat după invazia pe scară largă a Ucrainei pentru a folosi instrumente care sunt mai ușor de aplicat în mai multe jurisdicții și mai dificil de atribuit direct autorităților ruse.

În centrul preocupărilor se află persoanele care au părăsit Rusia, dar continuă activitatea jurnalistică, civică sau politică din alte state. Katzarova a spus că jurnaliști, apărători ai drepturilor omului și alți critici aflați în exil au raportat amenințări, presupuse otrăviri și mesaje de intimidare care includ fotografii sau informații despre rudele rămase în țară. Ea a prezentat asemenea practici drept o metodă prin care presiunea poate fi menținută chiar și atunci când persoana vizată nu mai este fizic sub controlul direct al autorităților ruse.

Raportoarea a vorbit și despre utilizarea procedurilor judiciare și administrative împotriva persoanelor aflate în afara țării. În intervenția sa, a legat creșterea condamnărilor în lipsă de transformarea instrumentelor juridice interne într-o formă de presiune externă. Potrivit cifrelor citate de Katzarova din propriul raport, numărul sentințelor în lipsă ar fi ajuns la 157 într-un an recent, față de patru în 2022. Dosarul aflat la baza acestei știri nu conține însă raportul ONU propriu-zis, astfel încât seria statistică, perioada exactă și metodologia de numărare trebuie verificate în documentul primar înainte de a fi folosite drept date independente.

Katzarova a prezentat raportul intitulat Nowhere is safe: Exporting the rule of fear beyond borders drept primul raport ONU consacrat unei singure țări pe tema represiunii transnaționale. Potrivit intervenției sale, documentul fusese prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului cu aproximativ zece zile înaintea audierii din Parlamentul European.

În aceeași intervenție, raportoarea a citat separat date dintr-un raport aflat în pregătire pentru Adunarea Generală a ONU privind amploarea represiunii în interiorul Rusiei: aproape 5.000 de persoane urmărite penal din motive politice, aproape 2.200 aflate în detenție și 468 de condamnări pentru trădare și spionaj într-un an recent. Aceste cifre provin din prezentarea orală a raportoarei și nu sunt tratate aici drept o serie statistică reverificată, deoarece documentul ONU la care se referă nu se află în dosarul disponibil.

Pentru Katzarova, problema represiunii transnaționale nu poate fi rezolvată doar prin instrumentele tradiționale ale dreptului penal național, deoarece acțiunile se desfășoară în mai multe state și pot exploata diferențele dintre sisteme juridice, baze de date și mecanisme de cooperare internațională. De aici vine propunerea sa pentru un instrument internațional separat, prin care statele să accepte o definiție comună, obligații și mecanisme de control.

Propunerea formulată în DROI este explicită: statele membre ale ONU ar trebui să lucreze la o convenție obligatorie privind represiunea transnațională, însoțită de un mecanism de monitorizare și evaluare. Este o solicitare a raportoarei speciale, nu o negociere ONU deja lansată și nici un proiect de convenție adoptat de Națiunile Unite.

Această distincție este importantă deoarece un asemenea instrument ar presupune un proces internațional mult mai amplu. Statele ar trebui să convină asupra definiției represiunii transnaționale, asupra obligațiilor pozitive de protejare a persoanelor vizate, asupra cooperării între autorități și asupra modului în care ar fi monitorizată respectarea convenției. Intervenția lui Katzarova stabilește direcția pe care ea o recomandă, dar nu oferă un calendar de negociere sau un text juridic existent.

La nivel european, raportoarea a argumentat că o parte dintre instrumentele necesare există deja sau au fost solicitate politic. Ea a invocat o rezoluție a Parlamentului European privind combaterea represiunii transnaționale și a cerut instituțiilor și statelor membre să ducă mai departe măsurile incluse acolo.

Printre elementele pe care Katzarova le-a asociat poziției Parlamentului se află o definiție europeană comună a represiunii transnaționale și desemnarea unui coordonator la nivelul UE. O definiție comună ar fi relevantă deoarece amenințările, urmărirea judiciară abuzivă, intimidarea digitală și atacurile fizice sunt în prezent tratate prin cadre juridice diferite, iar persoanele vizate pot trece prin mai multe jurisdicții.

Un alt element privește Interpol. Katzarova a susținut că notificările transmise prin mecanismele internaționale de cooperare polițienească nu trebuie tratate automat drept mandate de arestare fără o verificare a riscului ca ele să fie folosite pentru persecutarea opozanților. Problema este deosebit de sensibilă atunci când un stat încearcă să folosească instrumente legitime de cooperare penală pentru a localiza sau restricționa deplasarea unei persoane urmărite din motive politice.

Raportoarea a cerut și utilizarea sancțiunilor de tip Magnitsky împotriva persoanelor implicate în urmărirea și persecutarea exilaților. Un asemenea răspuns ar muta o parte din costul represiunii de la statul care găzduiește victima către funcționarii, intermediarii sau actorii considerați responsabili pentru organizarea sau executarea acțiunilor respective.

Audierea DROI a avut loc în contextul comemorării jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă în 2006. Katzarova a legat experiența jurnalistei și a colegilor săi de problema actuală a protecției celor care continuă să documenteze abuzurile din afara Rusiei, însă tema principală a intervenției sale instituționale a fost necesitatea unui răspuns internațional la urmărirea criticilor peste granițe.

Contextul comemorativ nu trebuie confundat cu un nou act al Parlamentului European. În intervenția sa, Katzarova a prezentat raportul ONU și propriile recomandări, dar DROI nu a adoptat în acea audiere o nouă legislație europeană și nici nu a decis crearea convenției pe care ea o propune.

Miza pentru statele UE este în primul rând protecția persoanelor care locuiesc deja pe teritoriul lor. Dacă un jurnalist, activist sau opozant rus aflat într-un stat membru continuă să fie supus intimidării, amenințărilor, procedurilor judiciare abuzive sau unor acțiuni fizice, problema nu mai este doar una de politică externă față de Rusia. Ea devine o problemă de securitate internă, protecție a drepturilor fundamentale și funcționare a cooperării judiciare și polițienești europene.

Propunerea lui Katzarova încearcă să adauge acestui nivel european un cadru global. Argumentul ei este că represiunea transnațională exploatează frontierele și diferențele de jurisdicție, iar răspunsul nu poate depinde numai de măsuri adoptate separat de fiecare stat în care se refugiază o persoană urmărită.