Studiu pentru Parlament: Garanția europeană pentru copii nu asigură încă acces egal la servicii

Statele membre au creat planuri, prestații și servicii în cadrul Garanției europene pentru copii, dar un nou studiu realizat pentru Parlamentul European constată că diferența dintre dreptul formal și accesul efectiv rămâne una dintre principalele probleme ale programului. Costul serviciilor conexe, distanța, lipsa personalului, capacitatea administrativă locală și fragmentarea intervențiilor pot împiedica un copil vulnerabil să beneficieze în practică de educație timpurie, sănătate, alimentație sau sprijin social chiar atunci când serviciul există în legislație.

Garanția europeană pentru copii, adoptată de statele membre în 2021 sub forma unei recomandări a Consiliului, cere acces gratuit și efectiv pentru copiii aflați în nevoie la educație și îngrijire timpurie, educație și activități școlare, cel puțin o masă sănătoasă în fiecare zi de școală și servicii de sănătate. Alimentația sănătoasă și locuința adecvată fac parte din același cadru de intervenție, iar statele cu rate ridicate de sărăcie infantilă trebuie să își concentreze măsurile asupra grupurilor celor mai vulnerabile.

Studiul publicat la 12 octombrie pentru Comisia EMPL examinează experiența acumulată în statele membre și separă sistematic accesul juridic de utilizarea efectivă a serviciilor. O creșă poate exista într-un sistem național fără să fie accesibilă unei familii aflate la zeci de kilometri distanță, o consultație medicală poate fi formal gratuită într-o zonă fără personal suficient, iar participarea la școală poate fi afectată de transport, hrană, locuire sau costurile indirecte suportate de familie. În acest sens, indicatorii de implementare trebuie să urmărească dacă serviciul ajunge la copil și nu exclusiv dacă există un program finanțat.

Datele României arată simultan progres și vulnerabilitate persistentă. Documentele Comisiei pentru 2026 indică o rată de 32,4% a copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025, comparativ cu media UE de 24,3%. România urmărește reducerea până în 2030 a numărului copiilor aflați în această situație cu 500.000 față de reperul stabilit în program, iar Comisia indică deja o reducere de 263.000. Cifrele arată o evoluție favorabilă, dar nu demonstrează singure că scăderea a fost produsă de Garanția europeană pentru copii.

UNICEF a raportat în august că indicatorul românesc coborâse de la aproximativ 39% în 2023 la 32,4% în 2025 și a legat următoarea etapă a reformelor de extinderea serviciilor integrate în 2.000 de comunități rurale. Modelul reunește intervenții sociale, medicale și educaționale la nivel local pentru familiile care altfel ar trebui să navigheze separat între mai multe instituții, uneori aflate la distanțe mari.

Comisia identifică în continuare acces inegal la servicii sociale, de sănătate și educaționale, în special în mediul rural și pentru comunitățile rome și alte grupuri marginalizate. Participarea redusă la educația și îngrijirea timpurie, accesul inegal la servicii medicale și condițiile de locuire pot menține un copil în dezavantaj chiar într-o familie care trece formal peste pragul statistic al sărăciei.

Din acest motiv, studiul tratează monitorizarea drept o componentă a politicii, nu ca pe o obligație administrativă secundară. Statele au nevoie de date care să arate cine beneficiază efectiv de servicii, unde apar barierele și dacă grupurile definite drept prioritare în planurile naționale sunt cele care ajung la măsurile finanțate.

România și-a adoptat planul național pentru Garanția europeană pentru copii în 2023 și include printre grupurile prioritare copiii din mediul rural, copiii romi, copiii cu dizabilități, mamele minore, copiii expuși violenței sau traficului și alte categorii aflate în risc. Fondurile europene pentru coeziune și Mecanismul de redresare și reziliență finanțează, între altele, creșe, centre de zi, servicii comunitare și măsuri pentru prevenirea separării copiilor de familie.

Comisia a anunțat în mai 2026 intenția de a consolida Garanția și de a testa instrumente care pot urmări mai bine accesul efectiv al copiilor la serviciile acoperite. Un posibil „Child Guarantee Card” se află încă în zona de pilotare și dezvoltare și nu trebuie confundat cu un drept digital deja disponibil tuturor copiilor din UE.

Pentru România, reducerea ratei de sărăcie infantilă și construirea serviciilor locale trebuie astfel urmărite separat. Primul indicator măsoară expunerea gospodăriei la sărăcie sau excluziune, iar al doilea arată dacă un copil poate ajunge efectiv la medic, creșă, școală, asistent social sau sprijin alimentar. Studiul pentru Parlament indică faptul că succesul Garanției va depinde tot mai mult de această a doua dimensiune.