Șocurile geopolitice pot schimba nu doar costul împrumuturilor unui stat, ci și structura investitorilor care îi dețin obligațiunile. Un studiu publicat vineri, 30 octombrie, în seria de cercetare a Băncii Centrale Europene arată că unele categorii de investitori din alte țări ale zonei euro își reduc expunerea mai persistent, în timp ce băncile și fondurile interne pot atenua o parte din retrageri. Analiza privește Belgia, Franța, Italia și Spania, iar rezultatele diferă între cele patru piețe.
Pe scurt
-
Studiul examinează obligațiunile guvernamentale ale Belgiei, Franței, Italiei și Spaniei, folosind date confidențiale despre deținerile investitorilor rezidenți în zona euro.
-
Unele categorii de investitori din alte țări ale zonei euro își reduc deținerile mai persistent după șocuri geopolitice, în timp ce băncile și fondurile interne pot cumpăra suplimentar pe termen mediu.
-
Rezultatele diferă între state: retragerile transfrontaliere sunt mai răspândite în Italia și Spania, în timp ce unele categorii de investitori își măresc deținerile în Belgia și Franța.
-
Autorii disting variațiile valorii de piață de reechilibrarea portofoliilor, printr-o analiză suplimentară bazată pe modificarea deținerilor nominale. O depreciere nu înseamnă automat că obligațiunile au fost vândute.
-
Concentrarea datoriei în bilanțurile băncilor interne poate atenua presiunea pe termen scurt, dar poate amplifica legătura dintre riscul bancar și cel al statului.
-
Documentul de lucru nr. 3303, publicat la 30 octombrie, aparține cercetătorilor Othman Bouabdallah, Anisa Tiza Mimun și Aurelian Vlad. România și investitorii din afara zonei euro nu intră în eșantionul analizat.
Lucrarea este semnată de Othman Bouabdallah, Anisa Tiza Mimun și Aurelian Vlad. Cercetătorii încearcă să explice de ce aceeași creștere a riscului poate determina un investitor să vândă, iar pe altul să cumpere. Răspunsul contează pentru finanțele publice: atunci când o categorie importantă de deținători se retrage, existența altor cumpărători poate limita presiunea asupra pieței.
Pentru această analiză, autorii folosesc statistici confidențiale ale Eurosistemului privind deținerile de titluri individuale, completate cu informații despre emitenți și scadențe. Datele sunt trimestriale, iar colectarea standardizată începe în ultimul trimestru din 2013; studiul încorporează și date experimentale începând din 2009. Investitorii sunt grupați în nouă categorii, între care bănci, fonduri de investiții, fonduri monetare, asigurători, fonduri de pensii și gospodării.
Delimitarea geografică este importantă. Atât emitenții, cât și investitorii analizați sunt din zona euro, iar deținerile Eurosistemului sunt excluse. Prin investitori nerezidenți, studiul înțelege aici investitori din alte țări ale zonei euro decât statul emitent, nu totalitatea deținătorilor internaționali ai datoriei europene. România nu este între emitenții studiați.
Riscul geopolitic este măsurat prin indici specifici fiecărei țări, construiți pe baza frecvenței articolelor de presă despre tensiuni și evenimente geopolitice. Autorii izolează componenta neașteptată a acestor indici și estimează reacțiile portofoliilor pe un orizont de șase trimestre, ținând cont și de factori economici și financiari. Sunt rezultate econometrice despre reacții istorice, nu predicții certe despre următoarea criză.
Concluzia generală este că investitorii interni pot avea un rol de stabilizare, în timp ce unele categorii de investitori transfrontalieri își reduc mai ferm expunerea. Băncile și fondurile de investiții interne își majorează frecvent deținerile pe termen mediu, chiar dacă reacția inițială poate fi negativă. Asigurătorii și fondurile de pensii tind să ajusteze portofoliile mai gradual, iar fondurile monetare sunt sensibile la creșterea riscului.
Această imagine nu este uniformă. În Italia și Spania, reducerea deținerilor apare la mai multe categorii de investitori din alte state ale zonei euro. În Belgia și Franța, unele categorii de investitori nerezidenți își măresc expunerea după șocuri. Diferențele arată de ce o concluzie despre retragerea tuturor investitorilor străini de pe toate piețele ar depăși rezultatele studiului.
Cercetătorii verifică și ce anume se află în spatele modificării portofoliilor. Valoarea de piață a obligațiunilor poate scădea din cauza prețurilor, chiar dacă deținătorul nu a vândut. Pe lângă analiza la valoarea de piață și verificările la valoarea nominală, autorii construiesc un indicator al reechilibrării bazat pe variația deținerilor nominale între trimestre. Scopul este separarea ajustărilor active ale portofoliului de efectele reevaluării prețurilor.
Lucrarea examinează, de asemenea, reacțiile pentru titluri cu scadențe de până la un an, între un an și cinci ani și de peste zece ani. Investitorii care gestionează lichiditatea imediată pot răspunde diferit de instituțiile care dețin obligațiuni pentru a acoperi angajamente pe termen lung, astfel că maturitatea titlurilor poate modifica reacția la același șoc.
Rolul băncilor interne are și o limită: cumpărarea suplimentară de datorie publică poate susține piața pe termen scurt, dar concentrează riscul statului în sistemul bancar. Dacă situația fiscală se deteriorează, valoarea titlurilor poate afecta bilanțurile băncilor, întărind interdependența dintre acestea și finanțele publice. Stabilizarea imediată nu echivalează, așadar, cu eliminarea vulnerabilităților.
Pentru gestionarea datoriei, rezultatele sugerează că merită urmărite nu doar dobânzile și volumul împrumuturilor, ci și distribuția obligațiunilor între investitori și capacitatea acestora de a absorbi șocuri. Concluziile rămân limitate la eșantionul și metodologia lucrării, ale cărei date confidențiale nu pot fi reproduse integral de cititorii externi. Publicată ca document de lucru nr. 3303, cercetarea exprimă opiniile autorilor și nu reprezintă o evaluare oficială a BCE privind capacitatea celor patru state de a-și rambursa datoria.
