Tomatele din Maroc și șrotul de soia din Brazilia, printre fluxurile comerciale cele mai expuse noilor reguli UE pentru pesticide

Reguli europene mai stricte pentru reziduurile celor mai periculoase pesticide ar putea modifica semnificativ unele fluxuri agricole dintre UE și principalii săi furnizori externi, cu tomatele din Maroc și produsele din soia din Brazilia printre exemplele analizate în detaliu de Centrul Comun de Cercetare. Efectele diferă însă puternic în funcție de produs și de capacitatea producătorilor de a-și schimba practicile: în scenariul intermediar al studiului, exporturile marocane de tomate către UE scad cu 60%, iar cele braziliene de șrot de soia cu 14%, în timp ce exporturile braziliene de boabe de soia către Uniune cresc prin redistribuirea comerțului.

Centrul Comun de Cercetare a ales Brazilia și Marocul pentru o analiză detaliată deoarece cele două țări ocupă poziții importante în aprovizionarea europeană cu produse pentru care pot exista reziduuri ale unor pesticide considerate printre cele mai periculoase și care nu mai sunt aprobate pentru utilizare în UE.

Cele două cazuri arată și cât de diferit poate funcționa aceeași regulă pentru produse și lanțuri comerciale distincte. Tomatele marocane sunt destinate în mare parte consumului alimentar direct, iar UE are propria producție importantă de tomate. Soia și șrotul de soia din Brazilia intră mai ales în lanțurile pentru furaje, unde dependența europeană de importuri este mult mai mare.

Marocul reprezintă peste 70% din importurile de tomate incluse în analiza detaliată. Cercetătorii au găsit în importurile de tomate marocane reziduuri pentru opt dintre substanțele active relevante pentru studiu, chiar dacă informațiile disponibile indică autorizarea în Maroc pentru numai două dintre ele.

Detectarea reziduului nu înseamnă că toate tomatele exportate din Maroc sunt tratate cu substanța respectivă. Datele provin din controalele realizate asupra importurilor și sunt folosite de JRC pentru construirea scenariilor privind partea potențial afectată a comerțului.

În scenariul extrem, în care niciun producător afectat nu își schimbă practicile, modelul elimină practic toate importurile europene de tomate marocane incluse: aproximativ 325.000 de tone.

Scenariul nu este prezentat drept evoluția așteptată de cercetători. El presupune că producătorii continuă să folosească substanțele vizate, nu își separă producția și nu adoptă alternative care să permită respectarea viitoarelor limite europene.

În această ipoteză, producția totală de tomate din Maroc rămâne totuși aproape neschimbată. Modelul arată că exportatorii redirecționează o mare parte din marfă către alte piețe, în special către destinații din afara UE.

Regatul Unit este menționat printre piețele care ar absorbi o parte importantă din volumele redirecționate. Schimbarea produce astfel mai degrabă o reorganizare geografică a exporturilor marocane decât dispariția producției.

Pentru piața europeană, pierderea acestor importuri este compensată parțial prin creșterea producției interne. În scenariul extrem, producția de tomate a UE crește cu aproximativ 1,54 milioane de tone, sau 8%.

O parte din tomatele europene care ar fi fost exportate este păstrată pe piața internă. Exporturile UE de tomate scad în model cu aproximativ 26%, iar producția europeană poate înlocui până la 82% din reducerea importurilor.

Această ajustare are însă un cost pentru consumatori. În scenariul fără adaptarea producătorilor externi, prețurile tomatelor în UE cresc cu aproximativ 8%.

Rezultatul este mult mai moderat dacă o parte dintre producătorii marocani se adaptează. În scenariul intermediar, care presupune costuri suplimentare pentru schimbarea practicilor și menținerea accesului la piața europeană, exporturile marocane către UE scad cu aproximativ 195.000 de tone, echivalentul a 60%.

Producția europeană de tomate crește în această situație cu aproximativ 553.000 de tone, sau 3%, iar exporturile UE scad cu aproximativ 11%. Prețurile pentru consumatorii europeni cresc cu aproximativ 3%.

În scenariul cu cea mai ușoară adaptare, efectele devin reduse. Exporturile marocane către UE scad cu aproximativ 7.000 de tone, sau 2,2%, producția europeană crește cu 0,3%, iar prețul pentru consumator se majorează tot cu aproximativ 0,3%.

Brazilia oferă o imagine diferită. Țara furnizează aproape jumătate din boabele de soia importate de UE și volume foarte mari de șrot de soia, utilizat în principal pentru hrana animalelor.

În importurile braziliene de boabe și produse din soia au fost detectate reziduuri ale mai multor substanțe analizate de JRC. Pentru boabele de soia, trei dintre substanțele relevante sunt și autorizate pentru utilizare în Brazilia.

Soia este importantă pentru piața europeană deoarece UE produce numai o mică parte din necesarul propriu. Studiul estimează un grad de autosuficiență de aproximativ 8,6% pentru boabele de soia, ceea ce limitează capacitatea de a înlocui importurile numai prin extinderea rapidă a producției europene.

În scenariul extrem, exporturile braziliene de boabe de soia către UE scad cu aproximativ 591.000 de tone, sau 95%.

Exporturile totale ale Braziliei de boabe de soia rămân însă aproape neschimbate, deoarece volumele care nu mai ajung în UE sunt redirecționate către alte piețe. Prețurile primite de producătorii brazilieni scad totuși cu aproximativ 5,6%, ceea ce sugerează că destinațiile alternative nu compensează complet valoarea pieței europene.

Impactul este și mai mare pentru șrotul de soia. În scenariul fără adaptare, aproximativ 9,5 milioane de tone de exporturi braziliene către UE dispar din model, echivalentul întregului flux analizat.

Alte piețe absorb numai o parte din aceste volume. Exporturile totale braziliene de șrot de soia scad cu aproximativ 35%, iar prețul pentru producătorii din Brazilia se reduce cu aproape 11%.

Lanțurile pentru boabe de soia și șrot sunt interconectate. Șrotul este obținut după procesarea boabelor, astfel încât reducerea cererii pentru produsul procesat poate influența activitatea de zdrobire și, ulterior, cererea pentru boabe.

În scenariul intermediar apare însă o schimbare importantă. Exporturile braziliene de șrot de soia către UE scad cu aproximativ 1,36 milioane de tone, sau 14%, dar exporturile de boabe de soia către UE cresc cu aproximativ 187.000 de tone, echivalentul unei majorări de 30%.

Această creștere nu înseamnă că noile standarde ar stimula în mod direct importurile de soia braziliană. Este rezultatul reorganizării fluxurilor comerciale în model, în timp ce cererea și procesarea se ajustează la reducerea disponibilității șrotului.

Exporturile totale ale Braziliei de boabe de soia rămân aproape neschimbate, iar cele de șrot scad cu aproximativ 4%. Prețurile producătorilor se reduc cu aproximativ 1% pentru ambele categorii.

În scenariul cu costuri mici de adaptare, efectul asupra comerțului brazilian devine aproape neglijabil. Exporturile de șrot de soia către UE scad cu numai 0,1%, iar exporturile de boabe cresc cu aproximativ 7%.

Comparația dintre Maroc și Brazilia arată că eventualele limite europene nu ar produce o simplă reducere uniformă a tuturor importurilor. Comerțul se poate muta între produse, între furnizori și între destinații.

Țările exportatoare care dispun de multe piețe alternative pot continua producția și pot redirecționa marfa. Acest lucru nu garantează însă că vor obține același preț ca pe piața UE.

Analiza suplimentară a JRC identifică 30 de țări terțe cu diferite forme de expunere la schimbarea standardelor europene. Printre ele se află Maroc, Brazilia, Turcia, Columbia, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Statele Unite, China, Vietnam și mai multe state africane și latino-americane.

Expunerea nu are aceeași semnificație în toate cazurile. Pentru unele țări, piața UE reprezintă o parte mare din exporturile produselor analizate. Pentru altele, valoarea absolută a comerțului este ridicată, dar economia națională are multe alte piețe și produse.

Turcia are cea mai mare valoare a exporturilor către UE dintre țările identificate ca dependente de piața europeană pentru produsele analizate, de aproximativ 5,1 miliarde de dolari. Marocul urmează cu aproximativ 2,8 miliarde, Columbia cu 2,3 miliarde, Brazilia cu 1,3 miliarde și Ucraina cu 1,2 miliarde.

Aceste valori nu reprezintă comerțul care ar dispărea dacă UE modifică limitele pentru pesticide. Ele indică valoarea fluxurilor de produse pentru care există o posibilă expunere și care trebuie analizate mai detaliat.

JRC constată că majoritatea țărilor potențial afectate au o anumită capacitate de a-și redirecționa exporturile către alte piețe sau către consumul intern.

Această flexibilitate poate reduce impactul asupra volumului total al producției, dar nu elimină costul economic. Pentru 19 dintre cele 28 de țări pentru care au existat date suficiente privind prețurile, cercetătorii estimează că redirecționarea mărfurilor ar putea însemna prețuri mai mici decât cele obținute pe piața UE.

Brazilia și Marocul se află printre țările care ar putea suporta pierderi de preț dacă mărfurile sunt transferate către piața internă, deși pot găsi destinații externe alternative mai favorabile.

Republica Moldova este identificată separat între țările cu o dependență relativ ridicată de piața UE pentru produsele analizate și cu posibilități mai limitate de absorbție internă a unor exporturi redirecționate.

Studiul nu stabilește că aceste țări vor pierde accesul la piața UE și nu afirmă că toate produsele exportate folosesc pesticidele vizate. Expunerea este construită pe baza detectării reziduurilor și a informațiilor privind autorizarea substanțelor, în lipsa unor date complete privind utilizarea efectivă la nivelul fiecărei ferme.

Comisia analizează reducerea la limita de cuantificare a reziduurilor celor mai periculoase pesticide interzise în UE. Principiul urmărește ca substanțele pe care agricultorii europeni nu le mai pot utiliza din motive de sănătate sau mediu să nu revină pe piață prin produsele importate.

Publicarea studiului nu modifică actualele condiții de import. Eventualele măsuri vor depinde de evaluarea de impact și de deciziile legislative care vor urma.

Studiul Centrului Comun de Cercetare analizează 18 dintre cele mai periculoase substanțe active neaprobate în UE pentru care există încă limite de reziduuri peste limita de cuantificare și dovezi privind utilizarea sau detectarea lor în produsele provenite din țări terțe.

Cele 18 substanțe sunt asociate în baza de date construită pentru studiu cu 235 de produse agricole și 86 de țări exportatoare. Aceste cifre definesc aria potențială de expunere și nu înseamnă că toate exporturile respective vor fi afectate.

Comisia nu a selectat unul dintre scenariile modelate de JRC drept rezultat așteptat. Diferențele dintre ele sunt folosite pentru a arăta că efectele comerciale depind în principal de amploarea reală a utilizării pesticidelor, costul alternativelor și viteza cu care producătorii se pot adapta.