spot_img
AcasăEuropaTribunalul de la Haga: Radovan Karadzic, vinovat de genocid şi crime împotriva...


Tribunalul de la Haga: Radovan Karadzic, vinovat de genocid şi crime împotriva umanităţii

După 8 ani de proces, Radovan Karadzic, fostul lider al sârbilor bosniaci în timpul războiului civil iugoslav din 1992 – 1995, a fost găsit vinovat de genocid şi crime împotriva umanităţii, fiind condamnat la 40 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, avocaţii lui Karadzic declarând că acesta va face apel, deoarece atrocităţile comise au reprezentat acţiuni individuale, şi nu au fost săvârşite de către forţele aflate sub comanda sa directă.

Judecătorii Tribunalului Penal Internaţional de la Haga au admis 10 din cele 11 capete de acuzare. În cazul alegaţiilor de genocid, instanţa a considerat că Radovan Karadzic nu se face vinovat de crimele comise în unele oraşe din Bosnia, dar este responsabil direct de masacrul produs la Srebenica în iulie 1995, acolo unde peste 8.000 de musulmani bosniaci au fost ucişi. Conform judecătorilor, acesta mai este responsabil de asediul şi bombardarea oraşului Sarajevo, soldate cu aproximativ 12.000 de morţi. De asemenea, alte capete de acuzare admise – persecuţie, exterminare, deportare, acte de teroare, atacuri nediscriminatorii asupra civililor şi răpire.

Radovan Karadzic este cel mai important lider politic din fosta Iugoslavie condamnat de Tribunalul de la Haga. Fostul preşedinte al Serbiei – Slobodan Milosevici – a murit în urmă cu 10 ani, procesul său fiind astfel închis. Alt personaj cu notorietate care aşteaptă un verdict este Ratko Mladic, comandantul sârbilor bosniaci, acuzat de crime împotriva umanităţii şi crime de război, capturat în mai 2011 de forţele speciale de la Belgrad.













RELATED ARTICLES