Turismul aduce până la 85 de miliarde de euro anual în ariile Natura 2000, dar numărul mare de vizitatori poate distruge locurile care îi atrag

Activitățile turistice din ariile Natura 2000 generează anual între 50 și 85 de miliarde de euro și susțin până la două milioane de locuri de muncă echivalente cu normă întreagă. Comisia Europeană avertizează însă că vizitatorii pot degrada habitatele și deranja speciile protejate dacă autoritățile nu stabilesc limite și nu gestionează traseele, accesul și activitățile recreative.

Natura 2000 este rețeaua europeană de arii protejate creată în baza directivelor UE privind păsările și habitatele. Ea cuprinde zone terestre și marine importante pentru supraviețuirea pe termen lung a celor mai valoroase și amenințate specii și habitate din Europa.

Statutul Natura 2000 nu înseamnă că toate activitățile umane sunt interzise. Agricultura, pescuitul, silvicultura, turismul și activitățile recreative pot continua atunci când sunt compatibile cu protejarea naturii.

Această diferență separă rețeaua de zonele în care accesul publicului sau activitățile economice sunt interzise aproape complet. Într-un sit Natura 2000, autoritățile trebuie să stabilească ce activități sunt posibile și în ce condiții, în funcție de obiectivele de conservare ale zonei.

Comisia a publicat noile orientări pentru a ajuta administrațiile, operatorii turistici și comunitățile locale să includă turismul în planificarea siturilor fără să degradeze resursele naturale pe care se bazează activitatea economică.

Miza financiară este mare. Turismul reprezintă 7,1% din valoarea adăugată brută a Uniunii Europene, aproximativ 807 miliarde de euro în 2024, și susține peste 20 de milioane de locuri de muncă.

În interiorul siturilor Natura 2000, activitatea vizitatorilor generează între 50 și 85 de miliarde de euro anual. Comisia estimează că aceasta susține până la două milioane de locuri de muncă echivalente cu normă întreagă.

Veniturile pot proveni din hoteluri, pensiuni, restaurante, servicii de ghidaj, închirierea echipamentelor, transport local sau activități precum drumețiile, observarea păsărilor și ciclismul. Aceste servicii pot conta mai mult în regiunile rurale, montane și costiere, unde există mai puține alternative economice.

Orientările acordă o atenție specială ecoturismului, definit drept călătoria responsabilă care protejează mediul și aduce beneficii comunităților locale. Potrivit Comisiei, acest segment a crescut de la începutul anilor 1990 cu până la 34% pe an, mai repede decât turismul în ansamblu.

Creșterea numărului de vizitatori poate însă produce ceea ce documentul numește „paradoxul conservării”. O zonă bine protejată devine mai atractivă, ceea ce aduce mai mulți oameni și mai multe venituri, dar crește presiunea asupra habitatelor și speciilor care au făcut locul atractiv.

Efectele diferă de la un sit la altul. Turiștii pot călca sau îndepărta vegetația, pot părăsi traseele stabilite, pot produce zgomot, deșeuri și poluare sau pot deranja animalele în timpul reproducerii, hrănirii și odihnei.

Traficul rutier și dezvoltarea construcțiilor turistice pot fragmenta habitatele. Consumul ridicat de apă, mai ales în sezonul de vârf, poate afecta comunitățile și ecosistemele din zonele unde resursa este deja limitată.

Pentru a evita aceste efecte, Comisia propune un proces în patru etape. Administratorii trebuie mai întâi să identifice presiunile, amenințările și posibilele beneficii asociate turismului.

A doua etapă constă în evaluarea capacității de suport. Aceasta nu înseamnă doar stabilirea unui număr maxim de persoane, deoarece impactul depinde și de momentul vizitei, durata acesteia, traseul folosit și tipul activității.

O zonă poate suporta mai mulți vizitatori pe trasee amenajate decât în afara lor. Accesul poate fi acceptabil într-o perioadă a anului și dăunător în sezonul de reproducere al unei specii vulnerabile.

A treia etapă privește comunicarea și informarea. Vizitatorii trebuie să înțeleagă de ce anumite zone sunt închise, de ce animalele nu trebuie hrănite sau deranjate și de ce accesul poate fi limitat temporar.

Comisia recomandă campanii de informare, tururi ghidate, materiale educaționale, instrumente digitale și proiecte de știință cetățenească. Prin acestea, turiștii pot contribui inclusiv la observarea și raportarea speciilor sau a problemelor de mediu.

Ultima etapă presupune aplicarea unor măsuri potrivite pentru fiecare sit. Autoritățile pot delimita traseele, controla parcarea, reorganiza circulația vizitatorilor, introduce restricții sezoniere sau limita anumite activități în zonele sensibile.

Deciziile trebuie pregătite înainte ca degradarea să devină vizibilă și dificil de reparat. Orientările recomandă strategii pentru fluxurile de vizitatori, evaluarea posibilelor efecte și investiții în educație și informare.

Comisia cere și cooperarea dintre autorități, operatorii turistici, comunitățile locale și organizațiile de mediu. Administratorii ariilor protejate pot stabili limitele de conservare, dar companiile și comunitățile sunt cele care organizează și furnizează multe dintre serviciile folosite de vizitatori.

Planificarea comună poate orienta turiștii către perioade, trasee sau localități mai puțin aglomerate. În acest fel, veniturile pot fi distribuite mai larg, iar presiunea asupra celor mai vizitate puncte poate fi redusă.

Orientările nu stabilesc aceleași reguli pentru toate cele peste 27.000 de situri. Un habitat marin, o zonă montană și o pădure care adăpostește specii sensibile au nevoi diferite, iar măsurile trebuie stabilite în funcție de riscurile locale.

Nici valoarea economică a turismului nu poate prevala automat asupra obiectivelor de conservare. Activitățile sunt permise în măsura în care nu afectează speciile și habitatele pe care situl Natura 2000 trebuie să le protejeze.

Noile recomandări sprijină Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 și obiectivele europene pentru turism durabil. Comisia urmărește ca veniturile obținute din vizitarea ariilor protejate să poată continua fără pierderea capitalului natural care le generează.